Mănăstirea Dervent se află în satul Galița din judeţul Constanța, fiind o mănăstire ortodoxă de călugări. Biserica poartă hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Cuvioasa Paraschiva”, iar istoria mănăstirii este una foarte îndelungată, fiind strâns legată de martirizarea creştinilor din timpul lui Diocletian, care a domnit între anii 285-205.
Patru dintre aceşti creştini au fost martirizaţi în secolul al IV-lea, chiar pe teritoriul pe care se află astăzi mănăstirea. Numele lor au rămas necunoscute până în ziua de astăzi, însă în urma lor au rămas patru cruci despre care se spune că săvârşesc minuni. Prima minune menţionată a fost realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, când un pastor surdo-mut s-a vindecat miraculos după ce a atins una dintre cruci. Vestea acestei minuni s-a răspândit cu repeziciune, astfel că sute şi chiar mii de oameni au ajuns la cruci, vindecându-se de bolile trupeşti sau sufleteşti.
Numele Mănăstirii Dervent provine din turcă şi se traduce prin „trecere”. Acest cuvânt are o mare însemnătate în contextul minunilor înfăptuite de crucile de piatră, pentru că cei bolnavi trec de la o stare de rău la una de bine. Mănăstirea de astăzi a fost înfiinţată în secolul al XX-lea, deşi semne ale creştinătăţii au apărut în zonă din cele mai vechi timpuri. În anul 1923, episcopul Constanței a cerut ca în satul Galiţa să fie ridicat un schit de maici, pentru că locul devenise un important punct de pelerinaj.
Schitul a fost ridicat în anul 1924, planul fiind ca, mai târziu, să se ridice o falnică mănăstire. Însă un an mai târziu, schitul arde din temelii, crucile făcătoare de minuni şi icoanele scăpând ca prin minune. După câteva încercări de a ridica un schit, în anul 1936, este pusă piatra de temelie a Mănăstirii Dervent de astăzi. A fost sfinţită în anul 1942 şi importanța sa a fost una foarte mare pentru acele decenii, pentru că în Dobrogea nu existau aşa multe lăcaşuri religioase ortodoxe ca în celelalte regiuni istorice ale României.
Din păcate, credincioşii nu au putut să se bucure prea mult de Mănăstirea Dervent, pentru că a fost închisă, timp de zece ani, din cauza decretului comunist din 1959. Mai mult, comuniştii i-au făcut o înscenare stareţului de atunci, Elefterie, silindu-l să părăsească lăcaşul. Unul din comunişti i-a pus acestuia, sub pernă, un pistol, fiind ulterior acuzat de port ilegal de armă. Astfel, stareţul a fost alungat, iar mănăstirea a devenit una dintre fermele Întreprinderii Agricole de Stat, chiliile şi anexele gospodăreşti fiind transformate în grajduri, magazii şi ateliere.
Biserica de la Mănăstirea Dervent a fost deschisă în anul 1970, însă ca biserică de mir. Abia după căderea regimului mănăstirea a putut să-şi reia viaţa monahală. Stareţul alungat în 1959 s-a reîntors în acest loc, iar credincioşii din toate colţurile ţării l-au ajutat să repună pe picioare mănăstirea. Au fost ridicate noi corpuri de clădiri, iar în anul 2004 a fost inaugurat primul cabinet stomatologic dintr-o mănăstire ce aparţine de Arhiepiscopia Tomisului. Tot în acelaşi an, a fost deschis muzeul.
Pe lângă Crucile făcătoare de minuni, pelerinii care ajung la Mănăstirea Dervent se pot ruga şi la o Icoană a Maicii Domnului, de asemenea făcătoare de minuni. Icoana a ajuns în posesia mănăstirii în anul 1940, fiind dăruită de familia Chipara. Icoana a fost pictată în anul 1820, într-un stil occidental. De asemenea, credincioşii sunt îndemnaţi să meargă şi la izvor, a cărui apă este considerată tămăduitoare. Se spună că apa a apărut după ce Sfântul Andrei a lovit într-o piatră, iar în timpul în care mănăstirea a fost închisă, apa a secat.
Astăzi, Mănăstirea Dervent este deschisă în fiecare zi, călugării primind cu braţele deschise credincioşii ce le calcă pragul. În viitorul apropiat, lângă mănăstire va fi deschis Muzeul Satului Dobrogean, deschis în cinstea egumenului Elefterie, muzeul fiind compus din câteva gospodarii tradiţionale.
