Sărbătorile pascale ocupă un loc esenţial în lumea creştină, reprezintă şansa repetabilă oferită omului de a-şi lua un răgaz din goana timpului profan şi de a se (re)înnoi prin reperele timpului sacru.
Faptele şi gesturile din această perioadă a Paştelui, cărora le conferim o funcţie ritualică (uneori fără să conştientizăm acest lucru) – curăţenia de primăvară a casei şi a gospodăriei, postul, mersul la denii, vopsitul ouălor, pregătirea bucatelor etc., la care se adaugă participarea la procesiunile religioase, aducerea acasă a Luminii Sfinte, după slujba de Înviere (când se cântă “Hristos a Înviat!”) etc. – toate sunt realităţi vizibile, care ne invită la înţelegerea realităţilor invizibile, având, în acelaşi timp, o funcţie magică şi transformatoare, prin energia subtilă pe care o conţin.
Iar Lumina de Paşte, care urmează “întunericului” (în ordine cosmică, dar şi în sensul iluminării interioare), este semnul unei epifanii, al revelaţiei lumilor nevăzute, al unei realităţi sacre care vine să “înnoiască” lumea noastră, la vremea în care primăvara aduce o explozie de viaţă şi vitalitate.
Reactualizăm astfel un arhetip – un model comportamental călăuzitor, păstrat în mentalul colectiv – pe care încercăm să-l punem la temelia unui timp ce va să vină, încununat de speranţă şi de bucurie. Iată câteva fapte mai puţin cunoscute, poate, despre Sărbătorile pascale, care să ne facă să înţelegem şi mai bine sensul acestui moment:
Sărbătorile pascale – începuturi si sensuri
Prima mențiune documentată, referitoare la Sărbătorile pascale (Paştele creştin) datează din secolul al II-lea (de exemplu, în scrierile episcopului Policarp din Smirna), dar se presupune că era deja o practică în comunitățile creștine încă din primul secol, din jurul anilor 30 – 33 după Învierea lui Iisus Hristos (a treia zi după ce a fost răstignit). Celebrarea era legată inițial de Pesah-ul evreiesc (Paștele iudeilor), deoarece Patimile lui Iisus au avut loc în timpul acelei sărbători.
De altfel, cuvântul “Paște”, din latinescul “Pascha”, îşi are rădăcina în ebraicul „Pesah”, care înseamnă “trecere” (a îngerului morții peste casele evreilor) – sens care apare în jurul anului 1300 î.Hr.
Paştele evreiesc (Pesah) a fost celebrat pentru prima dată în Egiptul antic, cu peste 3 000 de ani în urmă, marcând eliberarea poporului evreu din robia egipteană, sub conducerea lui Moise. Este menționat în Vechiul Testament, în Cartea Exodului, și include ritualul cu mielul, azimele și ierburile amare.
La primul mare Conciliu ecumenic al Bisericii Creştine – Conciliul de la Niceea – din anul 325 d.Hr., s-a decis că Paștele creștin nu va coincide cu Pesahul evreiesc, dar va fi în prima duminică după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară (un moment de apogeu al luminii), regulă care se păstrează până în prezent.
În acelaşi timp, cu puţine excepţii, Paştele catolic este înaintea Paştelui ortodox, din pricina schimbării calendarelor. Trecerea lacalendarul gregorian s-a făcut treptat. Ţările catolice se ghidează după acest calendar în stabilirea datei Paştelui, în timp ce Bisericile ortodoxe folosesc calendarul iulian, aşa cum s-a stabilit la Conferinţa de la Constantinopol, din 1923.
Ciclul pascal
Dacă felul în care se stabileşte data Paştelui este un fapt, în general, cunoscut (având ca repere echinocţiul de primăvară, luna plină şi calendarele – gregorian şi iulian (pe stil vechi) – mai puţin ştiut este faptul că sărbătorile pascale revin exact la aceeași dată după 532 de ani, perioadă care se numeşte “ciclu pascal”.
Sărbătorile pascale – simboluri şi semnificaţii
Există o mulţime de simboluri asociate Paştelui, încărcate de semnificaţii multiple, multe împrumutate din epocile precreştine – unele tradiţionale (crucea, Lumina Învierii/ Lumina Sfântă/ Focul haric, ouăle roşii), altele (iepuraşul de Paşte, ouăle de ciocolată etc.) adăugate mai târziu, în epoca modernă.
Crucea este unul dintre cele mai importante şi puternice simboluri religioase – prezent în toate culturile, cu un plus de semnificaţie în creştinism, tocmai pentru că se asociază cu Patimile lui Iisus. Oficial, crucea a devenit un simbol al creştinătăţii datorită împăratului roman Constantin cel Mare, care a propus acest lucru cu ocazia Conciliului de la Niceea, din anul 325 d.Hr. Este o imagine concentrată a lumii, a “pomului vieţii”, a legăturii dintre Cer şi Pământ (prin verticalitate) şi a celor patru elemente primordiale (pământ, aer, apă, foc).
Oul de Paşte condensează imaginea simbolică a perfecţiunii, a Întregului, a Genezei, a ordinii cosmice triumfătoare asupra haosului, a fertilităţii, semnificaţii pe care creştinismul le-a preluat din memoria mitică a umanităţii, aceste interpretări asociate oului fiind prezente şi la tibetani, egipteni, celţi, grecii antici etc.
Culoarea roşie a oului de Paşte face trimitere la jertfa lui Iisus Hristos, în timp ce celelalte culori folosite pentru vopsit sugerează triumful vieţii asupra morţii (galbenul – lumina, verdele – viaţa, albastrul – promisiunea unui nou început).
Lumina Învierii/ Focul haric este semnul biruinţei asupra întunericului, al înţelepciunii şi nicio epifanie (revelaţie) nu se întâmplă în absenţa acesteia. Lumânarea aprinsă potenţează aceste semnificaţii, contopind materia (ceara) şi spiritul (flacăra), iar gestul protejării luminii lumânării (ca în noaptea de Înviere, când credincioşii aduc acasă lumânările aprinse) trimite la dorinţa omului de a-şi ocroti propria interioritate şi de a străluci prin generozitate şi iubire.
Sărbătorile pascale – accent religios vs. accent cultural
În general, Sărbătorile pascale au deopotrivă o dimensiune religioasă şi una culturală. Există însă ţări în care dimensiunea religioasă (participarea la slujbe, postul, procesiunile, respectul pentru tradiţii etc.) este încă foarte puternică – în sud-estul Europei (România, Bulgaria, Grecia, Italia, Polonia etc.). De asemenea, în Filipine, ţară insulară din Asia de Sud- Est, unde religia creştină este dominantă (89% din populaţie – adică cea mai mare comunitate creştină din Asia), oamenii participă masiv la ceremoniile religioase şi au loc reconstituiri dramatice ale Patimilor lui Iisus. În Etiopia, ţară din estul Africii, cu o populaţie de peste 60% creştină, Biserica Ortodoxă are o tradiție pascală aparte, cu post sever și sărbătoare intens trăită.
În multe ţări din Occident (Franţa, Germania, Suedia, Norvegia, Olanda etc.), Sărbătorile pascale sunt mai degrabă “culturale” (dimensiunea religioasă este prezentă, dar nu dominantă), în sensul că accentul se pune pe tradiţii populare (iepuraș, ouă colorate, picnicuri, decorațiuni de primăvară, întâlniri în familie etc.). În SUA, cel mai popular obicei legat de Sărbătorile pascale este “Easter Egg Hunt” – vânătoarea de ouă colorate ascunse în iarbă.
Tradiţii de Paşte inedite, unele amuzante, în funcţie de ţară
Sărbătorile pascale, pe lângă ceremoniile religioase, sunt marcate şi prin tot felul de obiceiuri inedite, unele amuzante, în funcţie de ţară.
În sud-vestul Franţei, de exemplu, într-o localitate numită Bessières, în fiecare an, de Paşte, are loc un eveniment culinar care are legătură cu Sărbătorile pascale, dar îl “onorează” şi pe Napoleon Bonaparte (care se oprea adesea la un han din zonă, unde îi hrănea şi pe soldaţi). Locuitorii pregătesc cu această ocazie o omletă uriaşă (peste 15 000 de ouă), gatită într-o tigaie de peste 4 metri diametru si a cărei reţetă se păstrează în mare secret.
În Grecia, festivalul “oalelor sparte” are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare, pe Insula Corfu. La ora 11 dimineaţa, din fiecare gospodărie, se pot auzi şi vedea oale vechi din lut si faianţă, pline cu apă, aruncate pe fereastră, simbol de rămas bun pentru trecut şi de speranţă pentru timpul reînnoit. În unele regiuni ale Greciei, există şi obiceiul să se ardă un manechin care-l întruchipează pe Iuda trădătorul.
În Polonia, Slovenia, Rusia, masa de Paşte este îmbogăţită şi cu o “sculptură” în unt, în formă de miel, iar bucatele se aşează pe paturi de frunze.
În Mexic, Sărbătorile pascale durează două săptămâni – prima este “Săptămâna Sfântă”, în care se comemorează sacrificiul lui Iisus, iar a doua, “Pascua”, în care se sărbătoreşte Învierea lui Iisus Hristos.
În Guatemala (ţară din America Centrală, învecinată cu Mexic), se pot vedea cele mai “colorate” Sărbători pascale – covoare din rumeguş vopsit în diverse culori (roşu, galben, verde, albastru, violet), flori, ace de pin, diverse alte plante sunt amenajate de-a lungul străzilor, pentru procesiunea de Paşte. La final, un grup de centurioni (ofiţeri de armată) străbate locurile amenajate, purtând o imagine a lui Iisus Hristos răstignit pe cruce.
Pastele – un nou temei vieţii
Sărbătorile pascale, la care fiecare om participă în respectul tradiţiei, dar şi pentru că trăieşte intens speranţa că îşi poate aduna forţele pentru a merge înainte, cu bucurie, cu o mai bună cumpănire a gândurilor şi faptelor, vin, aşadar, să pună un nou temei vieţii.
Este la latitudinea fiecăruia să aleagă felul în care se raportează la această mare sărbătoare a creştinătăţii, pentru ce repere optează, ca să nu se uite dimensiunea spirituală şi posibilitatea de a fi în lume şi în timp pe măsura resurselor (interioare) ce ne-au fost dăruite. “Lumina” vine adeseori dintr-o privire, dintr-un gest, dintr-o amintire sau o faptă bună, din liniștea din casă, din masa împărțită cu cei dragi și vorbele simple care ne țin aproape, adică din ceea ce nu se poate “cumpăra”. Paștele nu e doar o zi – e un mod de a renaște!
Sărbători fericite tuturor! Hristos a înviat!
