Mănăstirea Nicula este o mănăstire ortodoxă de călugări, situată în localitatea Nicula, judeţul Cluj. A fost şi este o mănăstire importantă, datorită unei icoane a Maicii Domnului, despre care se spune că a lăcrimat în anul 1699.

Numele lăcaşului este legat de pustnicul Nicolae, un monah care se ruga zi şi noapte la Maica Domnului pentru mântuirea neamului românesc, aceasta răspunzându-i la rugi prin lacrimile vărsate pe icoană. Mănăstirea Nicula a fost prima dată atestată în anul 1552, însă doar în anul 1699 a devenit cu adevărat cunoscută. În 1714, Sigismund Kornis, un maghiar bogat, renovează biserica de lemn a mănăstirii, aceasta fiind considerată un monument al artei populare.

În timpul ocupaţiei austriece, mănăstirea a avut câte un singur călugăr, iar la sfârşitul secolului al XVIII-lea, a intrat sub administrare greco-catolică. Cu toate acestea, oamenii nu au încetat să vină la mănăstire, astfel încât între anii 1875 şi 1879 s-a construit biserica de cărămidă şi piatră, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. În anul 1948, mănăstirea a revenit sub administrare ortodoxă, însă icoana făcătoare de minuni a fost ascunsă până în 1964, când a fost descoperită la un ţăran din Lunca Bontului, judeţul Cluj.

Astăzi, Mănăstirea Necula trece printr-un proces de restaurare: s-au construit clădiri pentru călugări, o biserică de zid, o Casă de Creaţie şi un Centru de studii patriastice şi ecumenice. Aici, se desfăşoară o şcoală de pictură pe sticlă, cel mai de seamă pictor fiind Părintele Arhidiacon Ilarion Mureşan. Picturile acestuia sunt apreciate atât la noi în ţară, cât şi peste hotare, fiind organizate expoziţii în Elveţia, Austria, Franţa şi America. Mitropolitul Bartolomeu Anania şi-a mutat aici atelierul biblic de la Cluj, făcând Sfânta Scriptură accesibilă atât sub formă de carte tipărită, cât şi în format electronic.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula a fost pictată de preotul Luca din Iclod, în anul 1681, fiind cumpărată de un nobil roman şi dăruită mănăstirii. După 18 ani de la realizarea ei, pe 15 februarie 1699, monahii au observat că pe faţa Fecioarei se preling lacrimi. Această lăcrimare a durat mai mult de trei săptămâni, atrăgând oameni din toate colţurile ţării. În martie 1699, icoana a fost mutată la Benediug de către Sigismund Kornis, iar acest lucru a făcut ca ea să fie obiect de dispută între români şi Kornis. După ce românii au revendicat-o, icoana a fost ascunsă de două ori: între anii 1714 şi 1782 a fost îngropată, iar între anii 1948 şi 1964 a fost ascunsă în casa unui ţăran. În 1964, s-a întors la mănăstire, dar a fost luată de Securitate la doar câteva ore de la sosire. Între 1990 şi 1991, icoana a fost restaurată, iar în 1992 a fost adusă din nou la Nicula.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula a săvârşit multe minuni de-a lungul timpului. Se spune că a vindecat mulţi oameni şi copii care sufereau de diverse boli fizice şi a sfătuit oameni aflaţi în impas. Se vorbeşte chiar că icoana a vindecat un bărbat posedat de diavoli. Acesta a stat câteva săptămâni la mănăstire, timp în care i s-au citit rugăciuni, fiind vindecat în timpul Vecerniei săvârşite în întâmpinarea praznicului Adormirii Maicii Domnului. O altă minune despre care se vorbeşte este aceea a vindecării unei fetiţe care avea la încheietura mâinii o umflătură. Medicii i-au spus părinţilor că trebuie să fie operată, însă umflătura putea apărea la loc oricând. Astfel, fetiţa a fost dusă la Nicula, unde s-a rugat şi şi-a atins mâna de icoană, iar umflatura a scăzut treptat până s-a vindecat. Oamenii spun că multe minuni a săvârşit icoana, însă unele dintre ele nu au fost mărturisite.

Tezaurul de la Mănăstirea Nicula se află în strânsă legătură cu şcoala de pictură pe sticlă de aici. Şcoala a început prin copierea icoanei făcătoare de minuni, continuând cu zugrăvirea altor icoane. Ea se deosebeşte de celelalte şcoli prin anumite particularităţi: dimensiunile reduse ale icoanelor (30 cm înălţime, 20-25 cm lăţime); paleta cromatică (alb, negru, maro închis, roşu cărămiziu, verde măsliniu, auriu); nu sunt folosite nuanţări, iar combinaţia culorilor duce la efecte plastice dramatice; trăsăturile sunt simplificate şi, uneori, exagerate; compoziţia se reduce la desenul liniilor şi al culorilor pure, iar veşmintele şi chipurile sfinţilor sunt lipsite de umbre. Temele picturilor sunt variate: pictarea chipurilor sfinţilor (Sfântul Gheorghe, Sfântul Nicolae), pictarea unor scene ale artei bizantine (Adam şi Eva, Pomul cunoaşterii, Cina cea de Taină) şi unele teme noi, specifice mănăstirii, ca Punerea în Mormânt a Mântuitorului, Învierea, Sfântul Ioan cu Mielul. Mănăstirea a organizat numeroase festivaluri şi simpozioane, precum Ortodoxie şi romanitate (1997), Biserica şi şcoala (1998), Întâlnirile de la Nicula (în care se strâng poeţii să discute), Colocviile de la Nicula (din 2010).

Anual, la ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului din 15 august, la Mănăstirea Nicula vin mii de pelerini, care speră să fie cuprinşi de privirea icoanei făcătoare de minuni, să vadă cu ochii lor minunile săvârşite de aceasta.

manastirea-nicula.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ