Mănăstirea Polovragi este o mănăstire de maici, atestată documentar pentru prima dată în anul 1504. Se găseşte la 18 km vest de Horezu, mai exact pe şoseaua ce leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu. Este chiar la poalele Cheilor Oltețului, iar mai sus de ea se ajunge la Peştera Polovragi.

Numele Polovragi, purtat atât de peşteră, cât şi de mănăstire, este legat de trei ipoteze. Una dintre ele face referire la legenda conform căreia Zalmoxe şi-a găsit refugiul în peşteră atunci când romanii au cucerit Dacia, iar cei care cred în acest mit spun că numele provine de la planta povagra sau polvagra, un leac pe care îl foloseau geto-dacii pentru rănile de război. Alţii sunt de părere că numele provine de la grecescul “polovrakos”, care înseamnă “mult stâncoasă”. A treia ipoteză susţine că numele a fost dat prin unirea cuvintelor slave “pole” şi “ouvrag”, care ar însemna “defileu de câmpie”.

Prima atestare documentară a satului datează din 1480, însă abia între anii 1504 şi 1505 s-a construit prima mănăstire, cu acelaşi nume. Ea a fost ctitorită de Radu Comisul şi Petru Spătarul, care primiseră satul de la boierul Danciu Zamona, tatăl lor. Doar două inscripţii “vorbesc” despre Mănăstirea Polovragi de atunci – până în anul 1645, nu se mai ştie nimic despre ea.

În anul 1645, logofătul Danciul Pirianul ajunge în posesia satului şi, dat fiind că boierii aveau o credinţă puternică, se cuvinea să aibă un lăcaş de cult, care să ofere şi adăpost în vremuri de restrişte. A început construcţia Mănăstirii Polovragi de astăzi, în 1643, iar hrisovul lui Matei Basarab din 1648 este considerat prima atestare documentară a mănăstirii.

După ce mănăstirea a fost terminată, Danciul Pirianul a închinat-o Sfântului Mormânt de la Ierusalim, obligând astfel mănăstirea să plătească o sumă destul de mare la acea vreme Patriarhiei de la Ierusalim. Din această cauză, mănăstirea a avut de suferit din punct de vedere material, iar după moartea boierului, lăcaşul a fost lăsat în paragină de fiul său. Din fericire, Constantin Brâncoveanu o răscumpără şi chiar o subordonează celei mai de seamă mănăstiri ale sale, Hurezi, pentru a o proteja de orice înstrăinare.

Aşa cum era de aşteptat, Mănăstirea Polovragi a început să renască. Biserica a fost restaurată, i-au fost adăugate o turlă şi un pridvor în stilul brâncovenesc. Interiorul a fost pictat în frescă, chiliile nu au fost nici ele neglijate şi Brâncoveanu a avut grijă să îi ofere toate obiectele bisericeşti necesare.

Secolul al XIX-lea a adus cu el pagube lăcaşului. Osman Pasvatonglu sau Pazvante Chioru’ şi-a început expediţiile de jaf din Țara Românească, întregi oraşe şi mănăstiri, printre care şi Polovragi, căzându-i victime. Au fost refăcute stricăciunile provocate de un incendiu, iar în 1821, în timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, mănăstirea a fost centru de aprovizionare a revoluţionarilor.

Mănăstirea Polovragi nu a scăpat nici ea de teroarea regimului comunist. În 1957, a intrat în vizorul comuniştilor pentru că cei de aici ascunseseră un criminal de război, pe colonelul Iulian Popovici. Iar pedeapsa trebuia să fie un exemplu pentru toţi – Securitatea s-a mutat în mănăstire, iar călugării de la conducere au fost torturaţi în moduri groaznice şi, în cele din urmă, condamnaţi la muncă silnică. Mănăstirea a fost închisă, Ceaușescu vrând să o transforme într-un azil pentru persoanele cu dizabilităţi.

Din fericire, în anul 1960 a fost adoptată o politică mai “umană”, iar Mănăstirea Polovragi a fost graţiată. A fost restaurată şi, deşi era mănăstire de călugări de când a fost prima dată atestată şi până atunci, a fost transformată în mănăstire de maici. În anii 1980, lucrările de restaurare au adus lăcaşul la forma sa iniţială şi au fost modernizate toate utilităţile.

Cei care intră în Mănăstirea Polovragi se pot ruga la o icoană făcătoare de minuni, “Acoperământul Maicii Domnului”, despre care se spune că îi pedepseşte pe cei care vin cu gânduri rele sau care ridică mâna asupra ei. Legendele povestesc despre un tânăr urmărit de un turc, nu se ştie din ce cauză, care şi-a găsit adăpostul în mănăstire. Turcul, furios, a împuşcat icoana care stă deasupra pridvorului, însă nu a apucat să facă prea mulţi paşi, că a căzut de pe şa şi s-a lovit fatal la tâmplă.

Mănăstirea Polovragi adăposteşte şi un mic muzeu, în care se regăsesc o colecţie impresionantă de icoane pe lemn şi sticlă din secolele XVIII-XIX, dar şi cărţi de valoare, în limbile română, greacă şi slavonă. Tot aici se regăsesc multe dintre obiectele dăruite de Constantin Brâncoveanu, cum ar fi un pomelnic pe lemn, dar şi obiecte de la alţi donatori importanţi.

Astăzi, măicuţele care te întâmpină la Mănăstirea Polovragi poartă pe umeri toată istoria, însă se vede în ochii lor şi în căldura cu care vorbesc oaspeţilor faptul că se bucură de prezent şi de ce le-a fost dăruit.

manastirea-polovragi.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ