Liberul arbitru şi multiversul sunt două concepte care, în cercetările actuale, din fizica cuantică şi neurostiinte, câştigă tot mai mult teren, având în vedere dorinţa omului de cunoaştere şi autocunoaştere, de a trăi, de a acţiona, a alege, a-şi construi destinul potrivit popriei voinţe, şi nu sub imperiul hazardului, al fatalităţii, al unei voinţe care îl transcende şi în faţa căreia să se arate neputincios, copleşit, debusolat.

O îndelungată istorie, dar şi experienţele personale ale fiecăruia arată că s-au căutat tot felul de răspunsuri la întrebări precum: Există liberul arbitru? Are omul libertatea de a alege? De unde venim? Care este natura realităţii în care trăim? Există, în acelaşi timp, providenţă, predestinare, influenţe astrale, karma etc.? Şi dacă nu există liberul arbitru, cum se mai poate vorbi de responsabilitate, de justiţie/injustiţie umană? Care sunt rostul, scopul vieţii şi de ce ne-am mai zbate în căutarea acestora, dacă totul este hotărât dinainte şi dinafara noastră?

Până în ultimii 10-15 ani, când liberul arbitru şi multiversul au devenit o premisă spectaculoasă în înţelegerea rosturilor lumii şi a posibilităţilor omului de a evolua, religia şi filosofia, de-a lungul timpului, au oferit diverse răspunsuri la întrebări ca cele menţionate anterior, adeseori contradictorii. De la Sfântul Augustin care, în secolul al IV-lea, în lucrarea “De libero arbitro”, afirma fără echivoc că “Dumnezeu a dat omului liberul arbitru şi, prin urmare, şi posibilitatea de a acţiona ”rău”, de a cădea în păcat” şi “numai asumându-şi greşeala poate să acceadă la demnitate şi la adevăratele valori”, trecând prin filosofia raţionalistă care face deosebirea între bine şi rău, în morală, pe de o parte, adevăr şi fals, în ştiinţă, pe de alta, până la diversele curente de idei din epoca modernă, marea provocare este aceea de a găsi reperele sau limitele între care se defineşte libertatea omului de a-şi construi destinul.

Liberul arbitru şi multiversul – o nouă paradigmă existenţială

Multiversul şi liberul arbitru construiesc, din perspectiva celor mai recente descoperiri în fizica cuantică, o nouă paradigmă existenţială. David Deutsch, specialist în fizică şi informatică cuantică, la Universitatea Oxford, autor al unui studiu de referinţă despre multivers, susţine că lumea în care trăim este un Univers printre alte Universuri, iar libertatea omului de a alege să acţioneze într-un anumit fel (liberul arbitru) reflectă posibilitatea de a pătrunde într-un alt Univers. Altfel spus, când decidem să facem un anumit lucru nu facem altceva decât să “alegem” dintre nişte realităţi deja existente, simultan, în nişte universuri paralele, opţiunea respectivă înlăturând celelalte “realităţi” potenţiale.

Ce este Multiversul din perspectiva fizicii cuantice?

Multiversul, în domeniul ştiinţei, denumeşte ansamblul universurilor posibile. Termenul trebuie înţeles în sensul pe care i-l conferă fizica, fără a-l confunda cu “lumile posibile”, din domeniul metafizicii sau filosofiei (unde desemnează evenimente care nu s-au întâmplat, deşi s-ar fi putut intampla în anumite condiţii). În contextul fizicii cuantice, multiversul este creditat, este adevărat că, deocamdată, doar într-o manieră intuitivă şi îndrăzneaţă, cu existenţă reală, presupunând evenimente contrafactuale, adică întâmplări care s-ar fi putut produce, dar nu s-au produs, însă influenţează rezultatele experienţei. Ideea este atât de îndrăzneaţă pentru lumea ştiinţei, încât acest fenomen al contrafactualităţii a fost ales de către revista New Scientist ca “unul dintre cele şapte minuni ale lumii cuantice”.

Chiar dacă, încă din secolele al XV-lea- al XVI-lea, filosofi precum Nicolas de Cues (in lucrarea “Docte Ignorance”) sau Giordano Bruno (în opera “Infinitul, universul şi lumile”) afirmau existenţa unor lumi “distincte unele de altele”, abia după 1930, două mari teorii din fizică avansează termenul de multivers (universuri multiple): teoria relativităţii generale, elaborată de Albert Einstein, care descrie comportamentul materiei la scară cosmică, şi teoria cuantică, preocupată de comportamentul particulelor atomice şi subatomice. Marea problemă pe care şi-au pus-o Einstein, Niels Bohr sau Schrodinger a fost legată de modul în care cele două direcţii/teorii se pot întâlni pentru a propune o concepţie validă asupra comportamentului Universului în întregul său. Or, la scara cosmică şi la scara subatomică, natura pare a nu se subordona aceloraşi reguli.

Multiversul sau teoria lumilor multiple a cunoscut o nouă etapă de abordare în anii 1950, prin cercetările fizicianului Hugh Everett, care a lansat ipoteza că lumea noastră coexistă cu alte universuri, care se divizează continuu în alte universuri divergente, diferite şi inaccesibile unul altuia. În gândirea lui Everett, fiecare dintre aceste lumi conţine o versiune unică a fiecărei persoane, care trăieşte situaţii diferite în acelaşi moment.

Viziunea fizicianului David Deutsch, profesor la Oxford, menţionat anterior, izvorâtă din teoria corzilor şi din cea a lui Hugh Everett, susţine că este posibil ca o infinitate de universuri în patru dimensiuni să (co)existe precum paginile unei cărţi, fără a se intersecta sau condiţiona. Mai mult, în cartea sa, “The Structure of the Multiverse” (2002), Deutsch pare a fi găsit explicaţia pentru misterul undă – corpuscul, atât de disputat în lumea fizicienilor – lumina este undă sau sau fascicul de particule? În teoria lui Einstein, lumina este făcută din particule (fotoni), dar, în anumite experienţe, se comportă ca undă. David Deutsch afirmă că imaginea în formă de undă creată de fotoni se datorează unui efect de interferenţă generat de multivers. Când un foton trece printr-o fantă, acesta intră în coliziune cu un foton invizibil, care aparţine altui univers şi îi schimbă traiectoria. Fiecare foton vizibil din lumea noastră, susţine fizicianul, are o replică invizibilă într-o altă lume. Dintr-o astfel de perspectivă, liberul arbitru şi multiversul devin o potenţialitate semnificativă pentru dorinta omului de a-şi construi destinul în funcţie de capacităţile sale, de modul său de a gândi şi a-şi proiecta viitorul.

Liberul arbitru şi multiversul – 5 dovezi că trăim sub imperiul unor realităţi paralele multiple şi că putem deveni stăpâni pe destinul nostru

În ştiinţele cunoaşterii, principiul antropic afirmă că parametri fizici ai Universului au fost foarte fin reglaţi pentru a face posibilă viaţa şi conştiinţa: „Universul are proprietătile pe care le are si pe care omul le poate observa, deoarece, dacă ar fi avut alte proprietăti, omul nu ar fi existat” (Robert Dicke, astronom).

Pe de altă parte, multiversul şi liberul arbitru, primul un concept din fizica cuantică, al doilea, definitoriu pentru condiţia umană, pot fi susţinute, dincolo de teorii şi demonstraţii ştiinţifice, prin câteva dovezi legate de experienţele noastre din realitatea imediată. Experimentam adesea fenomene de origine cuantică, precum sincronicităţile, coincidenţele, sentimentul de deja vu, dar, de cele mai multe ori, nu le acordăm atenţie, memoria noastră le suprimă, raţiunea noastră le refuză, considerându-le simple impresii, iluzii. Iată câteva exemple:

• Viitorul se poate construi după dorinţa noastră – este o afirmaţie pe care multiversul şi liberul arbitru o justifică pe deplin, deşi conştiinţa noastră nu pare pregătită pentru o asemenea îndrăzneală. Acelaşi fizician, David Deutsch, este convins că, potrivit legilor cuantice, orice evoluţie este posibilă, iar liberul arbitru este capacitatea de a pregăti viitorul prin vizualizarea acestuia, conştientă, printr-o anume detaşare faţă de hotărârile pe care le luăm, fără preocupare pentru cauzalitate.
• Libertatea de a alege mereu în viaţă între mai multe soluţii/căi de acţiune (libertate care există indiferent de pretextele pe care le invocăm din teamă sau din comoditate) este cea mai puternică dovada că suntem angrenaţi într-un mecanism al multiversului. Destinul, în pofida faptului că este o temă recurentă a existenţei noastre, rămâne un concept vag, dacă ne gândim la semnificaţiile care i se dau în diverse culturi. În unele tradiţii orientale, de exemplu, s-a perpetuat ideea că, dacă o tânără aparţine unei caste sărace, trebuie să se căsătorească în jurul vârstei de 16 ani, destinul său fiind pecetluit în felul acesta. Totuşi, cine are îndrăzneala de a rupe ciclul karmic al acestei credinţe îşi poate deschide un cu totul alt drum, in care va apărea o dorinţă intensă de schimbare şi de viaţă nouă. Totul este în minte şi în îndrăzneala opţiunii.
• Momentul prezent este singura experientă veritabilă. Tot ceea ce este exterior propriei experienţe este iluzie, nu în sensul că nu există, ci că poate fi influenţat/schimbat. Mai mult, tot ceea ce este legat de trecut sau de viitor este, de asemenea, iluzie. Trecutul este consumat, iar viitorul este o latenţă până se transformă în prezent.
• ADN-ul şi liniile din palmă se pot schimba în timp, sustin unii psihoterapeuti. Ştiinţa tradiţională spune că venim în lume cu un cod genetic imuabil. Cu toate acestea, s-a demonstrat că expunerea la un câmp cu vibraţii de înaltă frecvenţă poate să vindece anomalii genetice. De asemenea, s-a constatat că schimbările pozitive semnificative din viaţă pot să redeseneze liniile din palmă.
• Putem să ne reiniţializăm viaţa. Cu siguranţă, multora dintre noi li s-a întâmplat ca, într-un moment nefavorabil, să intervină ceva pozitiv, un gând inspirat, o alegere spontană, o intuiţie, poate ceva venit dintr-o realitate, paralelă şi simultană, care să aşeze evenimentele pe un alt parcurs, in care liberul arbitru şi multiversul sunt armonizate, chiar dacă nu suntem conştienţi de o asemenea posibilitate.

  

Raportându-ne la liberul arbitru şi multivers, poate că a venit momentul în care să recunoaştem că ne-am obişnuit să credem într-un timp liniar, care ne guvernează în lumea materială căreia îi aparţinem, să credem uneori/adeseori în fatalitate şi să dăm vina pe soartă sau pe lume pentru neîmplinirile personale, să ignorăm sau să respingem orice altceva care nu vine din zona raţionalităţii sau a cauzalităţii demonstrabile. Fizica cuantică ne spune că timpul, aşa cum îl gândim noi, în virtutea obişnuinţei, în succesiunea trecut-prezent-viitor, nu există. Există doar un timp universal, al simultaneităţii, poate că fiecare dintre noi există simultan în nenumărate universuri paralele, iar viaţa noastră este suma alegerilor pe care le facem din ceea ce există deja.

Liberul arbitru şi multiversul (cercetările despre cel de-al doilea concept sunt abia la început), ştiinţa, în esenţa ei, nu exclud, cum ar putea crede unii, ideea de credinţă. Poate că modul nostru de gândire trebuie schimbat, să nu rămânem sau să nu devenim habotnici, captivi în prejudecata unui destin de neschimbat. Creatorul, indiferent cum îl numesc diversele religii, l-a înzestrat pe om cu disponibilităţi de tot felul, inclusiv pentru libertate şi demnitate, dar rămâne la latitudinea fiecăruia ce manifestă în viaţa reală. Tocmai libertatea omului este partea lui de divinitate, dar libertatea înseamnă responsabilitate şi capacitate de asumare a deciziilor. Poate chiar liberul arbitru este predestinarea noastră, iar şansele la un destin fericit sunt infinite, asemenea multiversului căruia îi aparţinem.