Mănăstirea Govora este o mănăstire ortodoxă de maici, situată în comuna Mihăeşti, judeţul Vâlcea. Este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, iar numele său vine de la cuvântul slavon “gavariti”, care înseamnă grai, vorbire, dar şi izvor sau susur de izvor.
Deşi primii călugări s-au stabilit la Mănăstirea Govora în secolul al XV-lea, se pare că aşezarea este mai veche, fiind la început un schit. Prima atestare documentară a lăcaşului sfânt este în 1485, când egumenul Iosif Govoreanul a cumpărat un loc de casă în Râmnic.
Domnitorul Radu cel Mare, cel care a rectitorit mănăstirea, menţionează în documente că bunicii şi străbunicii lui s-au ocupat de aceasta, de unde rezultă că mănăstirea există la sfârşitul secoulului al XIV-lea, încă din timpul lui Mircea cel Bătrân.
O altă variantă este aceea că mănăstirea a fost construită pe ruinele unei mănăstiri catolice franciscane, care aparţinea unor colonii bulgare catolice sau unor călugări franciscani veniţi din Ungaria. Un document din 1551 relatează faptul că mănăstirea a fost prădată şi arsă de un pretendent la scaunul domnesc al lui Vlad Ţepeş, explicându-se, astfel, lipsa unor documente mai vechi.
Radu cel Mare găseşte Mănăstirea Govora în paragină şi se hotărăşte să o refacă. O rezideşte şi îi dăruieşte sate, mori şi moşii, iar Matei Basarab se va ocupa de consolidarea ei. În timpul domniei lui Basarab, mănăstirea devine o mică fortăreaţă: zidurile sunt înălţate şi sunt adăugate trei turnuri. În plus, reface vechile chili, construieşte unele noi şi, cel mai important, construieşte o tipografie care va da primele cărţi în limba română din Țara Românească.
În 1683, stareţul Paisie a fost cel care s-a ocupat de mănăstire. A reuşit să obţină toate veniturile necesare rezidirii bisericii, s-a luptat cu Mănăstirea Tismana şi cu Mănăstirea Cozia pentru moşii şi a câştigat.
În timpul ocupaţiei austriece, a fost construită o altă biserică, în afara zidurilor mănăstirii, însă ea a fost dărâmată în timpul unor alunecări de teren în secoulul al XIX-lea.
În anul 1810, Mănăstirea Govora devine subordonată Spitalului Filantropia din Bucureşti, iar o parte din veniturile ei erau donate unei fundaţii create în scopul ridicării unui spital pentru săraci. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în apropierea mănăstirii sunt descoperite ape sulfuroase, care aveau efecte benefice în tratarea diverselor afecţiuni, iar acest lucru face ca mănăstirea să fie din ce în ce mai vizitată.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mănăstirea devine locul de refugiu al personalului şi arhivei Mitropoliei Moldovei de la Iaşi. Din 1959, Govora devine mănăstire de maici, iar astăzi, aici, trăiesc 15 călugăriţe. Viaţa lor zilnică se împarte intre slujbele de la biserică şi diversele activităţi gospodăreşti.
Mănăstirea dispune de o mică fermă de animale, de un atelier de ţesătorie de covoare din lână şi de un atelier de pictură de icoane pe sticlă, maicile de aici fiind renumite şi pentru cunoaşterea proprietăţilor unor plante medicinale, pe care le folosesc ca leacuri în diverse boli.
Biserica de la Mănăstirea Govora poartă hramul Adormirea Maicii Domnului, iar din 2010, mănăstirea dispune de o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Pantanassa, originalul găsindu-se la Mănăstirea Vatoped de pe Muntele Athos.
Prima minune pe care icoana a săvârşit-o a fost când un tânăr, care a intrat în biserica de la Vatoped şi a vrut să se închine la icoană, a fost azvârlit la pământ. Tânărul se ocupa de vrăjitorie, iar rugăciunile către Maica Domnului l-au ajutat să se schimbe.
Maicile de la Govora spun că şi această copie a făcut minuni, una dintre ele fiind vindecarea unui copil cu tumoare pe creier, care a visat o doamnă ce i-a spus să se închine la această icoană, pentru că se va vindeca.
Tezaurul de la Mănăstirea Govora include fresca bisericii şi catapeteasma. În plus, mănăstirea dispune de un muzeu în care se găsesc câteva obiecte deosebit de importante, însă cele mai multe se află la Muzeul de Artă al României. Pictura bisericii a fost realizată de meşterii din timpul lui Constantin Brâncoveanu, care au fost aduşi de acesta din Constantinopol pentru a-i picta ctitoria de la Horezu.
Pe pereţii altarului, sunt reprezentate scene din Vechiul Testament, în naos este pictată scena Patimilor lui Iisus, dar şi evenimente din viaţa Mântuitorului şi a Maicii Domnului.
Scena Învierii, cu Hristos ieşind în glorie din mormântul gol în care se vede giulgiul, este o reprezentare rară în acea epocă, iar acest lucru dovedeşte că pictorii erau influenţaţi de arta creştinismului apusean.
Catapeteasma de la Govora este sculptată în lemn de tei cu motive florale, în stil brâncovenesc. Biserica mai păstrează din epoca brâncovenească şi stranele de citit, care sunt sculptate şi au încrustate plăcuțe din sidef.
În muzeul de la Mănăstirea Govora, se găseşte un clopot de 250 de kg, din vremea lui Vlad Ţepeş, fiind o dovadă că mănăstirea a existat de dinainte de secolul al XV-lea. Din epoca brâncovenească s-au păstrat o ladă pentru valori din lemn de stejar, o cădelniţă, straie bisericeşti, un patrafir şi acoperăminte de vase religioase.
Mănăstirea nu mai are niciun exemplar din cărţile tipărite între 1635 şi 1642, dar are câteva scrieri mai târzii, cum ar fi Îndreptarea Legii (Târgovişte, 1652) şi Sfânta dumnezeiască Evanghelie (Snagov, 1697).
La Muzeul Naţional de Artă al României, se află Epitrahilul, cel mai preţios obiect de la Govora, dăruit de Radu cel Mare, brodat cu fir de aur, argint şi mătase. Tot aici, se află câteva icoane: Icoana Maicii Domnului Hodighitria, pictată pe lemn, Icoana Adormirii Maicii Domnului, pictată pe lemn şi Icoana cu Iisus Hristos învăţător.
Deşi Mănăstirea Govora număra doar 15 vieţuitoare, acestea demonstrează faptul că pot trăi într-o linişte permanentă, departe de lumea cotidiană, într-o lume armonioasă şi curată din punct de vedere spiritual.
Mănăstirea este, de asemenea, un centru de activitate religioasă intensă. Aici se desfășoară numeroase slujbe și ritualuri care mențin vie tradiția ortodoxă, atrăgând credincioși din întreaga regiune.
Pe lângă valoarea spirituală, Mănăstirea Govora este și un punct de atracție turistică, oferind vizitatorilor ocazia de a explora grădinile bine îngrijite și peisajele naturale din jur, care amplifică sentimentul de pace și reflecție.
Contribuția mănăstirii la conservarea tradițiilor și culturii locale este inestimabilă. Prin munca și devotamentul maicilor, Mănăstirea Govora rămâne un simbol al rezistenței culturale și spirituale în fața schimbărilor vremurilor.
