Laur este un cuvânt cu o foarte frumoasă sonoritate şi pe care, de regulă, îl asociem cu expresii precum “cunună de lauri”, “laurii victoriei”, “a culege lauri” etc.
În sens propriu, laur (lat. Laurus nobilis) înseamnă “dafin” – o plantă aromatică, originară din zona Mediteranei, cu frunze lucioase şi persistente, cu flori mici şi fructe în formă de boabă (bacă).
Laur – semnificaţii simbolice
Încă din antichitate, laurul a fost asociat cu nenumărate semnificaţii simbolice. Aşa cum subliniază Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, în celebrul “Dicţionar de simboluri”, “Ca toate plantele care rămân verzi iarna, dafinul sau laurul, cum i se mai spune, se asociază cu simbolismul nemuririi; un simbolism care nu trebuie să fi fost străin romanilor, când au făcut din laur emblema gloriei, a armelor şi a minţii. În afară de aceasta, se credea pe vremuri că laurul poate apăra de trăsnet, calitate corelată cu prima”.
De altfel, şi Plinius cel Bătrân, un erudit al Imperiului Roman, era convins că fulgerul nu loveşte niciodată arbustul de laur, însuşi împăratul Tiberiu obişnuind să poarte o cunună de dafin, pentru a-l proteja.
În Grecia antică, laurul era simbolul lui Apollo, zeul artelor şi al luminii. Legendele spun că Apollo, lovit de o săgeată de aur a lui Eros, s-ar fi îndrăgostit nebuneşte de nimfa Daphne, vestită prin frumuseţea ei. Dar, pentru că Daphne ar fi fost lovită de o săgeată de plumb a lui Eros, iubirea aceasta nu a fost împărtăşită. Implorându-l pe tatăl ei să o ascundă, acesta a transformat-o într-un laur. De atunci, Apollo s-a închinat acestei plante, pe care a venerat-o.
Laurul şi Jocurile Pythiei
Mai mult, în timpul “Jocurilor Pythiei”, desfăşurate, în fiecare an, la Delphi, în onoarea lui Apollo, coroane făcute din crengile de laur culese din Valea Templului erau împărţite ca premii. Laurul a devenit apoi un simbol al victoriei pentru generali, sportivi, poeți și muzicieni şi un simbol al păcii, care urmează unei victorii militare.
Pythia, preoteasa lui Apollo, care făcea preziceri în Oracolul din Delphi, nu-şi începea niciodată profeţiile înainte de a arde ritualic frunze de laur, iar cei care obţineau de la ea profeţii favorabile primeau şi o cunună de laur, care consfinţea o relaţie particulară cu zeul căruia i se închinau, precum şi accesul la o cunoaştere tainică.
Mai târziu, în secolul al XVII-lea, scriitorul francez Nicolas Boileau, în “Arta poetică”, spunea si el că: “Celor mai învățați şi înţelepţi, precum și celor mai mari războinici, Apollo le promitea un nume și lauri”.
Laurul în tradiţiile creştine
În vremea creştinismului timpuriu, laurul a fost unul dintre simbolurile împrumutate din vechile religii, fiindu-i atribuite diverse semnificaţii – puritate, sănătate, longevitate, perfecţiune, viaţă veşnică. În iconografia creştină, Iisus este înfăţişat adeseori cu o coroană de laur, ca Cel care a învins moartea.
Laur, laureat, bacalaureat
În Evul Mediu, exista obiceiul ca savanţii marilor universităţi să fie încununaţi cu lauri. În facultăţile de medicină, coroana pe care o primeau tinerii medici era făcută din ramuri de laur, cu fructe de pădure, de unde și denumirea de „bacalaureat” (bacca laurea: boabe de laur/ dafin) denumire dată şi astăzi, în Franța, diplomei care atestă terminarea studiilor secundare şi care permite accesul la învăţământul superior. În Italia, absolvirea se numește încă „Laurea”, iar tinerii italieni participă la ceremonie purtând pe cap coroana din frunze de laur.
În franceza veche, “baccalaureat” denumea un rang de începător pentru un tânăr care voia să facă parte din cavalerie, fiind un termen calchiat după structura latinească “bacca laurea” (“boabe de laur”).
În limba română, “bacalaureat” este un împrumut din limba franceză, având însă acelaşi etimon latinesc ““bacca laurea”. In mod similar, cuvântul “laureat”, de asemenea împrumut din franceză, provine din latinescul “laureatus” (persoană care a obţinut un premiu, care a fost încununată cu laur, cu dafin).
Este evident că şi expresiile “a culege lauri”, “laurii victoriei” etc. aparţin aceleiaşi zone semantice, cu sensul “a avea succes, a deveni celebru”. Singura expresie cu o conotaţie negativă este “A se culca pe laurii victoriei” – “a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea mai departe”.
Coroana de laur în vremurile moderne
Coroana de laur, cu valenţe simbolice, este prezentă şi în vremurile noastre, în întreaga lume – absolventii învăţământului superior sunt încununaţi cu lauri, ca simbol al victoriei, medaliile olimpice de aur au imprimat un astfel de simbol, aşa cum acesta este folosit şi în diverse logo-uri şi în heraldică.
În plus, foarte populară a devenit creanga de laur, ca ornament pe diverse bijuterii – brăţări, coliere, inele etc. – care se pot oferi drept cadou, în diverse împrejurări, precum absolvire, aniversare, chiar şi pentru o persoană aflată într-o situaţie dificilă, pentru a-i transmite curaj şi încredere în viitor.
Frunzele de laur – beneficii şi virtuţi terapeutice
Pe lângă faptul că dafinul (Laurus nobilis), cu aroma inconfundabilă, se foloseşte de mii de ani în arta culinară, se pare că acesta are şi nenumărate virtuţi terapeutice, fie că este utilizat în prepararea bucatelor sau sub formă de ceaiuri sau ca extract din frunze de laur – combate oboseala, migrenele, insomnia, ameliorează durerile de articulaţii, stimulează metabolismul, creşterea părului, echilibrează tensiunea arterială, glicemia, este un excelent antioxidant etc.
De asemenea, de la vechile civilizaţii europene, asiatice, africane, până astăzi, s-a păstrat convingerea că talismanele cu frunze de laur au putere de protecţie în faţa energiilor negative. Se mai spune că o frunză de dafin arsă într-o încăpere purifică aerul.
Laurisilva – Două păduri de laur în Patrimoniul UNESCO
În Insula Madeira (un arhipelag portughez din Oceanul Atlantic) şi în La Gomera, una dintre cele şapte insule Canare (Spania) se află “Laurisilva”, imense păduri subtropicale de lauri veşnic verzi, care, din 1999, fac parte din Patrimoniul cultural și natural mondial UNESCO.
Aceste păduri de lauri sunt relicvele unui tip de vegetaţie subtropicală, extrem de bogată, care a acoperit iniţial cea mai mare parte a Bazinului Mediteranean şi Macaronezia. În La Gomera, pe lângă diverse specii endemice de nevertebrate şi păsări, trăieşte şi “porumbelul de dafin”, simbolul insulei.
