IQ – ce este si cum se calculeaza?

IQ (intelligence quotient) – coeficientul de inteligenta al unei persoane – este rezultatul unui test psihologic, care are ca scop sa ofere un indiciu cantitativ standardizat, referitor la inteligenta abstracta a unui adult sau a unui copil.

Desi este dificil de a cuprinde intr-o formulare generala ce este inteligenta – un concept atat de important si de larg – specialistii o definesc, la modul cel mai general, ca ansamblul facultatilor mentale, care permit intelegerea lucrurilor si a faptelor, capacitatea de a descoperi legaturi intre acestea si de a ajunge la o cunoastere conceptuala si rationala (in opozitie cu perceptia senzoriala si cu intuitia), implicand si capacitatea de adaptare la situatii noi. Etimologic, cuvantul « inteligenta » vine din limba latina – « intellegentia » (format din « inter » – « intre », « legere » – « a alege » si « ligare » – « a lega »), adica aptitudinea de a face legaturi intre elemente separate, altfel spus – « intelegere ».

Testele IQ nu pot da, desigur, decat o imagine aproximativa a unei parti din ceea ce inseamna inteligenta, deoarece intrebarile nu pot acoperi o multime de situatii din viata reala, dat fiind si faptul ca, la fiecare intrebare, trebuie raspuns, in medie, in 30 de secunde. In plus, este aproape imposibil de masurat, in aceste teste, de exemplu, cultura generala, memoria de lunga durata, anumite aspecte psihologice, creativitatea etc. Pe de alta parte, exista indivizi geniali in anumite domenii, de care sunt pasionati, dar care nu pot face fata altora, si, in acest caz, masurarea inteligentei este din nou relativizata.

In functie de continutul testelor, se poate stabili:

• Un IQ clasic (« varsta mentala », care corespunde unui anumit stadiu de dezvoltare intelectuala) si care rezulta din raportul dintre « varsta mentala », data de rezultatul testului, si varsta reala, inmultita cu 100. De exemplu, unui copil de 10 ani, cu capacitati intelectuale ca ale unuia de 12 ani, i se va calcula IQ-ul potrivit formulei : 12/10 X 100 = 120.
• Un IQ standard, care corespunde nivelului la care se situeaza o persoana, in raport cu populatia reprezentata pe « Curba lui Gauss » (« legea normala »). Mai exact, potrivit curbei lui Gauss, indivizii cu un IQ inferior lui 70 ar trebui sa reprezinte 2,5 din totalul populatiei, cei cu retard mintal sever (IQ < 50), 0,23 %.  Psihologii americani, insa, sustin ca doar 50% din populatie se incadreaza la un IQ standard « normal » (adica intre 90 si 110 puncte).

Coeficientul de inteligenta al unui individ se poate modifica (dezvoltandu-se sau diminuandu-se), de-a lungul vietii, in functie de stadiul de dezvoltare si functionare al creierului si in functie de varsta, nefiind foarte clar in ce masura contextul socio-profesional poate genera schimbari. Cercetatorii au mai constatat, pe baza de experiment, ca nivelul IQ-ului depinde si de capacitatea craniana. De exemplu, psihologul John Philippe Rushton, intr-unul dintre studiile sale, arata ca studentii, care, in medie, au un IQ peste media nationala, au o capacitate craniana superioara mediei nationale.

Un test de evaluare a coeficientului de inteligenta, pentru a fi relevant in privinta potentialului intelectual al unei persoane, nu se efectueaza oricum, ci, de regula, in prezenta unui specialist, care sa il poata corela si cu alte date care tin de personalitatea celui supus testului.

In ultimii ani, tot mai multi specialisti contesta utilitatea testelor IQ, fiind convinsi ca acestea nu au cum sa reflecte structura complexa si ierarhizata a inteligentei umane. Ei considera ca mult mai utile ar fi « probele de inteligenta practica », in care persoana testata sa fie pusa in situatia de a gasi rezolvari la probleme concrete de viata.

In plus, se bucura de tot mai multa popularitate (dar in randul nespecialistilor), teoria inteligentelor multiple, formulata de Howard Gardner, reluata si dezvoltata de Daniel Goleman, fondata pe studiul geniilor si pe cercetarile din neurostiinte, potrivit careia exista cel putin noua forme de inteligenta : logico-matematica, lingvistica, vizuala, spatiala, muzicala, corporala (de exemplu, in dans sau in sport), interpersonala (capacitatea de a-i intelege pe altii), existentiala (de exemplu, Dalai Lama), emotionala (capacitatea de a gestiona propriile emotii ) etc. Toate acestea conduc spre un nou concept – QE (emotional quotient – coeficient emotional).

Psihologul american Robert Sternberg propune un model cu trei repere, al inteligentei : inteligenta analitica (sau academica, masurata prin IQ), o inteligenta creativa (imaginatie, flexibilitate) si inteligenta practica (dobandita prin experienta). Combinate, aceste trei forme se constituie in inteligenta « eficace », care depinde de capacitatea individului de a utiliza procesele mentale cele mai adecvate unei situatii concrete de viata.