Conceptul de igiena personala, de-a lungul timpului, s-a construit cu greu si comportamentul  oamenilor, in diverse momente ale evolutiei civilizatiei umane, ne poate surprinde, amuza sau oripila. A fost un drum presarat cu greseli, ignoranta si victorii, generate de conditiile socio-materiale, de educatie, de prejudecati, de traditii etc.

Cuvantul “igiena” este un derivat de la numele zeitei grecesti a sanatatii si a curateniei – Hygie (Hugeia) – fiica lui Asclepios, zeul medicinei. Sora sa, Panakeia (din al carei nume provine cuvantul “panaceu” – remediu pentru orice boala), era zeita vindecatoare, cea care guverna tratamentele medicale.

Vas ilustrand ritualul de igiena din Grecia Antica, Foto: en.wikipedia.org
Vas ilustrand ritualul de igiena din Grecia Antica, Foto: en.wikipedia.org

In Grecia si in Roma antica, igiena era o conditie a sanatatii si era legata de frecventarea bailor publice. Atenti la curatenia corporala, romanii petreceau mult timp in aceste bai (terme), dand imbaierii un sens purificator, dar si unul care tinea de placerea trupului, asociindu-i masajul, cremele parfumate si exercitiile fizice. Astfel de obiceiuri erau prezente si in Orientul Apropiat, cunoscute fiind baile turcesti (“hammam”), care si in prezent asociaza sensul purificator, religios, cu placerea si igiena.

In Evul Mediu, baile cu aburi si baile publice populare continua sa functioneze, pana prin secolul al XIII-lea, cand, Biserica catolica din Europa centrala si occidentala le interzice. Motivele invocate in acest sens se legau de faptul ca ar fi reprezentat locuri de desfrau (ceea ce, intr-o anumita masura, era adevarat) si, in plus, erau suspectate de raspandirea epidemiilor de ciuma. Se considera ca apa calda fragilizeaza organismul, lasand porii sensibili si astfel boala putea “aluneca” in corp. Nu numai biserica, dar si farmacistii clamau inchiderea bailor, altfel oamenii, spuneau ei, vor muri. Au supravietuit cateva bai private, dar acestea erau privilegiul celor bogati. In plus, era si vremea “totul in strada”, de la ape uzate, la excremente, toate erau aruncate, pur si simplu, pe fereastra.

Tablou de Robert Hubert Baie publica 1768, Foto: en.wikipedia.org
Tablou de Robert Hubert Baie publica 1768, Foto: en.wikipedia.org

In aceste circumstante, secolele al XIV-lea – al XVI-lea, care, in cultura, au insemnat exceptionala epoca a Renasterii, in privinta igienei au fost un dezastru. In absenta bailor regulate, paduchii au devenit principala problema (a bogatilor si a saracilor), un calvar cotidian. Precum maimutele, barbati si femei recurgeau la despaducherea reciproca, devenita aproape gest de tandrete. Unele femei, mai abile, din acest punct de vedere, si-au facut din aceasta indeletnicire o profesie. In randul nobililor, o solutie de compromis era schimbarea frecventa a hainelor, dar fara rezultate deosebite, in absenta apei si a sapunului. Se considera ca, daca hainele, mai ales cele deschise la culoare, se murdareau foarte repede, era un semn bun, pentru ca insemna ca au “captat” murdaria de pe piele.

Abia in secolul al XVIII-lea problemele de igiena personala incep sa se amelioreze. Reapar baile, dar acestea sunt accesibile doar claselor superioare, si nu oamenilor de rand. Chiar si asa, curatenia corporala ramane un aspect aproape total ignorat, la nivelul societatii. Toaleta “pe uscat” se facea prin frecarea corpului cu o bucata de panza, spalandu-se cu apa doar fata si mainile. Se preferau “raurile” de parfum puternic, menite sa camufleze mirosurile , boabele de anason trebuiau sa anihileze halena, iar pudra masca murdaria de pe piele si par.

Se puneau saculeti imbibati cu parfum la subsuori sau ascunsi in pliurile manecilor, dar efectul era catastrofal, pe un corp nespalat. In pofida faptului ca un fel de sapun, facut din grasime animala si cenusa, era cunoscut inca din Antichitate, iar dupa secolul al VII-lea, aparusera si bresle care preparau sapun pentru vanzare, acest produs nu intrase in obiceiurile cotidiene. In 1774, Carl Wilhem Scheele, un chimist suedez, a descoperit clorul, dar a mai trecut un timp pana cand s-a constatat ca, amestecat cu apa, are proprietati dezinfectante.

Citește și:  Unde putem vedea constelatia Cassiopeia?
Carl Wilhem Scheele
Carl Wilhem Scheele

Paradoxal, secole de-a randul, mari personalitati au fost reticente la ideea de igiena, chiar daca aveau posibilitatea de a se bucura de baile private. Henric al IV-lea, rege al Frantei, in secolul al XVI-lea, nu se spala niciodata, desi trecea drept un mare “cuceritor”. Se spune ca, in noaptea nuntii, din cauza mirosurilor, sotia sa a vrut sa fuga, iar amantele sale aveau “dureri de cap” din aceeasi pricina. Nici Regele Soare (Ludovic al XIV-lea), atat de pretuit in istoria Frantei, nu statea mai bine din punctul de vedere al igienei. Se pare ca, in intreaga sa viata, nu a facut baie decat de doua ori, o data inainte de casatorie. Chair si mainile si le spala doar inmuindu-si varful degetelor in apa, iar pentru nobilii de la curte, momentele in care erau invitati sa stea in preajma tronului, simtind din plin mirosurile suveranului, erau o adevarata onoare.

Abia secolele al XIX-lea – al XX-lea, odata cu accelerarea urbanismului si cu marile descoperiri stiintifice, mai ales in domeniul medical, au adus o alta perspectiva asupra igienei personale. A devenit tot mai clar ca spalatul frecvent al mainilor, toaleta cotidiana cu apa si sapun pot preveni o serie de maladii grave.

Igiena devine, treptat, sinonima cu preventia bolilor. Baia se transforma intr-o necesitate si nu ramane doar un moment de relaxare. Schimbarile au fost lente, pentru ca medicii, oamenii de stiinta, formatorii de opinie au avut de luptat cu obiceiuri reprobabile, adanc inradacinate, cu mentalitati indoielnice si cu lipsa de educatie. In functie de tara, de gradul de civilizatie al unui popor, de categorii sociale, igiena personala a fost si este perceputa diferit.

In prezent, in Occident, potrivit unui studiu al OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), aproximativ 26% dintre europeni fac dus in fiecare zi (mai mult femeile decat barbatii), iar 40% se spala de cateva ori pe saptamana.

baie moderna

La inceputul secolului al XXI, aceleasi statistici arata ca, in ciuda pretentiilor de progres, ar trebui reluata cursa pentru a spori interesul fata de igiena personala, de vreme ce gesturile elementare legate de curatenia personala (semn de respect si fata de cei din jur) inca sunt deficitare. Daca adaugam la acestea si igiena alimentara, igiena mediului inconjurator, igiena “mentala” etc., vom constata ca mai avem un drum lung de parcurs.

In Romania, faptul ca, anual, o persoana foloseste, in medie, doar patru sapunuri si 1-2 paste de dinti, ca 40% din populatie nu are acces la apa curenta, baie, canalizare, ca mai mult de jumatate dintre romani, dupa ce merg la toaleta, nu se spala pe maini, este un semn mai mult decat ingrijorator pentru sanatate, pentru gradul de civilizatie, pentru respectul de sine si fata de ceilalti.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.