Liberul arbitruConceptul de “liber arbitru” desemneaza capacitatea fiintei umane de a gandi, de a actiona, de a alege potrivit propriei vointe, si nu sub imperiul fatalitatii, al unei vointe care il transcende (divinitate, legi naturale, legi ale istoriei), care sa o conditioneze si sa-i impuna deciziile. De-a lungul timpului, din antichitate si pana in prezent, liberul arbitru a constituit subiectul unor abordari religioase, filozofice si stiintifice dintre cele mai diverse. De exemplu, Sfantul Augustin (Aurelius Augustinus), teolog din secolul al IV-lea, in lucrarea sa De libero arbitrio, raspunzand la o intrebare a lui Evodius (unul dintre primii crestini, care a facut parte dintre cei 70 de discipoli ai lui Iisus Hristos), referitoare la faptul ca, daca pacatul este specific omului, fiinta creata de Dumnezeu, oare divinitatea nu este responsabila de o asemenea manifestare a creaturii sale, a afirmat, fara echivoc, din punctul sau de vedere : « Dumnezeu a dat omului liberul arbitru, prin urmare si posibilitatea de a actiona « rau », de a cadea in pacat ». Gratie liberului arbitru, conferit fiintei umane, Dumnezeu nu este responsabil de « raul » moral, iar, pe de alta parte, numai gresind si asumandu-si greseala, omul poate sa acceada la demnitate, la adevaratele valori si sa progreseze.

La momentul actual, problema liberului arbitru pare sa fie abordata, intr-o maniera mai exacta, de catre doua discipline stiintifice – fizica (cea care studiaza legile naturale) si neurostiintele (care se ocupa de analizarea functionarii sistemului nervos si, deci, a creierului, cel care ia « deciziile ». Fizica permite o mai buna intelegere a determinismului, in timp ce neurostiintele ar putea explica, pe fundamente reale, liberul arbitru. Pe plan biologic, liberul arbitru poate fi asociat notiunii de actiune voluntara, opusa celei reflexe. In timp ce reflexele presupun drumuri neuronale simple, actele voluntare pun in functiune numeroase arii cerebrale. Benjamin Libet, cercetator la departamentul de psihologie al Universitatii California (SUA), detinator al unui « Premiu Nobel virtual », din partea Universitatii Klagenfurt, din Austria, pentru rezultatele cercetarii, in domeniul constiintei, initierii actiunilor si liberului arbitru, a facut un experiment, care consta in plasarea unei persoane in fata unui ceas, ale carui ace se roteau rapid, cerandu-i-se acesteia sa apese un buton si sa tina minte ora indicata de ceas la momentul in care a luat decizia de a apasa butonul respectiv. In acelasi timp, niste electrozi amplasati pe cap inregistrau activitatea cerebrala. Descoperirea spectaculoasa a lui Libet consta in faptul ca a putut evidentia cum activarea cerebrala a precedat decizia constienta, cu mai multe milisecunde. Aceasta demonstra ca, de fapt, creierul a decis gestul apasarii inainte de hotararea constienta, ceea ce neaga ideea de liber arbitru. Experimentul, reluat in 2008, a aratat si mai clar existenta unei activitati cerebrale, cu mai multe secunde (nu milisecunde) inainte de decizia constienta. O astfel de concluzie a starnit vii controverse, avand in vedere si consecintele in plan moral, oricine putand justifica o anume hotarare, cu anumite consecinte negative, de exemplu, ca fiind dictata de « creier » si ca, prin urmare, liberul arbitru nu exista.

Paradoxal, experimentele din neurostiinte par sa confirme ceea ce Nietzsche, un filozof care a marcat cultura occidentala, prin gandirea si opera sa, afirmase inca din secolul al XIX-lea, ca omul traieste intr-o iluzie crezand in liberul arbitru, ca, in realitate, totul este necesitate, determinism, calcul matematic.

Cu toate acestea, un raspuns clar referitor la existenta sau nonexistenta liberului arbitru este departe de putea fi formulat. Fizica cuantica vine, in ultimii ani, cu o cu totul alta abordare. David Deutsch, in prezent profesor de fizica la Universitatea Oxford, autor al unei lucrari de referinta despre multivers (universuri posibile), apreciaza ca lumea, in care noi traim si pe care o percepem constient, nu este decat un univers printre altele, de care nu suntem constienti, si in care orice evolutie este posibila, in virtutea legilor fizicii cuantice. Altfel spus, libertatea noastra de a alege sa facem un anumit lucru reflecta posibilitatea de a patrunde intr-un univers paralel sau altul, intr-un moment ulterior. Liberul arbitru ar fi, asadar, capacitatea de a pregati viitorul, printr-o vizualizare constienta a acestuia, fara preocupare pentru vreo relatie de cauzalitate. De unde rezulta si importanta unei anume detasari in raport cu deciziile pe care le luam, pentru ca hatarand ceva nu facem decat sa « alegem » dintre niste realitati deja create si care exista in universurile paralele, alegerea facuta (a ceea ce vrem sa traim) inlaturand treptat celelalte « realitati » (potentiale).

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

2 COMENTARII

  1. “neurostiintele” – traducere a neuroscience gresita, pt ca are echivalent direct in romana si este la singular la fel ca neurologia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Neuro%C8%99tiin%C8%9B%C4%83

    Ca sa poti trage concluzii despre ce spun cercetatorii, ar trebui sa poti cita mai mult de un studiu, mai ales sa investighezi si ce spun studiile care incearca sa contrazica pe cel care ti se pare tie relevant. Si mai mult, ar trebui sa poti cita un studiu care a intrat in acceptiunea generala a majoritatii cercetatorilor din domeniul respectiv sau care este folosit practic pentru tratarea afectiunilor de catre neurologi. Articolul citat este inca in anvangarda descoperirilor stiintice si nu este bine de folosit ca argument intr-o demonstratie (probabilitatea de adevar a argumentului trebuie este mai mare decat cea a afirmatiei care se doreste a fi demonstrata).

    Mai trebuie sa treaca un timp si sa apara si alte studii care sa-l confirme inainte de a deveni “norma”. El a fost de exemplu folosit si pentru a specula faptul ca noi suntem capabil sa vedem in viitor (ne-publicistic, s-a speculat ca putem anticipa viitorul cu o probabilitate destul de mare) – o explicatie mai rezonabila decat nu avem liber arbitru. Ambele interpretari sunt pre-mature.

    Concluzia ta a preferat varianta in care nu avem liber arbitru, cred eu, pentru ca ai considerat dinainte si varianta fizicienilor despre univers prin care stim ca traim intr-o lume determinista, le-ai pus cap la cap si hocus pocus. Nu se face chiar asa. Diferenta intre fizicieni si cercetatorii din neurostiinta este ca primii pot demonstra repetabil ca traim intr-o lume determinista. Intre experimentul lui Libet si liberul arbitru nu este o relatie de cauzalitate directa si echipa de cercetare nici macar nu a incercat sa sugereze ceva atat de avansat in publicatia lor.

    Ar trebui sa urmaresti si munca lui Ramachandran, pe youtube explica destul de simplist si savuros rezultatele experimentelor sale. Te-ar ajuta in a demonstra mai riguros faptul ca rezultatele gandurilor si sentimenelor noastre sunt, cel mai probabil, rezultatul unui proces deterministic. Pe scurt, Ramachandran a demonstrat ca daca anesteziaza o anumita zona din creier, se schimba modalitatea cum gandim si raspundem la diverse probleme (inclusiv faptul ca pacientii care nu-si pot folosi partea din emisfera dreapta responsabila de credinta religioasa, au declarat ca nu cred in Dumnezeu! – un rezultat secundar dintr-unul din teste, nu asta investiga in mod explicit). Daca o parte fizica a noastra este raspunzatoare de modul cum gandim o problema anume, se alunga orice urma de indoiala ca sentimentele si gandurile noastre ar putea avea si o dimensiune supra-naturala, spirituala (o pozitie default a oamenilor de stiinta, dar nu pe motiv de certitudine, ci din lipsa de dovezi in orice directie, pana recent). Evident, este alt experiment care mai are nevoie de multi ani si confirmari multiple pana cand va deveni “norma” in domeniu… Partea cu religia nu va fi cercetata mai departe din motive etice, concluziile generice sunt cu mult mai importante.

  2. 1. Observatia referitoare la forma de plural neurostiinte (tu sustinand ca ar trebui sa spunem neurostiinta, la singular), luand ca reper articolul din wikipedia (varianta in limba romana lasand mult de dorit si ca informatie si ca forma) nu este pertinenta. In limba romana, termenul neurostiinte este un neologism, din fr. neurosciences s. f. pl., termen care definește ansamblul științelor creierului (neurobiologia, psihofiziologia, psihobiologia, neuroetologia, neuropsihologia, neurofilozofia etc). Dar si fara aceasta informatie, un minimal simt lingvistic ne indica faptul ca potrivita este forma de plural (fiind vorba de mai multe domenii reunite generic sub denumirea neurostiinte) si nu neurostiinta.
    2. Articolul nu intentioneaza sa impuna un punct de vedere, nici sa traga concluzii (ar fi excesiv), nici sa emita sentinte (stiinta vs religie), ci doar sa aduca in atentie noi drumuri in cercetare, ale caror rezultate vor confirma/infirma teoriile prezente. Cat despre “concluzia mea”, se pare ca nu ai citit cu atentie articolul, nu este vorba nici pe departe cea pe care o “reformulezi” tu, in plus ar fi total nepotrivit sa trag eu concluzii la ceva ce nici stiinta nu a facut-o!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.