In urma cu 4000 de ani, sumerienii (cei mai vechi locuitori din Mesopotamia, care traiau pe teritoriul dintre Tigru si Eufrat, pe teritoriul de azi al Irakului) foloseau un fel de pasta de sapun, facuta din cenusa si din grasimi vegetale, dar nu pentru spalat, ci pentru tratarea unor rani sau afectiuni ale pielii.
Un produs similar utilizau, la vremea respectiva, si egiptenii, pentru spalarea rufelor. Un mileniu mai tarziu, fenicienii (locuitori de pe tarmul Marii Mediterane, din nord-vestul Palestinei, foarte buni comercianti) preparau sapun din ulei de masline si o soda vegetala, pe care il exportau, produsul respectiv fiind renumit pentru proprietatile dezinfectante, datorate cenusii obtinute din frunze de laur.
In Europa occidentala, sapunul s-a folosit, pentru igiena personala, din perioada in care celtii locuiau in Gallia si era obtinut din cenusa de stejar sau din frunze de “sapunel” (Saponaire officinale), o planta care creste si in zona tarii noastre, si seu (grasime animala), mai ales, de porc mistret. Un astfel de sapun servea si ca unguent pentru par, colorandu-l in nuante blond-roscate. Grecii si romanii se spalau cu mai mare atentie cand se intorceau din razboaie, ungandu-si, mai intai, corpul, cu amestecul de cenusa si ulei vegetal, dupa care se foloseau de o razuitoare metalica, pentru a-si curata pielea. Urma imbaierea in apele termale, alternand apa fierbinte cu cea rece, si masajul revigorant.
In sudul Italiei, la Gallipoli, in secolul al IX-lea, gratie nenumaratelor culturi de maslini, s-a putut gasi o reteta de sapun, pe baza de resturi de masline (dupa ce era extras uleiul) si soda, rezultatul fiind o pasta alba de foarte buna calitate. Si mai bun s-a dovedit a fi sapunul de Marsilia, parfumat, pentru care regele Ludovic al XIV-lea a dat un edict, pentru a se conserva denumirea (un fel de brand) si pentru a nu fi confundat cu alte sapunuri. Si in prezent, la Marsilia, continuandu-se traditia, se obtin unele dintre cele mai fine sapunuri.
In perioada Evului Mediu, sapunul ramane insa un lux, la indemana celor bogati. Au inceput totusi, in aceasta epoca, sa se infiinteze primele bai publice, in orase, folosite de barbati si femei, laolalta, ceea ce a determinat, destul de repede, un anumit grad de promiscuitate. Epidemiile nu au intarziat sa apara, ca si teama ca apa poate favoriza raspandirea bolilor.
In secolele al XVI-lea – al XVII-lea, toaleta se facea mai mult “pe uscat”, constand, mai putin (aproape deloc) in spalat, cat in folosirea pudrelor si a parfumurilor (peste pielea nu tocmai curata). Abia in secolul al XIX-lea, odata cu dezvoltarea societatii, pe toate planurile, curatenia a fost ridicata la rang de valoare morala.
Sapunul a inceput sa fie produs la scara industriala, iar educatia sanitara, in scoli, ocupa un loc central. In armata, soldatii trebuiau sa foloseasca, obligatoriu, dusul si sapunul. Baile publice au fost reinfiintate. A mai trecut aproape un secol pentru ca in locuinte sa apara baile (incaperile cu aceasta destinatie). Pentru omul modern, igiena personala este (ar trebui sa fie) extrem de importanta, gusturile s-au rafinat, sapunurile si celelalte produse din aceasta categorie s-au diversificat.
Cateva reguli in folosirea sapunului
Multe dintre sapunurile aflate pe piata, inclusiv gelurile de dus si sapunurile lichide, din pricina diverselor substante chimice pe care le contin, fragilizeaza pielea si este nevoie, de obicei, de cateva ore (chiar daca nu ne dam seama), ca stratul hidrolipidic, de la nivelul epidermei, sa se refaca.
Este bine sa se citeasca atent substantele din care este produs sapunul si sa se opteze pentru cele naturale (cat mai naturale). De exemplu, unul dintre cele mai bune sapunuri naturale, recunoscut, la nivel mondial, este sapunul Alep (numit asa dupa numele localitatii Alep, din Siria, unde se si produce), fabricat dupa o metoda care pastreaza, in mare masura, traditia. Este facut din ulei de masline, ulei de laur, apa, soda (indispensabila in procesul de saponificare), nu contine coloranti, nici parfumuri de sinteza. Este antiseptic si antiparazitar, combate acneea, punctele negre, micozele, eczemele etc., se poate folosi pentru spalarea fetei, a corpului, a parului, pentru barbierit si chiar pentru bebelusi. Un sapun pus in sifonier alunga moliile.
Sapunurile, in general, sunt alcaline, cu un pH in jur de 10. De aceea, in apa fierbinte, sapunul perturba aciditatea pielii, al carei pH este de aproximativ 5. Pentru sanatatea si aspectul frumos al pielii, este bine ca apa folosita pentru spalat sa nu fie prea fierbinte.
In afara de igiena corporala, spalatul, cat mai des, al mainilor, cu sapun, este esential pentru sanatate. Se vor spala mainile cu sapun, insistand, pe palme si pe dosul mainilor, intre degete si sub unghii, precum si la incheieturi. Se clatesc apoi abundent, se sterg cu un servetel de unica folosinte si se inchide robinetul tot cu un servetel. Aceasta operatie (spalatul mainilor) trebuie facuta:
Inainte de a prepara masa si dupa aceea;
Inainte de a manca;
Inainte de a hrani copiii;
Dupa tuse sau stranut;
Ori de cate ori ne intoarcem acasa;
Dupa ce am fost in mijloacele de transport in comun;
Dupa contactul cu o persoana bolnava;
Dupa folosirea toaletei;
Dupa schimbatul lenjeriei de pat;
Ori de cate ori mainile sunt murdare.
