Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii, de Yuval Noah Harari – un bestseller internaţional, o carte a marilor întrebări existenţiale

Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii, cartea scrisă de istoricul israelian Yuval Noah Harari, profesor la Universitatea din Ierusalim, publicată pentru prima dată în anul 2011, apoi în engleză, în 2014, a fost tradusă în peste patruzeci de limbi, inclusiv în limba română, devenind, în scurt timp, un bestseller internaţional.

La ediţia de anul acesta a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, desfăşurat la Bucureşti, între 30 mai – 3 iunie 2018, Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii a fost cea mai vândută carte, după ce mass-media din străinătate şi critica de specialitate au elogiat-o fără rezerve.

“Financial Times” o aprecia, la momentul publicării, ca pe “o istorie a civilizaţiei captivantă şi provocatoare (…), o carte fascinantă şi distrugătoare de mituri”, “The Washington Post” o recomanda ca pe o “lectură importantă pentru un sapiens cu preocupări serioase”, iar Jared Diamond, biolog, geograf, profesor la UCLA (SUA), care i-a inspirat lui Harari scrierea acestei cărţi, sublinia că “Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii  abordează cele mai mari probleme ale istoriei şi ale lumii moderne, într-un limbaj plin de viaţă”. De altfel, şi Jared Diamond, şi Yuval Noah Harari au arătat, prin cărţile lor, că este posibil ca omul să îşi pună, într-adevăr, mari întrebări şi să răspundă cu argumente ştiinţifice.

Întrebat, într-un interviu dat revistei Science et vie, cum a avut ideea de a scrie o carte pe un subiect atât de ambiţios precum “istoria umanităţii”, Yuval Noah Harari a mărturisit că i s-a părut urgent să abordeze o astfel de temă, în condiţiile în care specia umană, în epoca actuală, pare a fi pe punctul de a lua decizii iresponsabile, dramatice prin consecinţe, cele mai “grele” de la începuturi până astăzi, care pot schimba traiectoria şi chiar sensul vieţii.

De-a lungul tuturor epocilor, evoluţia s-a făcut după legile selecţiei naturale, iar nivelul de inteligenţă la care s-a ajuns astăzi, în loc să ducă spre binele speciei şi spre fericirea individuală, pare a fi “ghidat” de forţele oarbe ale pieţei, ale banului, ale puterii, ale dominaţiei, o inteligenţă subordonată unor aspecte efemere. “Distrugem – spune Harari – o mare parte a planetei, într-o orgie furioasă a consumismului. Înţelegerea esenţei noastre umane, cine suntem, de unde venim şi cum am câştigat o astfel de putere ne poate ajuta să luăm decizii mai înţelepte pentru viaţa noastră şi a generaţiilor următoare”.

Cine este Yuval Noah Harari, autorul cărţii “Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii”?

Yuval Noah Harari, în vârstă de 42 de ani, profesor de istorie universală la HUJI (Universitatea ebraică din Ierusalim), unul dintre cele mai importante centre universitare din Israel, fondat în 1925, de către personalităţi precum Albert Einstein şi Sigmund Freud, şi-a obţinut doctoratul la Oxford, în 2002.

Conferinţele sale, pe teme de istorie, cultură şi civilizaţie, ţinute în ebraică, au fost vizionate de zeci de mii de internauţi, iar începând cu anul 2014, pe Internet pot fi accesate gratuit cursurile sale, ţinute în limba engleză, intitulate “A Brief History of Humankind”, la care au subscris deja peste o sută de mii de persoane.

Cartea care l-a făcut celebru este Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii, urmată de Homo Deus. O scurtă istorie a viitorului, opere care au atras atenţia nu numai publicului larg, ci şi specialiştilor, universitarilor şi altor personalităţi, precum Bill Gates, care spunea că i se pare o carte “interesantă si provocatoare”.

Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii, de Yuval Noah Harari – o carte a marilor întrebări existenţiale

În toate articolele, conferinţele, cursurile sale, dar, mai ales, în cartea Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii, Yuval Noah Harari este preocupat să găsească răspunsuri la marile întrebări existenţiale: Cum a atins Homo sapiens starea actuală? Cum a ajuns omul stăpânul planetei? Care este relaţia dintre istorie şi biologie? Care este diferenţa esenţială între Homo sapiens şi celelalte vieţuitoare? Există justiţie în istorie? Are istoria o direcţie? Au devenit oamenii mai fericiţi de-a lungul evoluţiei lor? Este nemulţumirea “rădăcina profundă” a realităţii umane şi are legătură aceasta cu ideea de evoluţie?

“Trăim – spune Harari, în acelaşi interviu menţionat la începutul acestui articol – într-o lume globală, iar şcolile şi cărţile ne spun poveşti despre o ţară sau alta sau despre diverse culturi. Realitatea este că nu mai există nicio ţară independentă în lume, Planeta este împărţită în ţări diferite, dar toate depind de forţe economice, politice şi culturale globale. Iar problemele cu care ne confruntăm sunt, de asemenea, globale. Ce se va întâmpla când încălzirea globală va avea efecte devastatoare? Ce se va întâmpla când calculatoarele vor înlocui oamenii pe piaţa muncii şi majoritatea oamenilor vor deveni inutili din punct de vedere economic? Ce se va întâmpla când biotehnologia va genera prăpăstii între bogaţi şi săraci? Sunt întrebări care ar trebui să-i frământe pe toţi oamenii şi la care nicio ţară nu poate răspunde prin izolare” (Yuval Noah Harari).

În urmă cu peste o sută de mii de ani, existau pe Pământ cel puţin şase specii umane. În prezent, una singură – Homo sapiens. Harari propune, în cartea sa, o privire de ansamblu asupra istoriei umanităţii şi a evoluţiei sale, de la epoca de piatră, când oamenii au început să-şi construiască unelte şi au descoperit focul, până în secolul al XXI-lea.

Premisa în jurul căreia se construieşte o vastă argumentaţie despre condiţia umană este că Homo sapiens a ajuns la statutul de specie dominantă pentru că este singurul “animal” capabil să coopereze eficient cu un număr mare de semeni, iar această abilitate se datorează capacităţii, dezvoltată în timp, de a crede în lucruri care nu au existat iniţial decât în imaginaţia sa, în sensul că el, omul, a fost capabil să creeze aceste lucruri mai întâi ca idee, apoi să le impună în colectivitate, cum ar fi zeii/religiile, naţiunile, banii, sistemele politice, drepturile omului etc.

Cartea Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii se structurează în patru părţi: Revoluţia cognitivă, Revoluţia agricolă, Unificarea umanităţii, Revoluţia ştiinţifică.

• Revoluţia cognitivă – În acest capitol introductiv al cartii Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii, autorul porneşte de la adevărul demonstrat de antropologi că, în trecutul îndepărtat, mai multe specii umane au trăit simultan. În urmă cu peste 30 de mii de ani, Homo sapiens l-a înlocuit pe Homo neanderthalensis, pentru că doar Homo sapiens a putut să trăiască în grupuri mai mari decât 50 de indivizi. Cooperarea de grup a fost posibilă, spune Harari, datorită apariţiei “ficţiunii”, religiile, miturile comune, diverse forme de organizare au asigurat stabilitatea grupului, iar Homo neanderthalensis a dispărut, fără a se şti exact astăzi dacă a fost victima unui genocid. Miturile s-au dezvoltat, au creat “realităţi” imaginare, suprapuse realităţilor obiective, ceea ce ar corespunde, în opinia autorului cărţii, unei revoluţii cognitive.

• Revoluţia agricolă s-a petrecut ulterior, în urmă cu peste zece mii de ani, permiţând un salt calitativ în evoluţia speciei şi o creştere demografică semnificativă, Homo sapiens ajungând, de la aproximativ 5 milioane, la peste 200 de milioane de indivizi.Unificarea umanităţii vizează secolul al XVI-lea, când, odată cu descoperirea Americii, omenirea s-a reunit în aceeaşi unică sferă culturală, elementul unificator al celor cinci continente fiind banul.

• Revoluţia ştiinţifică a început, consideră Harari, în secolul al XVI-lea, ca o revoluţie contra ignoranţei, recunoaşterea ignoranţei făcându-i pe exploratori să caute noi teritorii, iar pe oamenii de ştiinţă să descopere, să formuleze, să demonstreze legi, reguli, fenomene, teorii etc.

  

O amplă argumentaţie se ocupă de “feminismul” secolului trecut, iar succesul relativ al acestei “revoluţii”, spune autorul, ar trebui să ne facă să regândim istoria, în sensul că teoria cea mai comună sugerează că bărbaţii sunt mai puternici fizic decât femeile, că şi-au folosit această forţă pentru a obliga femeile să li se supună, dar şi pentru a monopoliza sarcinile economice, implicit responsabilităţile politice. Principala problemă a acestei teorii este însă că nu există o corelaţie între forţa fizică şi puterea socială sau politică. Pentru a deţine puterea este nevoie de alianţe puternice si de aptitudini sociale. Or, se spune adesea că bărbaţii au mai puţine abilităţi sociale decât femeile, o capacitate mai mică de înţelegere a nevoilor, dorinţelor şi punctelor de vedere ale celorlalţi. Cum se face, în aceste condiţii, că, în lumea de astăzi, bărbaţii sunt cei care au monopolizat toate structurile în care este nevoie de cooperare şi abilităţi sociale, deşi femeile sunt mai “talentate” din acest punct de vedere? Este unul dintre misterele istoriei, considera Harari.

Explicarea etapelor evolutiei îl conduce pe autor spre concluzia că progresul umanităţii nu a avut impact şi asupra fericirii individuale. Nimic, subliniază Yuval Noah Harari, nu ne permite să afirmăm că oamenii epocii moderne sunt mai fericiţi decât vanatorii-culegătorii epocii pre-cognitive. Desigur, trăim mai “confortabil”, pentru omul arhaic, viaţa de astăzi ar putea fi “paradisul”. Dar, din motive nu tocmai clare, noi nu simţim că trăim fericiţi într-o lume tot mai performantă.

O explicaţie posibilă a nefericirii omului modern ar trebui căutată, aflăm din carte, în faptul că fericirea depinde mai puţin de condiţiile obiective şi mai mult de aşteptările noastre subiective. Iar când lucrurile se îmbunătăţesc, aşteptările noastre cresc proporţional şi ne proiectează în alte aşteptări şi nefericiri. Pe de altă parte, sistemul nostru bio-chimic nu are niciun interes în “fericire”, s-a format prin evoluţie, în scopul de a creşte şansele de supravieţuire şi, prin urmare, oriunde am ajunge prin progres, vom fi mereu nemulţumiţi, mereu în căutare de altceva. Structural, instinctual, reacţia noastră la plăcere, susţine autorul, nu este satisfacţia, ci căutarea unei plăceri şi mai mari.

Viitorul umanităţii, aflăm din capitolul final, se poate anticipa pe trei căi de evoluţie, o evoluţie nu prin selecţie naturală, ci prin inteligenţă şi cercetare ştiinţifică:

• Geniul biologic – omul poate să creeze, prin cuceririle geneticii, indivizi care să se adapteze la noi condiţii sociale şi care nu vor fi neapărat Homo sapiens;
• Geniul cyborg – este o a doua cale posibilă, situaţie în care fiinţele umane vor fi “completate” cu aparate bionice (modele/mecanisme similare celor biologice);
• Viaţa anorganică – programele informatice pot deveni forme inteligente, dotate cu memorie şi inteligenţă artificială, având potenţialul de a-l înlocui pe Homo sapiens.

Oamenii sunt acum pe punctul de a dobândi abilităţi care să-i transforme în “zei”. Sunt foarte aproape să creeze fiinţe vii după voinţă, să-şi prelungească durata de viaţă, să navigheze în realităţi imaginare etc., prin cuceririle geneticii, ale nanotehnologiei, prin interfeţele creier-computer. Corpul şi spiritul vor fi oare principalele “produse” ale secolului XXI? Cel mai fascinant lucru al viitorului va fi reprezentat nu de navetele spaţiale, ci de fiinţele care le vor conduce. Şi mai îndrăzneţ, Harari se gândeşte că, de-a lungul istoriei, moartea a fost interpretată ca un fenomen metafizic, dar se pare că tot mai mult, chiar şi moartea este tratată, astăzi, tehnic. Iar ştiinţa este convinsă că orice problemă tehnică necesită o soluţie tehnică.

Nu întâmplător, cartea Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii, de Yuval Noah Harari, se încheie cu o întrebare legată de condiţia umană: “Un animal devenit Dumnezeu”? Ca cititori, putem să fim de acord sau nu cu ideile susţinute în această lucrare, dar ceea ce este de necontestat este faptul că lectura ei îndeamnă la meditaţie, chiar la reconsiderarea unor stereotipii de gândire legate de rostul omului în lume, de fericire şi nefericire, de impactul progresului fără precedent, în epoca actuală, al cunoaşterii, tehnologiei şi cercetării ştiinţifice.

➡ Cumpără de aici cartea ‘Sapiens. Scurtă istorie a umanităţii’