Istoria concediului plătit este veche de aproape un secol şi a reprezentat o inovaţie socială majoră, cu numeroase implicaţii. Germania a fost prima ţară în care salariaţii au obţinut concediu de odihnă plătit, de trei până la şase zile lucrătoare pe an, în 1903. La data respectivă, Asociaţia Lucrătorilor din fabricile de bere Stuttgart şi Greiz au reuşit să negocieze cu patronii acorduri colective de muncă, în care era prevăzut acest drept. În timpul Republicii de la Weimer (1919 – 1933), prima democraţie parlamentară din istoria Germaniei, numărul zilelor de concediu pentru angajaţi a crescut la 8-12 zile, iar după 1930, aproape toţi lucrătorii aveau dreptul la două, până la trei săptămâni de concediu.

În 1910, dreptul salariaţilor la concediu a fost obţinut şi în Imperiul Austro-Ungar şi în ţările scandinave, iar în anii 1920 şi începutul anilor 1930, şi în Polonia, Cehoslovacia, Luxemburg, Grecia, Spania, Portugalia şi România.

Istoria concediului plătit şi a vacanţelor estivale
Istoria concediului plătit şi a vacanţelor estivale

Istoria concediului plătit începe însă mai devreme, în vremea impăratului Napoleon al III-lea, care, în 1853, a dat un decret imperial, în care se consemna dreptul la concediu doar pentru funcţionari ai statului. Dar, abia în 1936, în Franţa, victoria în alegeri a Frontului Popular (o coaliţie a partidelor de stânga) a provocat un elan al revendicărilor muncitoreşti. În urma unor greve, la care au participat aproape două milioane de angajaţi, care au ocupat fabricile şi uzinele, s-au deschis negocierile cu patronatul, sub tutela noului guvern, al Frontului Popular, semnându-se acordul de la Matignon (hotelul Matignon, din Paris), în care se prevedea, printre altele, şi dreptul la 15 zile de concediu plătit, pentru orice angajat cu o vechime de un an în muncă.

Legea corespunzătoare a fost redactată într-o singură noapte şi promulgată la data de 20 iunie 1936. La scurt timp, în acelaşi an, 600 000 de salariaţi au intrat în concediu, iar în anul următor, peste 1,8 milioane, ceea ce a dus la dezvoltarea rapidă a staţiunilor turistice, la apariţia biletelor de călătorie cu trenul, la preţuri reduse etc. Presa vremii abundă în articole despre beneficiile concediului, legate de sănătatea mentală şi fizică a angajaţilor.

Istoria concediului plătit – Ce făceau salariaţii în primele lor concedii?

Istoria concediului plătit
Istoria concediului plătit

Recunoaşterea legală a dreptului la concediu de odihnă a fost considerată începutul unei adevărate revoluţii, nu numai sociale, ci şi culturale. Treptat, s-a construit o nouă mentalitate despre muncă şi timp liber, despre respectul datorat omului, ca individualitate. În anii 1930, pentru oamenii obişnuiţi, care îşi asigurau cele necesare traiului din salariu, concediul plătit a fost, desigur, un mare câştig. Rămânea însă problema mijloacelor financiare, modeste, care îi împiedicau, pe cei mai mulţi, să profite de concediu, în condiţiile în care mai mult de jumătate din veniturile salariale se cheltuia pentru hrană şi alte nevoi curente.

În aceste imprejurări, în afară de activităţile destinate gospodăriei sau de timpul petrecut “la ţară”, în locurile natale, principalele distracţii de concediu erau ieşirile la iarbă verde, alături de familie şi de prieteni, plimbările cu bicicleta, scurte călătorii în regiuni pitoreşti, apropiate de domiciliu.

Francezii s-au bucurat, încă din 1936, de ceea ce se numea “Biletul popular de concediu anual”, un fel de “tichet de vacanţă”, de care au beneficiat, în acel an, peste 500 000 de persoane, iar în anul următor, un milion, pentru a merge în staţiunile de la mare şi de la munte, pentru a vizita locuri istorice etc. Până la această dată, de la care începe istoria concediului plătit, turismul era un privilegiu al “elitelor”, care, de altfel, nu au privit cu ochi buni “amestecul” cu “clasa muncitoare. Pentru salariaţi, în schimb, a avea o poveste de vacanţă, oricât de banală, a devenit o necesitate, un mod de se simţi relaxaţi şi cu nu tonus nou.

Istoria vacanţelor estivale – momentele relevante ale inceputurilor

Vacanţe estivale
Vacanţe estivale

De-a lungul timpului, numărul zilelor de concediu a crescut, în fiecare ţară, şi, după moda aristocraţiei de altădată, tot mai mulţi angajaţi au avut posibilitatea de a se bucura de vacanţe estivale, deşi, după anii 1970, dobândesc popularitate şi vacanţele de iarnă, din preajma sărbătorilor.

Înainte de istoria concediilor plătite, obţinute de salariaţi începând cu anii 1900, au existat momente de referinţă în dezvoltarea şi cultivarea plăcerii de a călători, de a petrece timpul liber, pe care “turismul de masă” de mai târziu le-a valorificat din plin. Iată câteva exemple legate de vacanţele estivale ale secolului al XIX-lea şi al XX-lea:

  • În 1820, reverendul (pastorul) britanic Lewis Way a construit, pentru aristocraţia engleză, prin mijloace proprii, o cale de acces de-a lungul coastei din Nisa, minunatul oraş de astăzi al Coastei de Azur. Această cale de acces pe Riviera Franceză, construită de Lewis Way, se numeşte în prezent “Promenade des Anglais”. Aici îşi petrecea nobilimea engleză luni întregi, bucurându-se de spectacolul mării şi de frumuseţea excepţională a locului. Astăzi, Coasta de Azur, inclusiv “Promenade des Anglais”, din Nisa, este una dintre cele mai cunoscute, căutate şi vizitate zone de litoral din lume.
Istoria concediului plătit, Nisa, Coasta de Azur
Istoria concediului plătit, Nisa, Coasta de Azur
  • Prima linie feroviară regulată între Liverpool şi Manchester a fost inaugurată la data de 15 septembrie 1830, graţie lucrărilor coordonate de inginerul englez Gerges Stephenson, care a reuşit să facă viabil transportul de călători, pe această distanţă, punct de plecare pentru dezvoltarea căilor ferate, dar şi a turismului.
  • În 1839, germanul Karl Baedeker publica un “Ghid de călătorie pe Rin”, apoi şi alte ghiduri despre ţări din Europa, precum şi despre locuri din Statele Unite, actualizate periodic, traduse din germană, în engleză şi franceză, şi care s-au bucurat de un mare succes la vremea respectivă. Forţele aeriene germane şi britanice le-au folosit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atât de corecte şi amănunţite erau.
  • Englezul Thomas Cook, în 1841, este cel care a organizat prima excursie în grup, de o zi, cu mai mult de 500 de oameni, de la Leicester, la Loughborough. Scopul acestui demers era legat de combaterea alcoolismului. A doua zi după această excursie, Cook decide să înfiinţeze prima agenţie de turism, care îi va purta numele. Va organiza sejururi în mai multe ţări din Europa, va pune la punct primele circuite turistice şi tot el este cel care inventează “cecul de călătorie”. Activitatea sa a fost dusă mai departe de către fiul său.
Citește și:  Moscheea Albastră – Cea mai controversată moschee din Istanbul
Istoria concediului plătit, plaja la Saint Tropez, Franta
Istoria concediului plătit, plaja la Saint Tropez, Franta
  • Cumnatul lui Napoleon al III-lea, ducele de Morny, este cel care, în 1860, a fondat staţiunea balneară de la Deauville. I-au plăcut locurile de la Trouville-sur-Mer, din Vestul Franţei, în Normandia, unde fusese cu doi ani mai înainte şi, cu ajutorul unui bancher şi al unui arhitect, în numai patru ani, staţiunea a dobândit formă si faimă, cu nenumărate vile, cu hipodrom şi cu o cale ferată, atrăgând în scurt timp nobilimea şi diverse alte celebrităţi, dezvoltând astfel turismul de vară.
  • Prima tabăra de vară a fost organizată în 1867, de către pastorul elveţian Hermann Walter Bion, care a dus 60 de copii într-o zonă pitorească, rurală. A avut această idee după ce a observat cu atenţie viaţa acestor copii într-un cartier defavorizat din Zurich. Fetele din grupul de copii au fost găzduite în casele localnicilor, iar băieţii dormeau sub cerul liber, în fân. În timpul zilei, toţi participau la activităţile gospodăreşti, dar şi la acţiuni educative şi sportive. Rezultatele au fost benefice pentru aceşti copii, după scurt timp taberele de vacanţă câştigând în popularitate.
  • În 1900 apare pentru prima dată celebrul Ghid Michelin, pentru restaurante şi cu adrese utile pentru automobilişti. Autorul lui spunea, la data respectivă, că: “Acest ghid s-a născut odată cu secolul şi va dura la fel de mult”. Şi, într-adevăr, o sută de ani mai târziu, într-un singur an s-au vândut peste 800 000 de exemplare.
Concediu, anii 1950
Concediu, anii 1950
  • Pentru istoria concediilor şi a vacanţelor estivale, un moment de referinţă este şi construcţia primei autostrăzi adevărate din lume, în 1926, de către italianul Puricelli, fondatorul companiei “Strade e Cave”. Această autostradă lega Milano de Varese, al doilea oraş fiind cunoscut, mai ales, pentru “Sacro Monte” (Muntele Sacru), loc de pelerinaj pentru italieni, dar şi pentru vizitatori din alte ţări, astăzi inclus în Patrimoniul UNESCO. Autostrada avea 85 de kilometri şi a fost multă vreme prototip pentru şoselele cu două benzi. După modelul italian, Hitler a cerut să se construiască astfel de autostrăzi în toată Germania, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial fiind realizaţi aproximativ 3 800 de kilometri.
  • Pentru că vacanţele estivale însemnau, ca şi acum, soare, mare, munte, în 1935, chimistul alzacian Eugene Schueller, viitorul fondator al companiei de cosmetice L’Oreal, creează prima cremă solară, vândută rapid în multe ţări, sub sloganul “Bronzează-te fără să te arzi!”.
Bikini, lansati pe piata in 1946
Bikini, lansati pe piata in 1946
  • La data de 3 iunie 1946, Louis Reard creează şi lansează pe piaţă “bikini”, costumul de baie feminin, din două piese, minuscul, scandalizând pe toată lumea. Niciun model nu acceptă să poarte un astfel de costum de baie şi este imediat interzis în Belgia, Spania şi Italia. Abia în anii 1970 va deveni la modă. Denumirea “bikini” i-a fost inspirată lui Reard de numele insulei din Pacific, unde americanii, în acelaşi an, 1946, au testat arme nucleare. De fapt, “bikini” este o deformare a cuvântului melanezian “pikini” (“pik” – “aer”/”suprafaţă” şi “ni” – “arbore de cocos”).
Palma de Mallorca, locul in care s-a deschis primul Club mediteranean
Palma de Mallorca, locul in care s-a deschis primul Club mediteranean
  • În 1950, s-a deschis primul “Club mediteranean” în Palma de Mallorca, în Insulele Baleare, Spania, cu scopul de a oferi turiştilor activităţi de agrement, în cadrul unui sat de vacanţă. Oricine putea deveni membru al “Clubului mediteranean”, plătind o taxă şi putându-şi plăti consumaţia cu nişte bile colorate. În prezent, Palma de Mallorca, cel mai mare oraş din Insulele Baleare, este un veritabil centru turistic. Aici se află şi una dintre reşedinţele de vacanţă ale familiei regale spaniole.

Concediul de odihnă pe mapamond, astăzi

Istoria concediului plătit, dstinatii de vacanta, Grecia
Istoria concediului plătit, dstinatii de vacanta, Grecia

Istoria concediilor este, desigur, în desfăşurare. În prezent, în majoritatea ţărilor, numărul de zile de concediu plătit este stabilit prin lege, prin Convenţii colective, prin negocieri între patronate şi sindicate. După Austria, cu 42 de zile de concediu anual, liderul, în acesta privinţă, este Franţa, cu 31 de zile pe an, ţară cu o veche tradiţie în lupta pentru obţinerea acestui drept. De obicei, aceste zile de concediu se acordă între 1 iunie, anul precedent şi 31 mai, anul în curs.

Media zilelor de concediu în ţările europene este de 28 de zile (30 de zile în Germania şi Danemarca, 25 de zile în Norvegia, Finlanda, 20 de zile in Belgia şi Olanda etc.), oricum dublu faţă de concediul plătit al asiaticilor şi nord-americanilor. În SUA, chiar dacă legislaţia nu impune un număr de zile de concediu, media este de 15 zile, în Coreea de Sud, 10 zile, în Thailanda, 11 zile s.a.m.d.

Vacante la malul marii
Vacante la malul marii

În România, sunt prevăzute prin lege 21 de zile (ca în Arabia Saudită, Columbia, Africa de Sud şi Venezuela), chiar dacă angajaţii de la noi, cel puţin teoretic, lucrează 41,2 ore săptămânal, în timp ce în alte ţări media orelor de lucru săptămânale este de 37,4.

În diversele ţări ale lumii diferă chiar şi atitudinea angajaţilor, nu numai a angajatorilor, faţă de concediu. În Japonia, de exemplu, după venirea recentă la tron a noului împărat, Naruhito, japonezii au mai primit 10 zile de concediu, pe lângă cele 18 pe care le aveau, fapt derutant pentru mulţi dintre ei, care se plâng de “vacanţe prea lungi”, de faptul că “nu ştiu ce să facă” în aceste perioade, în condiţiile în care, pentru mulţi dintre ei, ziua de muncă este, uneori, benevol, şi de 14 ore. Chiar şi din cele 18 zile pe care le aveau deja, cei mai mulţi îşi luau, în mod obişnuit, doar jumătate, bucurându-se, în schimb, de zilele libere acordate pentru sărbătorile tradiţionale.

Japonezi in concediu
Japonezi in concediu

Chiar dacă şi în ţările dezvoltate, mulţi angajaţi îşi folosesc parţial zilele de concediu la care au dreptul sau aleg să desfăşoare alte activităţi profesionale,colaterale, în vacanţă, la nivel global, cum relevă un studiu recent, 90% dintre salariaţi recunosc că zilele libere îi ajută să-şi refacă forţele, să fie mai relaxaţi, maifericiţi, să fie mai performanţi atunci când se întorc la locul de muncă.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.