Hocheiul pe gheata este un sport de echipa, a carui paternitate este disputata de canadieni, americani, irlandezi, scotieni, olandezi, francezi, fiecare dintre aceste popoare avand, printre sporturile traditionale, un “stramos” al acestui joc. Etimologia cuvantului “hochei” (hockey), folosit incepand cu secolul al XVIII-lea, este incerta. Probabil, este vorba de un derivat din termenul olandez “hokkie” (diminutiv al lui “hok”), insemnand “baston”, rasucit la un capat, care se folosea la diverse jocuri pe gheata sau pe iarba, pentru a deplasa un mic obiect, asa cum se poate vedea in unele tablouri ale lui Pieter Bruegel. De asemenea, pe vitraliile catedralei Canterbury, din comitatul englezesc Kent, datand din Evul Mediu, sunt reprezentati oameni prinsi intr-un joc, in care se foloseau de crose. Cu toate acestea, originile hocheiului pe gheata par a se afla in America de Nord, unde imigrantii europeni au dus o multime de jocuri asemanatoare hocheiului, precum “hurling”-ul irlandez, “shinty”-ul scotian sau hocheiul pe iarba englezesc.
Noul sport s-a nascut, prin urmare, la convergenta a doua culturi, cea europeana, importata, si cea a indienilor din America, si ei pasionati de un joc cu un fel de crosa. In secolul al XIX-lea, dupa cum se poate deduce din diverse consemnari, deja, pe Lacul Ursului, unul dintre cele mai mari de pe continentul nord-american, legat, prin raul cu acelasi nume, de Oceanul Arctic, hocheiul era “sportul de dimineata”. Prima partida de hochei, potrivit unui articol din Boston Evening Gazette, din 1859, s-a desfasurat la Halifax, capitala Noii Scotii, din Canada, folosindu-se o minge, inlocuita, in anul urmator, cu pucul, o piesa in forma de disc.
Un rol esential in dezvoltarea hocheiului pe gheata modern l-au avut Universitatile din Montreal si Quebec, din Canada, unde s-a si fondat, in 1880, primul club, stabilindu-se si sapte reguli de baza ale jocului. In 1888, cei zece copii (opt baieti si doua fete) ai guvernatorului Canadei, Lord Stanley, deveniti, toti, jucatori amatori de hochei pe gheata, au fost atat de impresionati de joc incat, cu ocazia Carnavalului de iarna de la Montreal, au creat un trofeu pentru recompensarea celei mai bune echipe. Tot lor li se datoreaza si competitiile celebre in epoca, dintre echipa canadiana si cea engleza, patronata de Curtea regala. De la acest moment inainte, hocheiul pe gheata a prins tot mai mult teren, in 1896, infiintandu-se Liga americana de amatori, la New York, in 1905, Federatia franceza de hochei, in 1908, prima echipa profesionista, la Michigan, in SUA, precum si Liga internationala, la initiativa unui celebru patinator francez, Louis Magnus.
Hocheiul pe gheata a fost acceptat ca sport olimpic, in 1920, la Olimpiada de la Anvers (Franta), iar in 1930, a avut loc primul campionat mondial, la Berlin (Germania). Chiar daca are reputatia unui sport dur, exista si hochei feminin, devenit, de asemenea, sport olimpic, in 1998, la Nagano, in Japonia. La Jocurile Olimpice de la Sydney, pe langa cele 12 echipe masculine, s-au confruntat, in competitie si 10 echipe feminine. La editia din 2010, de la Vancouver, campioana a iesit echipa Canadei, in urma meciului final cu SUA.
Reguli de baza in hocheiul pe gheata
Hocheiul pe gheata se joaca pe un patinoar, impartit in trei zone. Fiecare echipa este formata din cate sase jucatori (un portar si cinci jucatori de camp, trei atacanti si doi in defensiva), echipati cu patine. Punctele se marcheaza, prin trimiterea pucului (un disc fabricat din cauciuc vulcanizat, de 7, 62 centimetri diametru si 150-170 de grame greutate), cu ajutorul crosei, in poarta adversarului. O tehnica de baza, numai in hocheiul masculin, este aceea de a incerca obstructionarea jucatorului advers, care se afla in posesia pucului, fiind sanctionate insa actiunile periculoase, jucatorul care ataca neregulamentar putand fi scos din joc, un anumit timp, fara a fi inlocuit. O partida de hochei dureaza trei reprize, a cate 20 de minute. In caz de egalitate, la sfarsitul meciului, in functie de tipul de competitie, pot sa existe prelungiri, pana la momentul in care una dintre echipe reuseste sa marcheze.
In privinta echipamentului, in afara patinelor, a crosei si a pucului, fiecare jucator mai este protejat, in situtia de contact cu un alt jucator sau cu pucul care poate sa atinga si 180 kilometri/ora, de diverse alte elemente ale costumului: casca, manusi, protectii pentru genunchi, umeri, coate, gat. Costumul portarului poate sa ajunga pana la 15-30 de kilograme. Arbitrul poarta si el casca, dar echipamentul este mult mai simplu – pantaloni negri si bluza dungata in alb – negru.
Federatia Internationala de hochei pe gheata cuprinde 64 de tari, cea mai titrata echipa fiind cea a Canadei, dar primele locuri, in competitii, sunt disputate, de obicei, pe langa canadieni, de echipele Finlandei, Rusiei, Statelor Unite ale Americii, Cehia, Suedia, Slovacia.
Dincolo de campionate si olimpiade, hocheiul pe gheata, un sport care presupune spirit de echipa, spontaneitate, viteza, dar si forta, si implicit o exceptionala forma fizica si psihica, se bucura de cea mai mare popularitate in Canada, numai in regiunea Quebec inregistrandu-se, la momentul actual, peste 600 000 de jucatori (amatori si profesionisti), la o populatie de aproximativ opt milioane de locuitori.
