Începând cu aprilie și până în iulie 1994, membrii majorității etnice Hutu din Rwanda au ucis până la 800.000 de oameni, cei mai mulți făcând parte din minoritatea Tutsi. Chiar dacă a fost început de către naționaliști hutu în capitala Kigali, în scurt timp genocidul s-a răspândit în întreaga țară cu o viteză și violență uimitoare, oamenii de rând fiind incitați de oficialii locali și guvernamentali să se ridice împotriva propriilor vecini.

Până în momentul în care Frontul Patriotic Rwandez condus de către tutsi a câștigat controlul asupra țării printr-o ofensivă militară, sute de mii de rwandezi erau morți și mult mai mulți fuseseră alungați din casele lor. Victoria Frontului a dus la crearea a încă 2 milioane de refugiați din Rwanda, exacerbând ceea ce deja devenise o criză umanitară.

Până la începutul anilor 1990, Rwanda, ce era o țară mică cu o economie agricolă, avea una dintre cele mai mari densități ale populației din toată Africa. Aici aproximativ 85% erau de etnie Hutu, restul Tutsi iar o mică parte erau un grup de pigmei ce fuseseră locuitorii originali ai Rwandei.

Ca parte a Africii de Est germane din 1894 și până în 1918, Rwanda a intrat sub mandatul Belgiei în cadrul Ligii Națiunilor după Primul Război Mondial, alături de vecina sa Burundi. În timpul perioadei coloniale, când belgienii favorizau minoritatea Tutsi, s-a ajuns la o exacerbare a tendinței celor puțini de a-i oprima pe cei mulți, care la rândul ei a creat o tensiune ce avea să explodeze în violență, înainte ca Rwanda să-și fi câștigat independența.

Așa se face că în 1959, o revoluție Hutu a forțat mai mult de 300.000 de Tutsi să fugă din țară, fapt ce a dus și mai mult la micșorarea grupului etnic. Până la începutul anului 1961, majoritarii l-au forțat pe monarhul tutsi al Rwandei în exil și au declarat țara o republică. După un referendum al O.N.U. în 1962, Belgia decide să acorde oficial independența Rwandei.

Violențele cu motive etnice au continuat și în anii de după declararea independenței. În 1973 un grup militar l-a instalat pe Juvenal Habyarimana, un Hutu moderat, la putere. Singurul lider al Rwandei pentru următoarele două decenii, acesta a fondat un partid politic nou numit Mișcarea Națională Revoluționară pentru Dezvoltare. Habyarimana a fost ales președinte în urma ratificării unei noi constituții în 1978 și apoi reales în 1983 și 1988, când a fost și singurul candidat.

În 1990, Frontul Patriotic Rwandez, ce era format în mare parte din refugiați tutsi, a invadat Rwanda din Uganda. O încetare a focului a condus la o serie de negocieri între guvern și Frontul Patriotic în 1992 iar anul următor a fost semnat un acord de creare a unui guvern de tranziție ce ar fi inclus și Frontul Patriotic Rwandez. Acest acord a înfuriat puternic extremiștii hutu care, pentru a împiedica împărțirea puterii, aveau să treacă la acțiuni rapide și extrem de violente.

Pe 4 aprilie 1994, avionul la bordul căruia se aflau președintele Rwandei și cel al Burundi a fost doborât, ucigându-i pe toți cei de la bord. La doar 1 oră de la moartea președintelui, Garda Prezidențială împreună cu membrii forțelor armate din Rwanda și cu grupările miliției hutu au instituit blocaje și baricade și au început să omoare tutsi și hutu moderați. Printre primele victime s-a numărat prim-ministrul Uwilingiyimana și cele 10 gărzi de corp ale sale. Aceste violențe au dus la crearea unui vid politic, din care un guvern interimar format din extremiști hutu din rândul comandamentului militar au venit la putere.

Crimele în masă s-au răspândit rapid în toată țara iar aproximativ 800.000 de oameni au fost măcelăriți în următoarele 3 luni. În acest timp, oficialii cereau civililor din Rwanda să-și ucidă vecinii tutsi iar Frontul Patriotic Rwandez a reînceput luptele, astfel că pe lângă genocid, țara era devastată și de război civil.

Până în luna iulie, Frontul câștigase controlul asupra celei mai mari părți a țării iar aproape 2 milioane de oameni, cei mai mulți hutu, fugiseră din Rwanda. După victoria Frontului, un guvern de coaliție a fost stabilit, unde președintele era hutu iar vice-președintele era un tutsi. În 2003 o nouă constituție a fost adoptată, care elimina referințele la etnie, fiind urmată și de primele alegeri legislative din țară.

În tot acest timp comunitatea internațională nu s-a implicat în prevenirea și mai apoi oprirea genocidului. Dacă la semnarea primului acord fusese trimisă o operațiune de menținere a păcii, în 1994 O.N.U a retras aceste trupe. Când, într-un final, s-au decis să trimită trupe în zonă, genocidul luase sfârșit de câteva luni. Mai târziu s-a încercat remedierea acestei pasivități printr-unul dintre cele mai mari eforturi de ajutorare umanitară din istorie.

În 1994 a fost stabilit Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda, primul tribunal internațional cu mandatul de a urmări infracțiunea de genocid. În 1995 au fost puse sub acuzare și judecate mai multe persoane de rang înalt pentru rolul lor în genocid, dar procesul a fost îngreunat deoarece nu se știa unde erau mulți dintre suspecți.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ