Inca din cele mai vechi timpuri, omenirea a fost manata de curiozitate, privind cu mare interes toate fiintele vii, de la plante pana la corpul omenesc in sine. Istoria anatomiei umane este deosebit de interesanta pentru ca subliniaza foarte subtil, evolutia cognitiva si tehnologica a omenirii.
Prima personalitate cu o contributie semnificativa in domeniul biologiei este Alcmaeon care traia in Crotona (azi, in sudul Italiei), in timpul secolului al V-lea i.Hr. Alcmaeon este primul care foloseste disectia in cazul cercetarilor sale stiintifice, demonstrand ca sediul inteligentei umane este in craniu, pe motiv ca, din moment ce o lovitura in zona capului afecteaza si creierul, trebuie sa existe si o explicatie pentru acest lucru. Pe masura efectuarii disectiilor, Alcmaeon observa legaturi intre creier si ochi (nervii optici) si intre ureche si gat (canalul lui Eustachio).
In secolul al III-lea i.Hr., doi chirurgi din Alexandria, Herophilus si Erasistratus, au inceput primele studii stiintifice pentru a descoperi mecanismele anatomiei umane, folosind vivisectia (disectia pe viu) umana, pe criminali condamnati la moarte.
In anul 158, medicul grec Galen este cel care aduce contributii esentiale, chiar daca eronate, in domeniul medicinei, folosind disectiile pe porci si maimute. Prin intermediul experimentelor sale, Galen emite teoria conform careia arterele sunt umplute cu sange, in antiteza cu teoriile emise de Hipocrate care sustinea ca arterele sunt umplute cu aer pe care il transporta la diferite organe din corpul uman. Aceasta credinta era bazata pe faptul ca arterele animalelor decedate pareau sa fie goale. Teoria lui Galen sustine ca sangele continut in artere merge de la inima catre organe si de la organe inapoi la inima.
Incepand cu anul 1489, Leonardo da Vinci, un pasionat al anatomiei umane, incepe desenul extrem de detaliat al corpului omenesc, bazandu-se pe disectiile umane pe care le efectua la morga din Roma. Pe parcursul a 25 de ani, reuseste sa disece aproximativ 30 de cadavre, pana cand, in anul 1515, Papa Leo al X-lea ii ordona sa inceteze. Important este ca Leonardo da Vinci reuseste sa descrie, in cele peste 750 de desene anatomice, structura detaliata a oaselor, a structurii musculare, a organelor interne, a creierului si chiar pozitia fetusului in uter. Studiile sale, in legatura cu inima arata ca, la acel moment, era pe punctul de a descoperi conceptul de circulatie sangvina.
In anul 1540 Vesalius, un tanar profesor de chirurgie la Universitatea din Padua, demonstreaza inexactitatile teoriilor lui Galen in legatura cu anatomia umana, aratand ca observatiile celui din urma sunt, intr-adevar corecte pentru maimute, dar nu si pentru om. Avantajul pe care il avea Vesalius, pe langa cunostiintele medicale mult mai avansate decat cele ale lui Galen, era posibilitatea de a tipari descoperirile sale si de a distribui imaginile tiparite. Astfel, in anul 1543, Vesalius isi publica lucrarea de referinta pentru istoria medicinei- “De humani corporis fabrica”, “Structura corpului omenesc”- in sapte exemplare, o adevarata revelatie pentru pasionatii vremii.
1628 este anul in care este publicata cea mai mare descoperire de pana atunci pentru anatomia umana, “Exercitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in animalibus” (“Functia anatomica a miscarilor cordului si a sangelui la animale”) care demonstreaza ca, in organismul uman, sangele este pompat continuu, intr-un circuit extrem de precis, de catre inima. Acest circuit aduce sangele venos in ventriculul drept al inimii, iar de acolo este trimis catre ventriculul stang, prin plamani. Din ventriculul stang sangele pleaca prin artere catre diferitele zone ale corpului. Descoperirea este facuta de William Harvey. Cu toate acestea, Harvey nu reuseste sa demonstreze de ce sangele ar trebui sa fie circulat de catre inima, pentru ca oxigenul inca nu fusese descoperit.
In 1661, Marcello Malpighi, lector la Universitatea din Bologna, isi aduce contributia la istoria anatomiei umaneprin descoperirea capilarelor sangvine. Intr-o seara a anului 1661, pe un deal in apropiere de Bologna, Marcelo Malpighi priveste la microscop o mica sectiune din plamanul unei broaste. In imaginea marita, poate vedea pentru prima oara ca sangele este continut in niste mici tubuli, devenind astfel primul cercetator care observa capilarele, aceste mici vase de sange prin care sangele circula pentru a ajunge la diferite organe – in total, 100.000 de kilometri de ducte microscopice. Odata cu descoperirea sa, veriga lipsa din teoria lui Harvey a fost gasita.
Cecetarea de pionierat in domeniul anatomiei umane a lui Malpighi a fost continuata de cercetatorul olandez Anton van Leeuwenhoek, prin descoperirile sale legate de spermatozoizi si de bacteriile din saliva umana.
In anul 1835, Felix Dujardin observa, prin intermediul microscopului, o substanta translucida care se gaseste in toate organismele vii, substanta care va purta mai tarziu, numele de protoplasma. Intre timp, Robert Brown descopera la plante ca fiecare celula are, in interiorul sau, un nucleu, iar in 1839 Matthias Schleiden si Theodor Swann descriu, in detaliu, procesul de crestere celulara care sta la baza procesului de dezvoltare a vietii in sine.
Insa, cea mai mare descoperire din secolul trecut, in domeniul anatomiei umane a fost descoperirea in anul 1953 a ADN-ului uman.
