Mănăstirea Pissiota este o aşezare religioasă din comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova. Se află la aproximativ 20 de kilometri de Ploieşti, pe şoseaua Ploieşti – Buftea – Bucureşti. Pe lângă autoturismul personal, la mănăstire se poate ajunge şi cu trenul.
Mănăstirea a fost ctitorită de inginerul şi omul de cultură Nicolae Pissiota, de origine aromân, cel care a dat şi numele lăcaşului. Acesta s-a născut într-un sat din Grecia de astăzi, într-o familie în care toţi membrii creşteau animale.
Nicolae nu a vrut să urmeze tradiţia familiei, aşa că s-a chinuit să înveţe pentru a ajunge departe. Ajunge să studieze cu bursă la Paris, iar după terminarea cursurilor cere să fie mutat în noul Regat al României. Carol I îi dă dreptul de a veni în ţară, unde se va căsători şi se va angaja la CFR.
La scurt timp după ce se angajează, Nicolae Pissiota începe propria sa afacere, cu ajutorul căreia vă construi Atelierele Griviţa şi podul de cale ferată de peste râul Buzău. După Primul Război Mondial, se hotărăşte să construiască o mănăstire, ca mulţumire că afacerile îi merg bine. Alege ca loc moşia din Poenarii Burchii, care va fi vândută de generalul Angelescu.
Mănăstirea Pissiota, care la început a fost schit, a fost ridicată în doar un an, din 1928, până în 1929. Chiliile pentru călugări au fost construite în acelaşi timp cu biserica, iar de proiect s-a ocupat un arhitect care a reuşit să îmbine Orientul şi Occidentul, precum şi Renaşterea din Italia şi stilul bizantin.
De pictură, s-a ocupat Costin Petrescu, pictorul care s-a ocupat şi de Catedrala din Alba Iulia şi de Ateneul Român. De mobilier, a avut grijă un sculptor care a realizat şi statuia lui Mihai Eminescu din fața Ateneului, pe jos a fost pusă marmură de Carrara, iar iconostasul a fost făcut din lemn de trandafir şi lemn de cireş, aduse tocmai din Grecia.
Timpul neiertător şi-a pus amprenta şi pe Mănăstirea Pissiota şi pe clădirile ei, însă Patriarhul Justinian a avut grijă şi de acest sfânt lăcaş. Au avut loc, începând cu anul 1953, câteva lucrări de refacere, iar în acest timp a fost ridicată şi o nouă clădire, menită să adăpostească ateliere meşteşugăreşti şi chilii.
Regimul comunist însă nu a iertat mănăstirea, aşa că în anul 1962 a fost desfiinţată şi transformată în dispensar.
Viaţa monahală a fost reluată abia în anul 1993, cu ajutorul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Au fost aduse măicuţe de la o altă mănăstire din judeţul Prahova, care nu au stat degeaba şi s-au apucat să reînvie întregul complex mănăstiresc.
A fost construită o clădire în stil brânconvenesc, unde sunt chiliile pentru măicuţe. Călugăriţele de aici nu mănâncă niciodată carne şi, pe lângă activităţile religioase, se ocupă de îngrijirea unor păsări ca struţi, păuni şi fazani.
Biserica Mănăstirii Pissiota a fost pictată în frescă de maestrul Vasile Rudeanu. Pe lângă pictura deosebită, mănăstirea are şi un muzeu subteran, care îndeplineşte rolul de gropniţă a ctitorului şi a familiei acestuia.
În acest muzeu, poate fi văzută o iconiţă pictată pe lemn chiar de Nicolae Grigorescu. Nicolae Pissiota a dăruit mănăstirii mai multe podoabe din argint şi din aur.
Credincioşii care vin la această sfântă mănăstire au posibilitatea de a se închina la o icoană făcătoare de minuni, aceea a Maicii Domnului cu Pruncul. Aceasta este cu atât mai impresionantă cu cât, indiferent în ce colţ al bisericii te afli, ochii Fecioarei te privesc.
Mai mult, nu o dată a plâns icoana – acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori şi a durat câte o săptămână. Pe lângă această icoană, în biserică, se găseşte şi o raclă cu moaştele Sfinţilor Dimitrie Izvorâtorul de mir, Ioachim de Vatoped, Teodor Stratilat, Trifon şi moaştele Cuvioşilor omorâţi în Rait şi Sinai.
În apropierea mănăstirii se găsesc numeroase trasee de drumeții, care oferă oportunitatea de a explora peisajul rural al zonei Prahova. Aceste cărări sunt adesea folosite de vizitatori pentru plimbări lungi și reconfortante, în care frumusețea naturală complementează experiența spirituală a mănăstirii.
