Home Cultură generală Gramatică Luna iulie – originea şi semnificaţia acestei denumiri, evenimente astronomice 2019, tradiţii

Luna iulie – originea şi semnificaţia acestei denumiri, evenimente astronomice 2019, tradiţii

0

Luna iulie sau Cuptor, cum este denumită în tradiția populară, este cea de-a șaptea lună a anului, potrivit calendarului gregorian, adoptat și la noi, începând cu anul 1919, în vechiul calendar roman, în care anul începea la 1 martie, fiind cea de-a cincea lună – „Quintilis”. Tot prin tradiție, fiecare săptămână a lunii iulie poartă câte un nume: prima este „Săptămâna secerișului”, a doua – „Săptămâna Panteliilor” („surorile Sfântului Ilie, care pot aduce arșiță), a treia – „Săptămâna lui Sânilie” (a Sfântului Ilie, care se sărbătorește la data de 20 iulie), iar a patra – „Săptămâna verii”.

Pe lângă evenimentele astronomic specifice, luna iulie este plină de superstiții și credințe populare. De exemplu, în multe culturi, luna plină din iulie este asociată cu recolta și fertilitatea. Acesta este un moment excelent pentru a explora cum cerul nocturn influențează viața pe pământ și convingerile culturale. Pentru mai multe detalii despre corectitudinea lingvistică și superstiții, verificați articolul nostru despre cum este corect: niciun sau nici un. Acest ghid vă va oferi perspective asupra utilizării corecte a limbii și înțelegerea mai profundă a expresiilor populare.

Denumirea „iulie” vine de la numele generalului și omului politic roman Iulius Cezar, născut în această lună (12 sau 13 iulie), în anul 100 i.Hr. El s-a numit dictator pe viață în anul 44 i.Hr. și a avut un rol esențial în instaurarea Imperiului Roman. Marcus Brutus, prietenul său, și el politician din Republica Romană târzie, este cel care a complotat pentru a-l asasina pe Iulius Cezar, la Idele lui Marte, în speranța că va salva Republica.

Luna iulie, cunoscută inițial ca Quintilis în calendarul roman, își datorează numele lui Iulius Cezar, fiind luna nașterii sale. Această lună marchează nu doar jumătatea anului, dar și o perioadă a schimbărilor și sărbătorilor în diferite culturi. A înțelege această legătură ne ajută să apreciem mai mult tradițiile și istoria care modelează calendarul nostru modern.

Luna iulie
Luna iulie

În vechiul calendar al grecilor antici, luna iulie se numea „Hekatombaeon”, de la numele sărbătorii „Hecatomba”, care începea în prima zi cu lună plină, după solstițiul de vară și când se sacrificau, în cinstea împăratului, o sută de animale (boi) – „hekaton” (o sută) și „bous” (bou).

Întotdeauna, luna iulie începe în aceeași zi a săptămânii ca și aprilie, iar în anii bisecți, ca luna ianuarie.

Din punct de vedere astronomic, în luna iulie 2019, va avea loc o eclipsă totală de soare, care va fi vizibilă doar în zona Pacificului, în Argentina și Chile, și o eclipsă parțială de Lună, la data de 17 iulie, faza maximă, vizibilă din România, fiind la ora 00.30. În noaptea de 28 iulie, se va produce și momentul cel mai intens al curentului de meteori Delta Aquaride, proveniți din celebra cometă Halley.

Luna iulie, eclipsa de luna

Pornind de la datele astronomice, astrologii, la rândul lor, spun că aceste eclipse – de soare și de lună – sunt indiciul unor momente de înnoire, de transformare pe toate planurile, de oportunități și de energii benefice, care să ajute pe fiecare să depășească aspecte de viață mai puțin favorabile. Chiar dacă luna iulie 2019 nu este o perioadă a progreselor notabile, totuși, acum, astrele par a fi favorabile pentru regândirea unor atitudini și decizii.

În privința tradițiilor, o serie de sărbători sunt cinstite în luna iulie, pentru ca recoltele să fie îmbelșugate, iar oamenii să fie feriți de rău: Cosmandinul (Sfânții Cosma și Damian, „doctori fără de arginți”, cei care feresc oamenii de boli), la data de 1 iulie, Pricupul/Ziua Lupului (8 iulie), care ocrotește cerealele de arșiță și pe copii „să nu-i fure lupul”, Sfântul Ilie (20 iulie), cel care stăpânește fulgerele și tunetele și care marchează miezul verii, când se culeg plante de leac și se recoltează mierea („retezatul stupilor”), Sfântul Pantelimon (27 iulie).

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version