Leonardo da Vinci, excepţională personalitate renascentistă (pictor, sculptor, arhitect, om de ştiinţă, muzician, inventator etc.), de la a cărui trecere în eternitate se împlinesc, peste câteva zile (la data de 2 mai), 506 ani, este considerat de către mulţi, astăzi, “marele geniu” al tuturor timpurilor.
La mai bine de o jumătate de mileniu de la vremea în care a trăit şi creat, Da Vinci rămâne una dintre cele mai enigmatice și fascinante figuri ale Renașterii, iar „secretele” din viața si opera lui au alimentat zeci de teorii, cărți și filme. Deși multe “mistere” sunt, de fapt, speculații moderne, există câteva aspecte interesante și documentate, care pot fi considerate „secrete” sau lucruri mai puțin cunoscute, pe care specialişti din diverse domenii, inclusiv din neurostiinte, continuă să le cerceteze.
Leonardo da Vinci, misterul mamei sale şi ipoteze moderne despre ADN-ul artistului
În ultimii ani, cercetătorii au început să reconstruiască arborele genealogic al familiei Da Vinci, pentru a identifica eventuale rude vii și a obține ADN-ul artistului (din oasele presupuse a fi ale lui), scopul fiind înțelegerea genetică a talentului său ieșit din comun – o memorie vizuală ieșită din comun sau funcții cerebrale “hibridizate”, posibil reflectate în ADN – ambidextrie (scria cu ambele mâini), dislexie ușoară (tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, prin greșeli de lectură etc.), dar gândire simbolică profundă s.a.m.d.
Se ştie, cu siguranţă, că Leonardo s-a născut în 1452, în Vinci, Italia, ca fiu nelegitim al unui notar florentin, Ser Piero da Vinci. Mama sa se numea Caterina, dar pentru mult timp nu s-a ştiut exact cine era.
În 2016 și apoi în 2021, un grup de cercetători italieni, condus de Alessandro Vezzosi și Agnese Sabato, a reconstituit arborele genealogic al familiei lui Leonardo, pe o durată de 21 de generații, identificând 14 rude vii în linie masculină directă (din ramura fratelui său vitreg, Domenico). Acești descendenți au fost testați genetic pentru Y-ADN (transmis pe linie masculină), care poate fi comparat cu mostre din presupusele rămășițe ale lui Leonardo.
Caterina, probabil o sclavă din Caucaz…
Cercetări recente (publicate în 2023, coordonate de istoricul Carlo Vecce) susțin că mama lui Leonardo ar fi fost o sclavă adusă din zona Mării Negre (probabil Georgia sau Circazia, la nord de Caucaz). Dovezile provin dintr-un document notarial în care Ser Piero ar fi fost implicat în eliberarea unei femei numite Caterina — identificată ca fiind sclavă. Documentul este autentic, descrie o femeie cu numele și situația care se potrivește mamei lui Leonardo şi reflectă practica vremii – multe femei din Caucaz ajungeau sclave în Peninsulă Italică, prin Genova și Veneția.
Carlo Vecce, istoric al culturii renascentiste, filolog şi profesor de literatură la Universitatea din Napoli, implicat în cercetări, spunea despre Caterina că pare a fi fost “o femeie răpită din patria ei din Munții Caucaz, o sclavă circaziană vândută și revândută de mai multe ori la Constantinopol și apoi la Veneția, înainte de a se stabili lângă satul Vinci, de lângă Florența, unde a avut o scurtă relație de dragoste cu tânărul notar, Ser Piero da Vinci”
Ce nu se ştie deocamdată cu certitudine?
Rămân însă, deocamdată, câteva aspecte incerte – nu există (încă) dovada ADN, care să confirme această ipoteză şi nu este confirmată 100% identitatea acelei Caterina cu mama lui Leonardo, dar mulți istorici o consideră plauzibilă.
Specialişti italieni și francezi lucrează în prezent la reconstrucția ADN-ului din rămășițele posibile ale lui Leonardo (în Amboise, Franța), dar problema e că mormântul său nu este sigur identificat. Leonardo a murit în 1519, la Castelul Amboise, în Franța, și a fost înmormântat la Biserica Saint-Florentin. Însă Biserica a fost distrusă în timpul Revoluției Franceze, iar mormântul pictorului nu a fost clar identificat.
În prezent, se așteaptă autorizarea oficială pentru deschiderea mormântului de la Amboise – un proiect susținut de “Fundazione Leonardo da Vinci”, în colaborare cu echipe internaționale de geneticieni, istorici și antropologi.
Cercetătorii spun că suntem aproape de momentul în care vom cunoaște trăsăturile genetice reale ale lui Leonardo da Vinci, iar analiza ADN-ului său ar putea demonta sau confirma secole de speculații – despre mama sa, despre geniul său și despre omul din spatele mitului. Este una dintre cele mai ambițioase încercări moderne de a conecta știința și istoria artei, cu potențialul de a rescrie aspecte importante ale vieții celui mai cunoscut geniu renascentist.
Leonardo da Vinci şi “Carnetele secrete” (Codexurile)
Leonardo a ținut mii de pagini de note, majoritatea scrise invers (de la dreapta la stânga), posibil pentru a preveni citirea ușoară a acestora. În ele se găsesc studii de anatomie extrem de precise, cu disecții detaliate, desene de mașini de zburat, tancuri, roboți, scafandri, schițe ale proiectelor inginerești și arhitecturale, extrem de avansate pentru vremea aceea, dar şi idei care îi străfulgerau mintea, căutând cu febrilitate răspunsuri şi care trădează stări contradictorii – “Ce este sufletul?”, “De unde vin lacrimile?”, “Cum se explică delirul produs de unele boli?”, “Nebunie, somn, foame, senzualitate, furie… când fermentează în corp, produc febră şi boală?” etc.
Aceste caiete au fost dispersate după moartea lui și unele au fost redescoperite abia în secolele al XIX-lea – al XX-lea . Unele codexuri (de exemplu, “Codex Leicester”, cumpărat de Bill Gates) sunt încă studiate.
Interesul lui Leonardo da Vinci pentru științele oculte și ezoterism
Leonardo da Vinci era fascinat de proporția divină (Secțiunea de Aur/ Sectio aurea), expresie a perfecţiunii şi armoniei universale, din punct de vedere estetic, prezentă peste tot în natură, preluată de om în arhitectură, muzică, pictură, şi care i-a fascinat pe artişti, savanţi, filosofi, încă din antichitate.
De asemenea, legătura dintre microcosmos (corpul uman) și macrocosmos (univers), armonia “matematică” a naturii (inspirată din pitagorism și neoplatonism) au fost preocupări constante ale genuialului artist. Da Vinci nu era mistic în sens religios, ci mai degrabă un umanist rațional, care a explorat concepte care azi ar părea „ezoterice”.
Proiectele militare și secrete pentru patroni
A lucrat pentru diverse curți și patroni (Medici, Borgia, Sforza), oferind planuri de arme avansate (catapulte, mitraliere rotative), sisteme de apărare fortificată, mașini subacvatice – pe care nu le-a detaliat complet, spunând că sunt „prea periculoase pentru omenire”.
Simbolismul în picturile lui Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci nu picta doar cu scop estetic – folosea simboluri, coduri vizuale și compoziții matematice. Unele teorii (promovate, de exemplu, în cărți precum “Codul lui Da Vinci”, de Dan Brown) susțin că ar fi ascuns mesaje ezoterice în operele sale. Marele artist îmbina știința, religia, natura și filosofia în creaţiile sale. Nu era un ocultist, dar era obsedat de armonie, proporție, echilibru între vizibil și invizibil. De aceea, simbolismul lui este adesea subtil, nu conspiraționist în sens modern. Iată câteva dintre cele mai discutate exemple:
Mona Lisa (La Gioconda) – Lisa Gherardini sau altceva?
Oficial, în “Gioconda”, femeia portretizată este Lisa Gherardini, soția negustorului florentin Francesco del Giocondo. Leonardo nu semnează și nu datează tabloul, mesajul fiind mai general decât un simplu portret. Unii cercetători văd în Mona Lisa idealul feminin renascentist – calm, echilibru între spiritual și senzual. Alte teorii spun că ar fi o personificare a Naturii, a „mamei universale”.
Zâmbetul enigmatic – cel mai faimos aspect – expresie intermediară între fericire și melancolie, simbol al naturii umane duale, pare să dispară sau să apară în funcție de unghiul din care este privit portretul. Unii psihologi cred că e un zâmbet „ambiguu” pentru că activează mai multe zone în creier, ceea ce îl face… neliniștitor de uman. Ochii Giocondei par să te urmărească din orice unghi şi ar putea reprezenta privirea eternă, un simbol al conștiinței, al interiorităţii umane.
Peisajul din fundal – compus din două secțiuni distincte (în stânga, un teren stâncos și accidentat, în dreapta, un peisaj mai liniștit, cu ape și drumuri) nu este unul “realist”, ci simbolic, trimițând, poate, la o lume primordială, atemporală, la dualitatea dintre haos și armonie, dintre lumea pământeană și cea spirituală.
Unii cercetători cred că Mona Lisa este un autoportret femininizat al lui Leonardo. Suprapuneri digitale au arătat asemănări între trăsăturile lui Leonardo și cele ale Giocondei, ceea ce ar susţine ideea că nu este vorba de un simplu portret, ci de o meditație filozofică despre natura umană și armonia contrariilor.
În compoziţia tabloului se regăseşte, de asemenea, Secțiunea de Aur (1,618), atât în proporțiile feței, cât și în plasarea elementelor fundalului. Poziția mâinilor și unghiul umerilor creează o spirală subtilă, simbol al mișcării vieții, al eternului feminin.
Omul Vitruvian – simbol al armoniei dintre om și univers
Omul Vitruvian, realizat în jurul anului 1490, este expresia desăvârşită a legăturii dintre știință, artă și spiritualitate, în spiritul filosofiei Renașterii, şi o ilustrare a principiului lui Da Vinci – “Învaţă să vezi!” – pentru că “Totul se conectează la altceva”.
Inspirat de arhitectul roman Marcus Vitruvius, Da Vinci desenează imaginea unui bărbat nud, într-o dublă poziție suprapusă, cu picioarele şi braţele întinse, încadrat simultan într-un cerc (simbol al cerului, al infinitului) și un pătrat (imagine simbolică a teluricului, a raţiunii şi ordinii în lumea materială). Sunt ilustrate, în acelaşi timp, şi proporţiile ideale ale corpului uman. “În interiorul pătratului și al cercului – spunea un istoric şi jurnalist american, Walter Isaacson, putem vedea esența lui Leonardo da Vinci și esența noastră înșine, stând goale la intersecția dintre pământesc și cosmic”.
“Cina cea de Taină” – simbolism și coduri vizuale
“Cina cea de Taină” este o frescă realizată în Mănăstirea Santa Maria delle Grazie, din Milano, la cererea ducelui Ludovic Sforza. Leonardo folosește o compoziție în perspectivă unică, toate liniile ducând spre capul lui Iisus, aflat în centrul geometric și spiritual al scenei. Fiecare apostol reacționează diferit la anunțul trădării (“Unul dintre voi mă va trăda!”), iar pentru a reda acest lucru, pictorul a studiat si redat cu atenţie expresiile faciale.
Aspectul care a generat cele mai multe teorii este dacă figura de lângă Iisus (în dreapta lui, cu chip delicat, trăsături feminine, mâini împreunate, este sau nu Maria Magdalena, aşa cum sugerează Dan Brown).
Apar în această pictură murală şi alte simboluri subtile – trei ferestre în fundal (Trinitatea), iar fereastra centrală îl încadrează pe Iisus ca o „aureolă arhitecturală”, cu precizarea că Da Vinci nu foloseşte elemente tradiționale religioase (aureole), preferând simbolismul natural (lumină, simetrie). Masa și mâncarea sunt reprezentate tot simbolic – pește (piscis), în loc de miel pascal, aluzie la creștinismul timpuriu. Este de remarcat, şi în “Cina cea de taina”, că Da Vinci nu ascunde neapărat “secrete oculte”, ci mai degrabă creează un sistem vizual profund și calculat, destinat meditației.
Cu siguranţă, viaţa şi opera lui Leonardo da Vinci vor continua să surprindă şi să ofere aspecte necunoscute sau doar bănuite până acum, iar reconstrucția ADN-ului, din rămășițele (posibile) ale artistului renascentist, vor explica, poate, fie şi parţial, “secretele”, genialitatea lui, capacitatea excepţională de a-şi fi depăşit timpul prin gândire şi creaţie.
){kind=link}