Homo deus – Scurtă istorie a viitorului cu Yuval Noah Harari şi “21de lecţii pentru secolul XXI”

Homo deus – Scurtă istorie a viitorului (volum publicat în 2015, tradus în româneşte în 2018) este continuarea cărţii “Sapiens – Scurtă istorie a umanităţii”, de Yuval Noah Harari, istoric israelian, profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Ambele cărţi au devenit, în scurt timp, bestseller-uri internaţionale. Sapiens – Scurtă istorie a umanităţii”, ediţia în limba engleză, s-a vândut, la scurtă vreme de la publicare, într-un milion de exemplare, iar versiunea franţuzească, în 2000 de exemplare pe săptămână. A doua carte – Homo deus – Scurtă istorie a viitorului – pare să se bucure de un succes similar cu volumul anterior, care a fost tradus în 42 de limbi.

Prestigioasa revistă “Le Monde” aprecia că volumele lui Yuval Noah Harari au devenit “un adevărat fenomen editorial”, iar într-o recenzie din “The Observer” se sublinia că: “Aşa cum se întâmplă cu marile epopei, “Sapiens – Scurtă istorie a umanităţii” avea nevoie de o continuare. Aceasta este Homo deus, în care, după toate probabilităţile luate in calcul de autor, viitorul apocaliptic al lumii este imaginat până la detalii. Este vorba de un scenariu fascinant al felurilor în care omenirea ar putea da greş din cauză că vrea prea mult”.

Yuval Noah Harari nu este nici profet, nici ghicitor, este un istoric lucid, care mărturisea că numai înţelegerea esenţei noastre umane, “cine suntem, de unde venim şi cum am câştigat o astfel de putere ne poate ajuta să luăm decizii mai înţelepte pentru viaţa noastră şi a generaţiilor următoare”. Într-o lume în care cuvântul de ordine este “globalizarea”, spune Harari, acumularea şi controlul “datelor” (Big Data) a devenit noua “expresie a “autorităţii”, iar “algoritmii” conţin răspunsurile la întrebările noastre despre viitor. In acest context, cartea sa, “Homo deus – Scurtă istorie a viitorului”, transmite un mesaj despre faptul că trebuie să ne recuperăm viitorul lăsat deocamdată în mâinile “algoritmilor” şi ale celor care ne contorizează viaţa privată, socială, profesională, într-un uriaş volum de date.

Homo deus, Scurtă istorie a viitorului – două “scenarii”

În interviul acordat aceleiasi reviste – “Le Monde” – autorul însuşi mărturiseşte că şi-a construit cartea “Homo deus – Scurtă istorie a viitorului” pe două mari scenarii legate de viitorul omenirii: unul numit “tehno-umanismul” şi celălalt, “data-ismul” sau “religia datelor”, ambele urmând să umple vidul de după epuizarea ideologiilor şi a religiilor actuale.

Potrivit primului scenariu, tehnologiile, în special bio-ingineria, ar putea fi puse în slujba creşterii capacităţilor cognitive, emoţionale şi fizice ale omului. Fiinţa umană va deveni un “produs” ca oricare altul. În al doilea scenariu, omul va deveni din ce în ce mai nesemnificativ, pentru că aproape totul se va transfera în zona algoritmilor, roboţilor, maşinăriilor.

Premisa de la care porneşte Yuval Noah Harari este că istoria ne învaţă că aspiraţiile umane, pe termen lung, sunt imprevizibile şi, în mod firesc, ar trebui să ne întrebăm care sunt priorităţile umanităţii în mileniul al III-lea. Este posibil, crede autorul, ca în secolul al XXI-lea, umanitatea să-şi propună să găsească secretul nemuririi, să găsească cheia fericirii, altfel spus să-l ridice pe om la rangul de Dumnezeu. Următoarele trei părţi ale volumului urmăresc principalele etape ale devenirii fiinţei umane:

• Partea I: Homo sapiens cucereşte lumea – De-a lungul antropocenului, spune autorul, omul şi-a aservit lumea animală. Antropocenul, potrivit unei teorii recente, este termenul pe care îl folosesc specialiştii pentru a denumi epoca pe care o trăim în prezent şi care a început în urmă cu aproximativ 12 000 de ani, vreme în care planeta nu s-a schimbat în mod semnificativ, in structurile ei naturale profunde. Totuşi, dezvoltarea tehnologică accelerată din ultimele decenii, dispariţia unor specii, dezechilibrele la nivel planetar, inegalităţile, crizele, piaţa muncii etc. par să indice că parcurgem finalul acestei perioade. Se pune întrebarea, subliniază Harari, dacă inteligenţa artificială, care pare să o depăşească pe cea umană, ar putea trata fiinţa umană aşa cum oamenii au făcut cu lumea animală. În subcapitolul “Scânteia umană”, se mai arată că, la ora actuală, lumea este dominată de nişte “entităţi intersubiective”, precum zeii, naţiunile, întreprinderile etc. şi este de meditat asupra felului în care acestea vor evolua.
• Partea a doua: Homo sapiens dă sens lumii – Ficţiunile, se spune în carte, au permis oamenilor să comunice între ei, să coopereze, dar în secolul al XXI-lea, în contextul biotehnologiilor, al informaticii, ficţiunile ar putea deveni din ce în ce mai puternice, în sensul că ar putea modela orice – organisme, lumi virtuale, androizi etc., care, la rândul lor, să preia controlul. O altă constatare, din perspectiva istoriei, relevă că religiile au permis unora să-şi exercite puterea asupra celorlalţi, prin preceptele morale, prin dogme, limitând cunoaşterea autentică. Ştiinţa, pe de altă parte, căutând adevărul, caută, de fapt, puterea. Vârsta modernă a civilizaţiei umane este un amestec între ştiinţă şi umanism (umanism liberal, socialist şi evoluţionist).
• Partea a treia: Homo sapiens pierde controlul – “Bomba cu ceas” a omenirii se află în laboratoare, consideră Yuval Noah Harari. Neurostiintele secolului al XXI-lea au demonstrat că deciziile omului, liberul arbitru sunt rezultatul proceselor electro-chimice din creier, prin urmare nu există, practic, oameni liberi. Roboţii, în secolul pe care îl parcurgem, vor deveni mai performanţi decât oamenii, chiar li se vor substitui. Singurele profesii care vor supravieţui sunt cele în care înlocuirea omului cu maşina nu este rentabilă. Prin urmare, o altă întrebare fundamentală este legată de ceea ce se va întâmpla cu oamenii deveniţi inutili şi care nu fac parte din elita care ar controla lumea. Apoi, sistemul imens de date, “religia datelor”, sistemele algoritmice informatice vor pune inevitabil omul pe tuşă.

  

Aşadar, analiza şi previziunile lui Harari, din cartea “Homo deus – Scurtă istorie a viitorului”, se circumscriu pe trei aspecte esenţiale:

• Cuceririle ştiinţifice şi tehnice ale epocii actuale converg spre o dogmă universală, potrivit căreia organismele sunt “algoritmi”, iar viaţa se reduce la gestionarea “datelor” informatice, ceea ce va genera cea mai inechitabilă societate din câte au existat vreodată. Cei care vor deţine puterea vor fi mai puternici decât oricare alţii din istoria lumii, pentru că se vor baza nu numai pe tehnologie, ci şi pe capacitatea de a controla corpul, creierul, spiritul, ca pe nişte “produse”.
• Inteligenţa este disociată de conştiinţă. Faţă de oamenii deveniţi “inutili”, elitele nu vor avea compasiune. Nimeni, dintre cei mulţi, nu va putea să invoce dreptul la ceea ce i se cuvine. Medicina nu va mai fi dedicată tratării bolnavilor, ci producerii de “superoameni”, pentru a face faţă în cursa cu inteligenţa artificială. Mai mult, se pare că, pentru Homo deus, “superomul” viitorului, sufletul nu există, de vreme ce oamenii de ştiinţă, care au scotocit toate colţurile inimii şi ale creierului, nu l-au găsit nicăieri.
• “Algoritmii”, fără conştiinţă, dar foarte inteligenţi, ne-ar putea “cunoaşte” şi controla mult mai bine decât noi înşine. Când genetica şi inteligenţa artificială îşi vor arăta întregul potenţial, liberalismul, democraţia, piaţa liberă, valorile umane, în general, vor deveni caduce.

Homo deus, omul-computer şi sfârşitul umanismului

Cel mai dramatic mesaj al cărţii lui Yuval Noah Harari – “Homo deus – Scurtă istorie a viitorului” – este legat de sfârşitul umanismului, al valorilor care au făcut ca lumea să evolueze de-a lungul timpului, de sfârşitul libertăţii fiinţei umane, al liberului arbitru şi al oricărei aspiraţii care să dea valoare existenţei.

Ştiinţele vieţii, la momentul actual, spune istoricul, subminează valoarea fiinţei umane susţinând că individul liber este doar o ficţiune, fiinţa umană fiind, de fapt, doar o combinaţie de “algoritmi” biochimici. E un fel de negare a sinelui unic şi autentic, prin care se demolează esenţa umană, se neagă puterea de autocunoaştere, de decizie, se neagă sentimentele, dimensiunea spirituală a ceea ce suntem. Homo deus, în sensul tradiţional, va deveni istorie într-o lume în care hackerii vor atenta nu numai la sistemele de securitate ale computerelor, ci si la “algoritmul” uman. Se va naşte însă un alt fel de Homo deus, “superomul”, care să creadă în paradisuri virtuale şi în nemurirea asigurată de tehnologie, cu concursul geniului genetic, al nanotehnologiei, al interfeţei creier-computer.

Imaginaţia umană l-a creat pe Dumnezeu, ca punct de sprijin, dar Homo deus – Omul Dumnezeu al viitorului, din scenariile lui Harari, este doar “produsul unor legi matematice care se aplică algoritmilor biochimici şi electronici”.

Piramida cunoaşterii, în sensul consacrat, pornind de la adunarea datelor, ca prima etapă, într-un lung lanţ al descoperirilor, urmată de transformarea informaţiilor în cunoaştere şi consolidarea cunoaşterii în înţelepciune, se va inversa. Omul viitorului nu va mai avea capacitatea de a gestiona imense baze de date (Big Data) şi va ceda în faţa tehnologiei pe care el însuşi a creat-o. “Ascultaţi-vă sentimentele!”, spuneau umaniştii. “Ascultaţi algoritmii!”, spun “data-istii”.

Încă de la începutul cărţii sale – “Homo deus – Scurtă istorie a viitorului” – Harari, formulând scenariile apocaliptice ale timpurilor ce vor veni, recunoaşte că “nimeni nu ştie unde sunt frâiele”. Unii specialişti urmăresc cu interes şi îngrijorare ce se întâmplă în într-unul sau altul dintre domeniile inteligenţei artificiale, nanotehnologiei, geneticii, al “Big Data”, dar nimeni nu este expert în tot, nimeni nu poate să construiască o viziune de asamblu asupra acestor potenţialităţi. Nimeni nu poate cuprinde tot ceea ce inteligenţa umană creează la acest moment şi nici să prezică spre ce ne îndreptăm totuşi cu atâta înverşunare. Nimeni nu mai poate înţelege ce se întâmplă la nivelul societăţii umane, ca sistem, nimeni nu mai poate opri ceea ce se întâmplă. Pe Homo sapiens îl cunoaştem, nu ştim ce va fi Homo deus.

De la Homo deus la “21de lecţii pentru secolul XXI”

După “Sapiens – Scurtă istorie a Omenirii” şi “Homo deus – Scurta istorie a viitorului”, cea mai recentă carte a lui Yuval Noah Harari se numeste “21 de Lecţii pentru secolul XXI” , o colecţie de eseuri despre problemele majore ale acestui început de mileniu, de la globalism, naţionalism, terorism, până la fake news, împărţirea sferelor de influenţă etc. (toate traduse şi în limba română).

Trăim, spune Harari, la începutul acestei cărţi, într-o epocă a “post-adevarului”, în care fake news-urile au proliferat, istorii şi naţiuni sunt “contrafăcute”, se creează derută şi conflicte mai mult sau mai puţin artificiale. Care să fie cauzele unei astfel de situaţii? se întreabă Harari. Internetul? Ascensiunea Lui Trump, al lui Putin? Reţelele sociale?

De fapt, consideră autorul, omenirea, într-un fel, întotdeauna a trăit într-o epocă a post-adevărului: “Vreme de mii de ani, o bună parte din ceea ce în reţelele sociale umane treceau drept „ştiri” şi „fapte” erau poveşti despre minuni, îngeri, demoni şi vrăjitoare, cu reporteri îndrăzneţi care transmiteau live, direct din măruntaiele infernului. Nu avem nici o dovadă ştiinţifică potrivit căreia Eva a fost ispitită de Şarpe, sufletele tuturor necredincioşilor ard în iad după ce mor sau Creatorului universului nu îi place atunci când un brahman se căsătoreşte cu un paria – cu toate acestea, miliarde de oameni au crezut în aceste poveşti vreme de mii de ani. Unele ştiri false persistă pentru totdeauna. Sunt conştient că mulţi ar putea fi deranjaţi de faptul că echivalez religia cu ştirile false, dar exact asta e ideea. Când o mie de oameni cred o poveste inventată timp de o lună, aceasta este o ştire falsă. Când un miliard de oameni o cred vreme de o mie de ani, e o religie – şi suntem avertizaţi să nu o numim „ştire falsă”, ca să nu rănim sentimentele credincioşilor (sau să le stârnim furia)”.

Yuval Noah Harari nu respinge ideea de religie, nici predispoziţia pentru ficţiune, subliniază chiar că toate acestea pot să-i inspire pe oameni “să construiască spitale, şcoli şi poduri, pe lângă armate şi închisori. Adam şi Eva nu au existat niciodată, dar Catedrala din Chartres tot frumoasă rămâne. Poate că o bună parte din Biblie este pură ficţiune, dar tot poate aduce bucurii pentru miliarde de oameni şi îi poate încuraja să dea dovadă de compasiune, curaj şi creativitate – la fel ca alte opere importante de ficţiune, precum Don Quijote, Război şi pace şi Harry Potter”.

Dar, cele “21 de Lecţii pentru secolul XXI” reiterează, cu noi nuanţe, problematica din volumele anterioare despre drumul spre care se îndreaptă umanitatea astăzi, despre tehnologie, politică, aspecte sociale şi existenţiale, pentru a avertiza că lumea viitorului va fi complet diferită de ceea ce trăim astăzi. Cum să ne păstrăm libertatea de a alege când Big Data ne supraveghează? Cum va arăta “mâna de lucru” a viitorului? Ce le este destinat oamenilor care vor fi înlocuiţi de roboţi? Cum se va face faţă atacurilor teroriste?

Capacitatea lui Harari de a pune în ecuaţie trecutul, pe care îl cunoaşte foarte bine ca istoric, prezentul zgomotos şi viitorul incert, face ca aceste “lecţii”, scrise cu subtilitate, adesea cu ironie, să fie un avertisment şi o invitaţie la meditaţie despre valorile, semnificaţia şi angajamentul personal al fiecăruia, in acest prezent debusolat.

Sunt şi voci care spun cu maliţiozitate că Harari s-a transformat într-un fel de “guru” al mileniului III, ale cărui idei sunt devorate de milioane de cititori, că volumele sale au devenit un fel de “Biblie” contemporană. Până la urmă, lectura oricăreia dintre aceste cărţi, remarcabile prin informaţia istorică şi dimensiunea filosofică, este doar o invitaţie la reflecţie, la constienzarea rolului, rostului fiecăruia dintre noi. Ideea de Dumnezeu, de naţiune, de bani, de fericire, de adevăr, de justiţie nu ar exista în afara condiţiei umane. Nietzsche, pe care Harari îl citează în cărţile sale, în urmă cu un veac spunea că: “Cel care are o raţiune de a trăi poate să îndure aproape orice, în timp ce o viaţă lipsită de sens nu poate fi decât un supliciu”.

Vor alege oamenii ca sensul vieţii lor să depindă de conexiunea la un sistem informatic, care să le indice ce trebuie să fie făcut şi ce nu, sau, mai rău, să le confirme inutilitatea? Convingerea că viaţa noastră este parte dintr-un Mare Tot, în care fiecare cuvânt, gând şi fiecare faptă îşi au rostul lor, nevoia de a descoperi şi redescoperi Universul din afară şi din noi înşine ar putea fi doar paliative? “Umanitatea, afirma autorul, are capacitatea nu numai de a schimba cursul istoriei, ci şi de a-i pune capăt”.

“Sapiens – Scurta istorie a omenirii” se încheie cu o întrebare despre condiţia umană: “Omul – un animal devenit Dumnezeu”? Homo deus, ne putem întreba, un om devenit un “produs”, un cyborg?