Desi preocuparea pentru intelegerea tainelor Universului, a miscarii planetelor si a locului Pamantului in sistemul solar s-a nascut odata cu inceputurile civilizatiei si ale culturii, abia in secolul al XVI-lea, Legile lui Kepler au oferit, pentru prima data, explicatii complexe, viabile din punct de vedere stiintific. In antichitate, Ptolemeu, de exemplu, autorul singurei lucrari de astronomie care s-a pastrat integral, pana astazi – „Almageste” (care inseamna „Cel mai mare”) – a sustinut, cu tarie, teoria geocentrismului, potrivit careia Pamantul s-ar afla in centrul sistemului planetar. Mai tarziu, in 1543, omul de stiinta polonez, Nicolaus Copernic, a formulat teoria heliocentrismului (care a generat ceea ce, in istoria descoperirilor stiintifice, se cunoaste ca „revolutia coperniciana”), sustinand ca Soarele se afla in centrul sistemului, toate celelalte planete gravitand in jurul acestuia, intr-un ritm constant si pe o orbita circulara, supozitie care nu a rezolvat, la acel moment, controversele, in primul rand pe cele legate de neregularitatile orbitelor diverselor planete.
Johannes Kepler, astronom german, pe vremea cand era student la teologie, cunoscand indeaproape teoria lui Copernic si facand el insusi nenumarate cercetari referitoare la structura Universului, a publicat, in 1596, o lucrare, cu titlul „Mysterium Cosmographicum” („Misterele Universului”), in care a postulat ideea ca Soarele exercita o forta de atractie asupra planetelor, mentinandu-le pe orbitele lor, crezand si el, la data respectiva, ca orbitele planetelor erau circulare. Mai mult, influentat de formatia lui de teolog, Kepler era convins ca legile care guvernau miscarile planetelor erau un fel de mesaj divin incifrat, adresat oamenilor, si ca acestea trebuiau identificate si definite.
Tocmai de aceea, in „Mysterium Cosmographicum”, el isi propune sa raspunda la trei intrebari, vizand numarul planetelor, distanta lor de Soare si viteza de deplasare a acestora. Pentru a explica structura Universului, Kepler a propus modelul „poliedrelor regulate”. Un poliedru regulat este un corp geometric cu toate fetele identice, cu laturile egale si convexe, cu varfurile determinate de un numar egal de muchii. Astfel de figuri, cinci la numar – tetraedrul (cu patru fete triunghiulare), cubul/hexaedrul (sase fete patrate), octaedrul (cu opt fete), dodecaedrul (cu douasprezece fete, pentagoane regulate) si icosaedrul (cu douazeci de fete egale)- definite inca din antichitate, se mai numesc si „corpurile lui Platon”/”solide platoniciene” – forme aflate, in gandirea antichitatii, la temelia geometriei sacre, care poate fi identificata nu numai in tot ceea ce alcatuieste lumea aceasta, ci si la scara Universului.
Keppler a incercat sa gaseasca o relatie intre cele cinci planete cunoscute in epoca (plus Pamantul) si „corpurile lui Platon”, imaginand un model – Legea recipientelor lui Kepler – in care cele cinci corpuri (poliedre regulate) erau fixate unul intr-altul, separate de cate o sfera inscrisa si alta circumscrisa corpului respectiv. Sferele corespundeau, fiecare, planetelor Mercur, Venus, Pamant, Marte, Jupiter si Saturn. Dinspre interior spre exterior, corpurile erau, in ordine, octaedrul, icosaedrul, dodecaedrul, tetraedul, cubul, un asemenea aranjament permitand si calcularea distantelor dintre planete si justificand, stiintific, traiectoria eliptica a corpurilor ceresti.
Legea recipientelor lui Kepler a fost dezvoltata, ulterior, in 1619, de autorul ei, care a obtinut alte patru poliedre regulate stelate – micul dodecaedru stelat (cu 12 fete pentagoane regulate, 12 varfuri, 30 de muchii), marele dodecaedru stelat (12 pentagoane, 30 de muchii, 20 de varfuri), marele dodecaedru (12 fete pentagoane regulate, 30 de varfuri, 20 de muchii) si marele icosaedru stelat (20 de triunghiuri echilaterale,12 varfuri, 30 de muchii). In secolul al XIX-lea, matematicianul francez Louis Poinsot duce mai departe munca lui Kepler, figurile stelate primind numele de „corpurile Kepler-Poinsot”.
Dupa ce Kepler s-a mutat la Praga, lucrand alaturi de matematicianul si astronomul danez Tycho Brahe, in slujba lui Rudolf al II-lea, rege al Ungariei si Boemiei, a avut ocazia sa isi imbunatateasca informatiile, Brahe fiind fondatorul celui mai mare centru de cercetare astronomica din epoca. In acest context, Kepler formuleaza cea de-a doua lege, pe care a inclus-o in lucrarea „Astronomia Nova” – si anume ca planetele se misca cu atat mai repede cu cat se afla mai aproape de Soare. A treia lege a lui Kepler stipuleaza ca patratul perioadei miscarii de revolutie a fiecarei planete in jurul Soarelui, este proportional cu distanta medie de la Soare la puterea a treia.
Teoriile lui Kepler au influentat cel putin doua secole de cercetare astronomica si datorita lor au putut fi calculate masele si orbitele planetelor, formule valabile si in prezent, aplicabile si Lunii si satelitilor ei artificiali.
Dincolo de contributia stiintifica, viziunea lui Kepler asupra Universului si, mai ales, Legea recipientelor lui Kepler, avand la baza cele cinci „solide platoniciene”, au subliniat, inca o data, in indelungata istorie a cunoasterii, maretia Creatiei Divine, constructia poligonului regulat cu cinci laturi (pentagonul), respectiv a dodecaedrului, implicand „numarul de aur” (1,618), prezent peste tot in natura, un fel de chintesenta sacra a tot ceea ce exista. Mai mult, in toate mitologiile, poliedrele regulate sunt asociate simbolic cu elementele fundamentale – cubul simbolizeaza Pamantul, octaedrul – Aerul, icosaedrul – Apa, tetraedul – Focul, iar despre dodecaedru, Platon sublinia ca Dumnezeu l-a folosit pentru a aranja constelatiile pe bolta cereasca, intruchipand Marele Tot.
In mistica iudaica „Merkabah” („Floarea vietii”), preluata de miscarea „New Age” (curent spiritual contemporan), se considera ca fiinta umana este conectata la energia universala, printr-un halou de lumina care o inconjoara, format din doua „corpuri ale lui Kepler” – adica doua tetraede stelate („stelle octogona”) – care se rotesc in sensuri diferite, simbolizand principiul masculin si pe cel feminin, si a carui constientizare si activare, prin meditatie faciliteaza evolutia noastra spirituala.
