„La Paştele cailor” este o expresie frecvent utilizată în limba română, este specifică spațiului nostru cultural, neexistând ceva echivalent într-o altă limbă, pentru că originea acesteia se leagă de legende autohtone.
Se spune, în aceste legende vechi de secole, că, atunci când Maica Domnului L-a născut pe Iisus, în grajdurile lui Crăciun, om bogat, dar rău și viclean, animalele l-au încălzit și l-au ocrotit pe Pruncul Iisus, boii au fost liniștiți și blânzi, doar caii au făcut mare gălăgie. Din această pricină, Maica Domnului i-a „blestemat” ca aceștia să fie sătui doar un ceas pe an, într-o singură zi, în joia din săptămâna a șasea de după Paște.
Această zi este cea în care creştinii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Domnului, la 40 de zile după Paște, și căreia i se mai spune și Ispas – din slavonescul „Supasu” (Mântuitor) sau din latinescul „Spasiteli”, care are același sens. Așadar, Sărbătorii Înălțării Domnului sau Ispasul, în folclorul românesc, i se mai spune și „Paştele cailor”. Altădată, cu acest prilej se organizau târguri, se încheiau afaceri, iar caii nu erau puși la căruță, ci se făceau slujbe pentru sănătatea animalelor.
O altă explicație pentru originea expresiei „Paştele cailor” provine din Transilvania. În această zonă, în timpurile vechi, când Paștele ortodox nu coincidea cu Paștele catolic, țăranii ortodocși obișnuiau să împrumute caii, pentru muncile câmpului, de la cei catolici și invers, în funcție de data la care sărbătoreau. Când Paștele ortodox și cel catolic coincideau, și caii se odihneau și atunci se spunea că este și Paştele cailor.
Prin urmare, expresia „La Paştele cailor”, devenită astăzi o zicere cu sens peiorativ, are sensul de dată necunoscută, incertă sau, de cele mai multe ori, însemnând „niciodată”, dat fiind faptul că nu este vorba de o sărbătoare în înțelesul obișnuit al cuvântului.
Mai există, în limba română, și alte expresii cu același înțeles: „La Sfântu-Asteaptă” sau „La moșii ăi verzi” sau „Marți după Paști”, „Joi după Paști”, unii lingviști punând originea acestora pe seama unor obiceiuri din vremea fanariotă, când, fără prea multe acte, comercianții făceau jurăminte că-și vor plăti datoriile sau că vor aduce marfă, ceea ce, în realitate, nu se întâmpla.
În alte limbi, echivalentul pentru expresia românească „La Paştele cailor” este zicerea latină „Ad calendas graecas” sau, în forma asimilată și în limba noastră – „La calendele grecești”.
De fapt, expresia completă, așa cum este consemnată de istoricul latin Suetoniu, în opera „Viața celor 12 Cezari”, este: „Ad calendas graecas solvere”, adică „A plăti la calendele grecești”. Pentru romani, „calendele” reprezentau prima zi a fiecărei luni, dată la care trebuiau achitate toate datoriile. Grecii nu aveau însă calende, nici obiceiul romanilor, motiv pentru care se subînțelegea că plata nu se va face niciodată.
- Expresii similare și utilizarea lor: În limba română, multe expresii folclorice ilustrează situații ipotetice sau momente improbabile, similar cu La Paștele Cailor. Acestea aduc o culoare aparte limbajului și reflectă înțelepciunea populară acumulată de-a lungul generațiilor.
- Interpretări culturale: Deși la prima vedere expresia poate părea doar o figură de stil, ea capătă adâncime prin prisma contextului cultural și istoric. Astfel de zicale sunt folosite pentru a transmite mesaje subtile sau pentru a exprima skepticismul într-o manieră umoristică.
- Aprofundarea limbii și culturii: Prin înțelegerea acestor expresii, ne îmbogățim vocabularul și cunoașterea culturală. Ele sunt o fereastră spre trecut și o punte către dialogul intercultural.
Consideră citirea articolului nostru despre cum este corect: niciun sau nici-un pentru a explora alte particularități ale limbii române și pentru a îmbunătăți înțelegerea contextelor în care anumite cuvinte sau expresii sunt folosite corect.
