Harta lumii – din Antichitate pana in prezent

Cuvantul “harta” provine din latinescul “charta” (coala de hartie), derivat, la randul lui, din grecescul “khartes” (foaia de papirus, inventata de egipteni). O harta a lumii cuprinzatoare si cat de cat corecta a aparut abia in secolul al XVI-lea, aceasta fiind intocmita de geograful german Martin Waldseemuller.

In antichitate, pentru a calatori, oamenii dispuneau de harti rudimentare, fragmentare, iar pentru a se orienta se foloseau, mai degraba, de resursele intelectuale, de logica, inspiratie si intuitie, cu atat mai mult cu cat, vreme indelungata, s-a crezut ca Pamantul pluteste pe apa, ca o corabie si, deci, pozitia lui se schimba, asa cum a incercat sa demonstreze, in secolul al VI-lea i.Hr., matematicianul grec Thales din Milet. In aceeasi perioada, Anaximandru, discipolul lui Thales din Milet, realizeaza una dintre primele harti mai ample, imaginandu-si Terra in forma unui cilindru.

Atunci cand era nevoie sa se retina anumite repere, pentru  calatorii, se desenau raurile, drumurile, diverse forme de relief, pe bucati de lemn, cum sunt cele descoperite in Polinezia (un grup de insule din Pacific) sau pe peretii pesterilor. Egiptenii sunt printre primii care au reprezentat, pe tablite de argila, regiunea Nilului, fara a avea o opinie foarte clara despre forma Pamantului. Pitagora, in secolul al V-lea i.Hr., este primul care afirma ca Pamantul este rotund, argumentele sale fiind mai mult de natura filozofica, in sensul ca sfera este forma perfecta si, prin urmare, Pamantul si Universul, in general, nu puteau fi decat asa. Pornind de la teoria “sferelor celeste” a lui Pitagora, si alti invatati greci au incercat sa reprezinte Terra ca pe o sfera, trasand, in desenele lor, o retea de linii paralele si de meridiane si straduindu-se sa le estimeze dimensiunile reale, prin calcule matematice si prin masuratori facute cu cadranul solar. In secolul al doilea i.Hr., Ptolemeu, matematician, astronom si geograf grec, s-a ocupat de realizarea a 26 de harti, dintre care una, mai amanuntita, era a Bazinului mediteraneean.

Hartile in Evul mediu si Renastere

Harta lui Peutinger (Peutingeriana Tabula Itineraria), o copie din Evul Mediu a unei vechi harti romane, in care erau reprezentate principalele drumuri si orase din Imperiul Roman, pare a fi prima harta “rutiera”, nu o harta a lumii, dar a principalelor teritorii, din spatiul european, ocupate de romani.  Harta a fost descoperita in Worms (un oras din Germania), de catre poetul Conrad Celtes, care i-a daruit-o prietenului sau, amator de antichitati, Konrad Peutinger. Este formata din mai multe benzi de hartie, cu o lungime de sapte metri si o latime de 35 de centimetri fiecare, pe care sunt consemnate orase, fluvii, paduri, lanturi muntoase si peste 200 000 de kilometri de drumuri.

Cea mai veche si mai clara harta a lumii din perioada medievala este cea de la Hereford (oras din Marea Britanie). A fost conceputa pentru a fi expusa public, este de mari dimensiuni si difera de felul in care intelegem astazi realizarea unei harti, in sensul ca sunt indicate nu numai localitatile si particularitatile geografice, dar sunt prezente si informatii istorice, antropologice, religioase, functionand ca o adevarata enciclopedie. In aceeasi perioada a crescut preocuparea pentru efectuarea unor masuratori cat mai exacte, latitudinea stabilindu-se, de exemplu, pe baza unor calcule, facute cu datele obtinute cu ajutorul astrolabului si cu “Bastonul lui Iacob”, care determinau (aproximativ) distantele dintre corpurile ceresti si Pamant si, indirect, diferite distante de pe Terra. Astfel de informatii, care au contribuit la progresul cartografiei, se datoreaza, mai ales, navigatorilor care strabateau marile si oceanele si aveau nevoie sa se orienteze cu exactitate.

Din 1493 s-a pastrat cel mai vechi glob geografic, facut de Martin Behaim, negustor si navigator din Nuremberg (Germania). In 1484, Behaim a plecat in Portugalia si l-a insotit pe celebrul explorator Diego Cam, intr-o calatorie in jurul Africii. Cu aceasta ocazie a construit “marul pamantesc” pe care l-a numit “Erdapfel”, o harta a lumii cu trei continente – Europa, Asia si Africa. America inca nu fusese descoperita. Globul era facut din metal, cu un diametru de 51 de centimetri, acoperit cu harta lumii pictata de Georg Glockendon, artist german.

Categoric mai riguroasa a fost harta lumii facuta, in 1507, de Martin Waldseemuller, impreuna cu prietenul sau Matthias Ringmann. In cartea, “Introducere in cosmografie”, el include si o “planisfera” unde apare desenata, pentru prima data, si America. Planisfera lui Waldseemuller este, de asemenea, prima harta a lumii tiparita, prin procedeul xilografiei (reproducerea imaginii prin folosirea unor matrite/placi  de lemn gravat). Harta este formata din douasprezece planse de 430/590 mm fiecare, are forma unei inimi, in partea stanga cu un medalion reprezentandu-l pe Ptolemeu, iar in partea dreapta, alt medalion, cu chipul lui Amerigo Vespuci, de la numele caruia vine denumirea Americii, el fiind primul care a emis ipoteza ca ceea ce navigatorii credeau a fi tarmul Asiei, era, de fapt, coasta unui nou continent (America de Sud). Mai mult, pe aceasta harta a lumii sunt indicati, pentru prima data, Muntii Anzi, din America de Sud, precum si Muntii Stancosi, din America de Nord, nimeni neputand sa explice, pana astazi, de unde avea Waldseemuller aceste date, necunoscute in 1507, deoarece nici Cristofor Columb, nici Americo Vespuci nu patrunsesera inca pana in inima “Lumii Noi”, acest fapt petrecandu-se in 1520, in timpul calatoriei lui Magellan.

Transpunerea globului geografic pe o harta plana (bidimensionala) este complicata, deoarece este dificil sa se redea, in mod corect, unghiurile si suprafetele. Geograful Gerhard Mercator este cel care a inventat o metoda, numita “proiectia Mercator”, prin care sa se evite deformarea unghiurilor si cu ajutorul careia a realizat o harta a lumii, in 1569, care a servit ca reper multa vreme, in stiintele geografice, dar, mai ales, pentru navigatori.

Ulterior, cartografia a progresat prin punerea la punct a unor noi tehnici, dar si pentru ca puterile politice ale lumii aveau nevoie de reprezentari tot mai clare ale teritoriilor asupra carora isi exercitau puterea.

In epoca moderna, hartile lumii sunt realizate cu o extraordinara fidelitate, gratie aerofotogrammetriei (o metoda bazata pe fotografierea din avion sau din satelit) si, mai nou, prin cartografia digitala 3D.