Inteligenţa artificială (AI – Artificial intelligence), un veritabil tsunami tehnologic, pare a fi, în prezent, domeniul celor mai îndrăzneţe fantezii, dar şi o mare sperietoare. Mulţi se întreabă până unde poate ajunge şi dacă va reuşi inteligenţa artificială, în mod paradoxal, să depăşească inteligenţa umană, adică tocmai pe aceea care a creat-o.

Într-o carte apărută în 2011, “Războiul inteligenţelor”, chirurgul francez Laurent Alexandre, unul dintre cei mai subtili şi vizionari analişti ai revoluţiei tehnologice, sublinia că inteligenţa artificială şi-a pus deja amprenta asupra modului nostru de viaţă, că domeniul progresează într-un ritm mult mai rapid decât a fost anticipat şi că, pe de altă parte, sistemele de învăţământ, care se reformează foarte greu, pregătesc specialişti în domenii depăşite şi fără a ţine seama de piaţa muncii. Cum vor putea copiii de astăzi, se întreabă autorul cărţii, să rămână competitivi în raport cu inteligenţa artificială (AI) şi cum va rezista creierul nostru biologic sau cum s-ar putea ca inteligenţa artificială şi inteligenţa umană să fie doar complementare, fără a intra într-o competiţie nocivă?

Ce scenariu va alege umanitatea? Va opta pentru un anume “upgrade” al creierului biologic, oamenii rămânând, în esenţă, oameni? Sau vom deveni un fel de cyborgs? Se va limita sau se va interzice inteligenţa artificială?

Ce este inteligenţa artificială (AI)? Testul Turing

Inteligenţa artificială (AI) este un concept care se defineşte ca totalitatea teoriilor şi a tehnicilor care au ca rezultat realizarea dispozitivelor/sistemelor inteligente. Face parte din categoria ştiinţelor cognitive, în care se reunesc aspecte din neurobiologia computaţională (reţele neuronale artificiale – ANN, artificial neural network), logica matematică şi informatică.

Punctul de plecare al cercetărilor în acest domeniu se află în anii 1950, prin căutările si analizele matematicianului şi informaticianului englez Alan Turing, care se întreba, la momentul respectiv, dacă maşinile pot să “gândească”, propunând şi un experiment, cunoscut astăzi sub denumirea de Testul lui Turing, un test de inteligenţă artificială, bazat pe capacitatea unui dispozitiv de a imita conversaţia umană.

Mai exact, acest test, în care un computer este programat să se comporte asemănător oamenilor, acceptând întrebări şi dând răspunsuri în limbajul obişnuit, natural (nu în unul de programare) constă în următoarea situaţie: cineva, o persoană, trebuie să discearnă dacă răspunsurile la nişte întrebări, date în scris, sunt ale unui om sau ale unui computer. Dacă răspunsurile sunt atât de convingătoare încât persoana nu poate face diferenţa între om şi computer, cel din urmă a trecut testul, “gândeşte”.

De fapt, testul Turing nu testează propriu-zis inteligenţa, ci dacă o maşină este capabilă să se comporte asemenea oamenilor, dat fiind faptul că un comportament inteligent nu înseamnă automat şi comportament uman. Există comportamente umane neinteligente (tentaţia de a minţi, de a înşela, de a insulta, greşeli inerente în scriere etc.), iar dacă un computer nu le poate imita nu trece testul.

Când s-a acordat pentru prima dată Premiul Loebner, în 1992 – un premiu pentru inteligenţa artificială, care se apropie cel mai mult de comportamentul uman, având la bază testul Turing – acesta a fost câştigat de un program de terapie, PC Therapist, conceput să susţină o conversaţie foarte credibilă, cu calm şi chiar cu umor uneori, dar programat să mai facă şi greşeli în scris. Revista The Economist a comentat pe larg situaţia, într-un articol intitulat “Artificial Stupidity”, arătând că victoria s-a datorat exclusiv capacităţii computerului de a imita erori de scriere umană şi că ar fi imposibil să acceptăm vreodată că simularea unui comportament uman poate fi o dovadă că inteligenţa artificială ar fi superioară inteligenţei umane.

Transumanismul (H+) şi high technology

Între timp, progresele în high technology (High Tech) – biotehnologie, nanotehnologie, neuroetică, roboetică (etică aplicată domeniului roboticii) etc.- au fost uriaşe, a luat naştere chiar o mişcare transumanistă (H+) internaţională, fondată de oameni de ştiinţă şi artististi, care postulează că tehnologiile şi ştiinţele asociate vor fi capabile să îmbunătăţească aptitudinile şi abilităţile fizice şi mentale ale omului, să elimine prostia, boala, suferinţa, îmbătrânirea etc., până într-acolo încât să se poată vorbi de o civilizaţie şi cultură postumană.

Transumanismul, asociat inteligenţei artificiale, a stârnit vii controverse. Francis Fukuyama, filosof, economist, specialist în ştiinţele politice, din SUA, declară, în legătură cu transumanismul, că este una dintre cele mai periculoase idei, în privinţa viitorului omenirii, în timp ce susţinătorii mişcării nu contenesc să afirme că aceasta ilustrează cele mai îndrăzneţe, imaginative, curajoase aspiraţii ale umanităţii.

Bill Gates, cel mai bogat om din lume, fondator Microsoft, deschizător de drum în micro-informatică, o personalitate a cărui opinie nu poate fi ignorată, insistă asupra faptului că trebuie să se păstreze o anumită prudenţă când este vorba de dezvoltarea inteligenţei artificiale, care ar putea deveni periculoasă, dacă inteligenţa umană îşi pierde echilibrul, menirea şi sensul.

Este de remarcat şi o altă realitate, deloc neglijabilă, aceea că susţinătorii transumanismului sunt, majoritatea, atei şi adepţi ai materialismului (concepţie filosofică în viziunea căreia singura realitate este materia, orice lucru înseamnă materie, orice fenomen este rezultatul interacţiunii în concret, nimic nu există dincolo de aceasta).

Transumanistii nu cred în transcendenţa sufletului, mai mult, merg până acolo încât să afirme şi să creadă în compatibilitatea dintre spiritul uman şi cel informatic, conştiinţa umană putând fi transferată, la un moment dat, spun ei, în mediile alternative, o tehnică speculativă cunoscută sub denumirea de Whole Brain Emulation (WBE)/Mind upload/Brain upload, care ar permite transferarea spiritului/creierului uman computerului, computerul ar funcţiona ca un simulator, fără a se mai face deosebirea între un creier biologic real şi unul simulat. Transferul structurilor neoronale ale unui individ într-un sistem numeric ar putea, aşadar, să simuleze comportamentul cognitiv al omului.

Omul cyborg – modelul viitorului?

Inteligenţa artificială (AI) este, indiscutabil,cel mai provocator domeniu al cercetării actuale. Fuziunea dintre om şi un sistem computerizat, omul-cyborg, nu mai pare a fi doar o proiecţie science-fiction.

De exemplu, proiectul Blue Brain (Creierul albastru), început în 2005, la Universitatea Politehnică din Lausanne, Elveţia, în colaborare cu IBM, de către un grup de 35 de informaticieni, matematicieni, biologi şi fizicieni, are ca obiectiv crearea unui creier artificial. Deocamdată se lucrează la simularea unei coloane neocorticale, parte a creierului responsabilă cu gândirea conştientă, în acest scop modelând 10 000 de neuroni virtuali, conectaţi prin 30 de milioane de sinapse şi câţiva kilometri de fibre. Probabil că primul creier virtual de mamifer, spun cei implicaţi în proiect, va fi funcţional în 2018.

Pentru faza actuală a proiectului Blue Brain, se folosesc 8 000 de calculatoare, care efectuează 22 800 miliarde de operaţiuni/secundă. Puterea de calcul a următoarei generaţii de computere pe care o vor folosi va fi de un milion de miliarde de operaţiuni pe secundă, consumând 3 milioane de waţi, care costă trei milioane de dolari pe an. Proiectul a fost finanţat iniţial de guvernul elveţian, apoi din donaţii private.

Cu scopuri similare cu ale proiectului Blue Brain, a fost demarat, în SUA, în 2013, Brain Activity Map Project, în Europa, Deep Coder (în colaborare cu Universitatea Cambridge), de asemenea Human Brain Project, un proiect de anvergură, cu finalitate în 2024, în valoare de 1,19 miliarde euro, jumătate din sumă fiind asigurată de Uniunea Europeană.

Google şi proiectul Calico – omul nemuritor

Google Inc., cea mai puternică marcă globală, corporaţia care administrează şi motorul de căutare cu acelaşi nume, prin proiectul Calico, declară că se arată interesată de valorificarea tehnologiilor avansate, în domeniul inteligenţei artificiale, pentru combaterea bolilor şi pentru creşterea speranţei de viaţă. Calico este o societate de biotehnologie, fondată de Google, în 2013, cu sediul în complexul Goole X Lab, situat, o parte în campusul Mountain View, din California, altă parte într-un loc ţinut secret.

Poate nu întâmplător, de câţiva ani, Google a devenit unul dintre principalii sponsori ai mişcării transumaniste, prin fondurile obţinute din nanotehnologie, informatică şi ştiinţe cognitive şi prin personalitatea şi angajamentul lui Raymond Kurzwell, inginer şi cercetător american, specialist în inteligenţa artificială. Acesta declara, nu cu mult timp în urmă, că “Nemurirea va fi accesibilă fiinţei umane, începând cu anul 2045” şi că se pot crea corpuri virtuale şi o realitate virtuală, la fel de ‘realiste” ca realitatea” – afirmaţie şocantă, mai ales că vine din partea unui om de ştiinţă.

Tendinţele începutului de mileniu trei ne arată că ştiinţa şi tehnologia se îndreaptă spre teritorii greu de evaluat. O întrebare devine recurentă: Care este Omul spre care ne îndreptăm? Unul ale cărui gânduri, emoţii, decizii să fie controlate printr-o simplă apăsare de buton? Care este idealul pe care îl caută umanitatea sau, poate, doar câţiva? Unul “îmbunătăţit” prin cuceririle High Tech, omul-maşină, un cyborg? Se ard etape? Se poate ignora dimensiunea noastră metafizică? Ce facem cu sufletul? Devenim himere, hibrizi, imagini condensate în care se combină programat concretul şi imaginaţia?

Inteligenţa artificială poate îmbunătăţi enorm realitatea în care trăim, până la un punct, dar ceea ce omul a căutat dintotdeauna, cu obstinaţie, nu a fost numai bunăstarea materială, fizică, lucruri fireşti de altfel, dar, mai ales, dimensiunea lui spirituală, esenţa sufletului, partea de inefabil fără de care fiinţa nu este completă. Se pare că în această zonă marile proiecte lipsesc cu desăvârşire.