Geminidele 2017, cea mai frumoasă şi intensă ploaie de stele, ne-ar putea face să ridicăm mai atent privirea spre cer şi spre stele, să ne lăsăm fascinaţi de marea taină de deasupra noastră, să o contemplăm, să ne bucurăm, să medităm la ceea ce raţiunea şi dorinţa noastră de cunoaştere ar vrea să înţeleagă, dar nu a reuşit încă până la capăt.
“Desiderare”, în limba latină, cu sensul de “dorinţă”, însemna, la origine, “a regreta o stea dispărută”. Poate, în zonele mai adânci ale semnificaţiilor subtile, “dorinţa” denumeşte chiar visul cel mai mare al omului, acela de a atinge stelele. Până să le atingem, mai întâi să le privim, să le admirăm, să ne bucurăm de spectacolul lor tulburător, să ne întrebăm din ce abisuri se arată, spre ce alte lumi se îndreaptă, spre ce nemărginiri, şi poate tăinuite îndemnuri şi lumini se vor trezi în noi.
Geminidele – ce sunt, când au fost descoperite?
Geminidele sunt o ploaie de stele căzătoare, pe care o putem vedea în fiecare an, în luna decembrie. Geminidele 2017 promit a fi un spectacol fascinant. O stea căzătoare este un fenomen luminos, care însoţeşte intrarea în atmosfera terestră a unui meteorit, un mic corp din sistemul solar, care provine din dezagregarea parţială a unui asteroid (o planetă de mici dimensiuni) sau a unei comete.
De obicei, după o perioadă de câteva milioane sau sute de milioane de ani, în care rătăceşte prin spaţiul interplanetar, respectivul corp ceresc este prins în câmpul gravitaţional al unei planete sau satelit. Viteza la care poate ajunge după ce intră în câmpul gravitaţional al Terrei este în jur de 40 000 kilometri/oră, iar trena luminoasă (plasma) este generată de vaporizarea corpului celest şi apoi de ionizarea aerului din jurul său. Dezintegrarea se produce, de regulă, la 80-120 de kilometri altitudine faţă de sol, deşi unele stele căzătoare pot fi văzute şi când sunt la 400-600 kilometri distantă de Pământ.
Când în orbita terestră intră o cometă, aceasta este însoţită de o mare cantitate de praf cosmic, format din corpuri foarte mici, care se văd ca o ploaie de stele, ce pare a proveni dintr-un singur punct de pe cer, numit radiant. În astronomie, radiantul este punctul de pe bolta cerească de unde par (este un efect optic) a se desprinde stele căzătoare.
Geminidele au fost observate pentru prima dată în urmă cu 150 de ani, adică într-un timp mai apropiat faţă de zilele noastre, mai demult fiind cunoscute Perseidele şi Leonidele. Geminidele 2017, ca si cele de pană acum, provin din asteroidul 3200 Phaeton (în mitologia greacă, Phaeton fiind numele fiului Soarelui), asteroid descoperit de către Simon Green şi John K. Davies, în 1983, cu ajutorul unui telescop spaţial în infraroşu (IRAS), primul asteroid descoperit de acest telescop.
Când pot fi văzute Geminidele 2017?
Geminidele pot fi admirate în fiecare an, la mijlocul lunii decembrie, în emisfera nordică, mai intens între 12 şi 14 decembrie, punctul maxim fiind atins în noaptea de 13 spre 14 decembrie. Se pare că luminozitatea lor este din ce mai intensă, cu fiecare an, în condiţii optime putându-se vedea între 120 – 160 de meteoriţi pe oră. Pentru a observa Geminidele, este de ajuns să privim Constelaţia Gemenilor, spre linia orizontului, la est. Anul acesta, în 2017, condiţiile de vizibilitate vor fi şi mai bune, pentru că este lună nouă (deci mai puţină lumină selenară), iar radiantul este foarte aproape de zenit (punctul de întâlnire al verticalei locului, de deasupra capului observatorului, cu bolta cerească).
“Gemenii” reprezintă una dintre constelaţiile descoperite încă din antichitate, de către Ptolemeu, astronom şi astrolog grec, care a trăit în Alexandria. Această constelaţie poate fi identificată luând ca reper Ursa Mare, uşor de recunoscut după forma de caserolă în care sunt aşezate cele mai strălucitoare şapte stele de pe cer. Cele mai strălucitoare stele din Constelaţia Gemenilor sunt Castor, la 49,8 ani-lumină de Terra, şi Pollux, la 34 de ani-lumină.
Radiantul se afla nu departe de Castor, care, în noaptea de 13 decembrie, se va afla foarte sus, şi cu cât zenitul este mai înalt, cu atât ploaia de stele este mai intensă. ZHR (Zenithal Hourly Rate) va fi de aproximativ 120 meteoriţi/oră, adică doi pe minut, între orele 1.30 şi 3.30. Pentru a le vedea trebuie, de asemenea, să nu fie surse de lumină artificială în jur, iar ochii să fie lăsaţi 15-30 de minute să se obişnuiască în întuneric. Este important ca şi câmpul vizual să fie larg, iar privirea să se focalizeze asupra zenitului.
Care este diferenţa între Geminide, Perseide şi Leonide?
Perseidele sau Lacrimile Sfântului Laurenţiu (după numele sfântului celebrat la Roma, la data de 10 august) reprezintă o ploaie de stele provenită din praful cometei Swift-Tuttle, care poate fi observată începând cu a doua jumătate a lunii iulie, până pe la sfârşitul lui august.
Primele informaţii despre Perseide datează din anul 36, în China, în Europa, cele mai vechi observaţii despre această poaie de stele datând din anul 811. Astronomul şi omul de ştiinţă (şi politician) italian, Giovanni Schiaparelli, este primul care a identificat sursa Perseidelor, în cometa Swift-Tuttle, numită aşa după numele celui care a descoperit-o.
Leonidele sunt un roi de meteori, observabil în luna noiembrie. Sursa lor este cometa Tempel-Tuttle, prin al cărei praf cosmic trece Pământul, radiantul aflându-se în Constelaţia Leului (de aici provenind şi denumirea de Leonide). Perioada de rotaţie a acestei comete (în mecanica cerească, aceasta fiind translaţia periodică, circulară sau eliptică) este de 33 de ani şi, la fiecare mişcare de revoluţie, cometa lasă o dâră de praf cosmic, prin care trece Pământul. În anul 2032, cometa Tempel-Tuttle va fi cel mai aproape de Terra.
Aşadar, în noaptea de 13 spre 14 decembrie, să privim Geminidele 2017, un veritabil spectacol celest, să ne amintim de stelele Castor şi Pollux, simboluri ale dioscurilor (personaje mitologice) care dispuneau alternativ de nemurire, celebraţi în mitologia antică, în Sparta, ca zei ai luminii, zburând călări pe armăsari albi. Să privim stelele, praful de stele, ploile de stele, pentru frumuseţea lor, dar şi pentru a ne readuce aminte că suntem, la rândul nostru, o parte infimă, dar parte din marea taină a Universului. Privirea noastră poate fi un drum simbolic nu numai spre eternitatea de deasupra noastră, ci şi spre infinitul din noi. Poate suntem noi înşine praf de stele, ghidaţi de alte stele. Să privim stelele şi ne vor duce departe, fără să ne temem de noapte, spre infinitul de deasupra noastră, reflectat, prin privirea noastră, în infinitul din noi.
