Multe lupte sângeroase a văzut pământul acestei țări de-a lungul veacurilor. Și mai mulți sunt cei care și-au dat viața pentru el și pentru libertate. Să deschidem așadar ochii pe unde trecem, căci sub fiecare palmă de țărână dorm nenumărați eroi pe care nu-i vom regăsi niciodată în cărțile de istorie!
Dar îi putem omagia cum se cuvine, prin intermediul monumentelor ridicate în cinstea lor, iar unul dintre acestea este chiar Mausoleul Mateiaș, de la Valea Mare Pravăț, la numai o aruncătură de băț de Câmpulung Muscel!
Sunt ceva ani de când am urcat prima dată treptele acestui obiectiv ce străjuiește drumul spre pasul Rucăr Bran. Atunci, a fost doar o vizită de curtoazie. De curând însă, în vizită de documentare, l-am reîntâlnit. Era așa cum îl știam. Impunător, semeț și încărcat de istorie. Povestea lui începe în 1984, într-o zi de 24 octombrie, când a fost inaugurat. Dar adevărata lui istorisire a fost scrisă în timpul Primului Război Mondial când, în zonă, s-au dus lupte crâncene pentru apărarea teritoriului românesc.
Atunci, o Divizie locală, 22 infanterie, a înfruntat Divizia 76 infanterie germană, la Fundata, în momentul în care s-a dat ordin de blocare a trecătorilor spre Transilvania şi retragerea trupelor de acolo. Se întâmpla în ultimile zile ale lunii septembrie 1916. Luptele de la Bran şi vechea frontieră de la Fundata, continuate la Rucăr şi Dragoslavele, au durat până în 6 septembrie, frontul solid fiind la Mateiaş şi cuprinzând şi nordul oraşului Câmpulung. Nemţii au pornit de la Zărneşti cu trupe speciale de vânători de munte, Brigada 8 Alpină din armata austro-ungară, au ocolit pe Valea Dâmboviţei şi au apărut în spatele diviziei române care a fost nevoită să se retragă urgent ca să nu cadă prizonieră. În jurul muntelui Mateiaş, s-a improvizat, într-o singură noapte, un puct central care să apere trecătoarea. S-a blocat Valea Dâmboviţei şi totodată drumul spre Bucureşti şi astfel frontul s-a lărgit şi spre vest, acoperind Câmpulungul. Luptele au durat aproximativ două luni, timp în care şi-au pierdut viaţa 921 de nemţi şi 1.200 de români.
Tot de aceste lupte se leagă și o parte din literatura noastră de căpătâi. Romanul „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” își are rădăcinile aici. Fortificațiile descrise între paginile lui sunt cele realizate de către Regimentul 30 Muscel, care fusese destinat să blocheze frontiera la Vama Giuvala, în timp ce Regimentul 70 Infanterie îşi desfăşura pregătirea chiar pe raza oraşului. Pe dealul Creţişoara, 7,5 hectare de pâmânt au fost alocate unei tabere militare, unde s-au construit adăposturi, grajduri, depozite şi fântâni, în timp ce instrucţia propriu-zisă avea loc în partea vestică a oraşului, pe platoul Grui. Zi de zi, cetăţenii îi urmăreau pe tinerii soldaţi mergând la instrucţie. Pe tot parcursul anului 1915, au avut loc concentrări ale rezerviștilor pe specialităţi: infanterie, biciclişti, telegrafişti, agenţi de legătură, semnalizatori, brancardieri, veterinari şi peste 8oo de forțe de ordine, care să asigure ordinea şi siguranţa populaţiei civile în zonele de operaţii militare. Iar astăzi, dacă stai de vorbă cu acei localnici mai în vârstă, îți pot spune cu lux de amănunte ce grozăvii le-au văzut ochii și pe care, mai apoi, le-am putut regăsi în romanul lui Camil Petrescu.
Odată ajuns în interiorul edificiului, poți vedea cum s-au derulat toate aceste evenimente cu ajutorul unor fotografii expuse aici și realizate de un fotograf de război, care a surprins astfel de momente legate de implicarea civilă a muscelenilor în război. Tot aici, veți regăsi și fotocopii ale unor comunicate militare, brevete, decoraţii, precum şi uniforme de ofiţeri ai armatei române, arme şi aparate de transmisie, de la acea vreme.
Poveștile acelor zile de foc nu sunt puține. Și, odată ajuns aici, muzeograful de la Mausoleu începe să le depene celor care au urechi și timp suficient să îl asculte. Așa am aflat că, la Rucăr, în satele ocupate de inamici, peste 700 locuitori civili, femei, copii şi bătrâni, au fost închişi în biserici fără niciun fel de hrană. Au fost astfel obligaţi să muncească şi să execute transportul muniţiei, pentru ca artileriştii români să nu tragă în conaţionalii lor deveniţi „scuturi umane.” Unul dintre cei mai bogaţi rucăreni şi-a folosit aurul pe care nu l-a putut trece în zona românească pentru a procura alimentele necesare consătenilor care numai aşa au supravieţuit.
Cat despre construcție în sine trebuie să știi că și ea, la fel ca multe altele din Câmpulung Muscel, este opera aceluiași binecunoscut arhitect, Dumitru Ionescu Berechet. Construirea Mausoleului a fost realizată din inițiativa societății „Cultul Eroilor”, iar demersurile au fost începute la 18 iunie 1928. Societatea cu pricina a dorit ridicarea la Valea Mare Pravăț a unui mausoleu pentru cinstirea eroilor originari din această parte a ţării, dar şi a celor înregimentaţi în alte unităţi militare participante la rezistenţa din ultimele luni ale anului 1916, de pe înălţimile Mateiaşului.
Lucrările s-au terminat în anul 1935, urmându-se, după cum spuneam, planurile arhitecților Dumitru Ionescu Berechet și State Baloșin, în antrepriza fraților De Nicolo și Jean Mezaroba, constructori câmpulungeni. Obiectivul este format dintr-o capelă pentru comemorarea faptelor de arme ale celor căzuţi la datorie pe durata luptelor din octombrie–noiembrie 1916. În cripta de la subsolul construcției, se odihnesc astăzi osemintele a peste 400 de soldați și ofițeri. Multe au fost aduse direct de pe câmpul de luptă. Pe pereții laterali sunt așezate 31 plăci de marmură pe care au fost dăltuite numele tuturor celor aproximativ 2.100 de eroi cunoscuți, care au căzut în luptele pentru apărarea plaiurilor muscelene.
Între anii 1979-1984, monumentul a fost decorat cu un mozaic de tip „Murano”, intitulat „Glorie eternă eroilor neamului românesc”. Iniţial, Mausoleul a fost pictat la interior de către Olga Greceanu, tema aleasă de aceasta fiind eroismul Armatei Române şi colaborarea cu Aliaţii, însă, din cauza climei, pictura s-a deteriorat şi a fost astfel înlocuită cu mozaic.
Tot în această perioadă, au fost realizate atât scara monumentală de la intrarea în Mausoleu, diferitele basoreliefuri, precum și două săli de expoziție. În prima sală, vei putea vedea că sunt reprezentate principalele momente ale participării armatei române la Primul Război Mondial și, în mod deosebit, luptele desfășurate pe culoarul Rucăr-Bran. În cea de-a doua sală, o dioramă reprezentând luptele purtate de ostașii români pe înălțimile din apropiere, precum și un post de comandă, te vor purta înapoi în timp, exact în tranșeele luptelor de aici. Odată ce luminile sălii se vor stinge, pregătește-te să te vezi exact în mijlocul luptelor, printre soldați și gloanțe, printre obuze care explodează la tot pasul. Inima ți se strânge și bate frenetic. Aproape că începi să simți toată încărcatura momentului, mirosul de carne arsă și toată jalea care însoțește un teatru de război. Nu te poți opri cât timp durează demonstrația, dar și mult după ce vei pleca de acolo, să nu te întrebi retoric… la ce bun toate aceste orgolii care mușcă din trupuri și vieți omenești?
Odată ieșit de aici cu lecția învățată, la baza monumentului, vei observa basorelieful realizat de sculptorul câmpulungean Radu Adrian, care a reușit să redea perfect încleștarea dintre trupele române și inamici. Privește-le ca și cum tot ce ai aflat în interiorul Mausoleului se sintetizează în mintea ta, ca nu cumva să mai uiți vreodată că libertatea ta a fost apărată în sânge de înaintași!
Ce ar mai fi de spus? Uneori, trebuie doar să privești și atât. Cinstirea eroilor se face în liniște. Și chiar dacă este amplasat chiar în apropierea șoselei, la Mausoleul Mateiaș domnește liniștea. O liniște pe care cei care se odihnesc aici și-ar fi dorit-o în toate nopțile în care mitralierele mușcau din trupurile lor, iar trasoarele îl sfârtecau pe cel al țării!
