Mecanismele creierului uman s-au aflat mereu în centrul atenţiei, în lumea ştiinţifică, dar şi pentru fiecare dintre noi, pentru că reprezintă nu numai garanţia conştiinţei de sine, a faptului că suntem, ci si pentru că posibilităţile sistemului nostru nervos, aproape nelimitate, sunt o potenţialitate pentru ceea ce am putea face, pentru teritorii ale cunoaşterii pe care le putem cuceri, sunt o promisiune că ne putem depăşi vulnerabilităţile, limitele, inerţiile, aparentele neputinţe.
Cercetările din domeniul neurostiintelor, din anii 2000, au descifrat multe dintre mecanismele creierului uman, unele doar intuite până la acest moment, altele necunoscute. Neuroplasticitatea creierului uman, o descoperire de dată recentă, indică faptul că acest organ excepţional se schimbă permanent, de-a lungul întregii vieţi, iar calitatea schimbărilor depinde de noi, de cât de bine ne cunoaştem şi de felul în care ne stimulăm posibilităţile noastre afective, creative, intelectuale.
Zece adevăruri surprinzătoare despre mecanismele creierului uman
Într-un top 10 adevăruri uimitoare despre mecanismele creierului uman, care ne pot face mai performanţi, confirmate de specialiştii în neurostiinte, se află următoarele:
Pentru mecanismele creierului uman, copilăria este lungă şi “lacomă”
Corpul şi creierul nostru, spun specialiştii, fac permanent un compromis pentru a-şi împărţi rezervele de energie. Omul a devenit ceea ce este astăzi, deosebindu-se de celelalte fiinţe vii, pentru că “strategia” lui evolutivă a fost creată astfel încât, până spre vârsta de patru ani, 66% din energia (glucoza) pe care corpul o are la dispoziţie să fie canalizată spre dezvoltarea creierului.
La vârsta adultă, organismul mobilizează spre creier 20% din energia disponibilă. Şi, întotdeauna, cu excepţia stărilor de stres excesiv, creierul este primul organ căruia i se asigură energia de care dispune corpul. Caracteristic omului este şi faptul că, dacă la naştere, majoritatea organelor sunt relativ mature, abia spre 4-5 ani, creierul se apropie de dimensiunile specifice omului, aceasta fiind vârsta la care neuroplasticitatea atinge maximul său.
Aceste constatări, combinate cu alte rezultate obţinute prin imagerie neuronală, confirmă o veche ipoteză referitoare la motivul pentru care “puiul” de om creşte atât de lent în comparaţie cu celelalte vieţuitoare. Corpul noatru nu poate creşte rapid – subliniază antropologii – pentru că o mare cantitate de energie merge spre dezvoltarea creierului, care are foarte mult de învăţat în primii ani de viaţă.
Pentru fiecare specie există un model evolutiv, care presupune repartiţie de energie, în proporţii specifice, pentru trei funcţii fundamentale: creşterea, reproducerea şi menţinerea vieţii. Ţestoasele, de exemplu, cresc şi ele foarte încet, dar fac multe ouă şi trăiesc mult. Omul se naşte cu un creier relativ mic, faţă de talia adultă, dar funcţiile fundamentale sunt cele legate de sistemul nervos şi de inteligenţa care îl diferenţiază de toate celelalte fiinţe.
Creierul coordonează mai bine activităţi creative când este obosit
Analizându-se mecanismele creierului uman, s-a ajuns la concluzia că activităţile care au nevoie de suport creativ au mai multe şanse de reuşită atunci când suntem mai obosiţi. Pentru momentele zilei când ne simţim în formă maximă, în funcţie de individualitatea fiecăruia, unii, în prima parte a zilei, alţii, după-amiaza, e bine să păstrăm treburile mai dificile, care ne solicită atenţia, concentrarea, energia, într-o mai mare măsură.
Când suntem obosiţi, capacitatea de concentrare, de a face corelaţii logice scade. În aceste momente, creierul nostru devine mai deschis la idei noi, după cum se subliniază într-un articol recent publicat în “Scientific American”: “Înţelegerea problemelor implică o gândire în afara potecilor bătute. În astfel de împrejurări, sensibilitatea şi distragerea pot fi benefice. În afara orelor de vârf suntem deschişi la o gamă largă de informaţii. Acest câmp larg face posibil accesul la soluţii şi interpretări diverse, care să favorizeze inovaţia şi perspicacitatea”.
Stresul poate modifica dimensiunile creierului, făcându-l mai mic
Stresul este factorul cel mai puternic care intervine în mecanismele creierului uman. Mai multe studii din zona neurostiintelor au arătat că expunerea la stres cronic conduce la micşorarea creierului şi afectează hipocampul, cel care coordonează memoria şi emoţiile.
Aşa se explică şi de ce persoanele depresive au grave probleme de memorie, în aceste cazuri observându-se că sinapsele (conexiunile dintre neuroni) pur şi simplu dispar din hipocamp. Or, memorizarea se face tocmai prin formarea şi consolidarea sinapselor.
Anumite studii au evidenţiat şi că depresia, această boală a secolului, afectează şi formarea de noi neuroni, aspect care se asociază cu tulburările cognitive, emoţionale şi mnezice (de memorie).
Această situaţie nu este însă definitivă, în sensul că, dacă depresia este tratată în timp util, mecanismele creierului uman au capacitatea de a se restructura, de a forma noi reţele neuronale.
Medicii recomandă, ca un mijloc eficace de a lupta împotriva stresului şi a efectelor nocive asupra creierului, sportul, care stimulează formarea de vase sangvine în creier, naşterea de noi neuroni, rezultatul fiind o creştere a hipocampului, adică a materiei cenuşii.
Creierului îi este imposibil să facă mai multe lucruri în acelaşi timp
Ne-am obişnuit să credem că putem face mai multe lucruri în acelaşi timp şi că această abilitate ne face mai eficienţi, mai performanţi. În realitate, în astfel de cazuri, spune John Medina, medicul şi autorul cărţii “Brain rules”, facem dus-întors între diverse sarcini, timpul alocat fiind de două ori mai mare, iar posibilitatea de a greşi creşte cu 50%, pentru că ne divizam, de fapt, resursele creierului şi pentru fiecare sarcină utilizăm doar o parte din posibilităţile acestuia.
Când creierul nostru se ocupă de o singură problemă de rezolvat, cortexul prefontal joacă un rol esenţial. Partea anterioară a cortexului gestionează intenţia, în timp ce cortexul prefrontal posterior se ocupă de execuţie. Când se suprapune o a doua activitate, fiecare emisferă cerebrală se ocupă de câte una dintre cele două sarcini de îndeplinit, aşadar cu jumătate de potenţial.
Siesta ameliorează performanţa cotidiană a creierului nostru
Mai multe experimente, repetate, au pus în evidenţă care sunt mecanismele creierului uman, în situaţia banală a siestei cotidiene. La experiment au participat două grupuri, cărora li s-a cerut să memoreze nişte cărţi de joc, într-o anumită ordine. După o pauză de 40 de minute, corespunzătoare siestei, cei care s-au odihnit şi-au aminti 85% dintre cărţile privite, ceilalţi, care nu şi-au făcut siesta, numai 60%.
Se pare că siesta permite creierului să-şi consolideze amintirile. Ceea ce memorăm la un moment dat se înregistrează mai întâi în hipocamp, unde memoria informaţiilor este încă “fragilă” şi se uită uşor. A face o pauză permite creierului să trimită informaţiile în neocortex, unde stocajul este de lungă durată.
Cercetări recente au arătat care sunt mecanismele creierului uman în cazul memorizării. Partea dreaptă a creierului, a stocajului temporar, este, în aceste situaţii (ale siestei/somnului) mult mai activă, spre deosebire de cea stângă, mai relaxată, permiţând informaţiilor memorate să se structureze pentru termen mai lung.
Văzul predomină în raport cu celelalte simţuri
În mecanismele creierului uman, simţul vederii pare să primeze în raport cu celelalte. Dacă auzim, de exemplu, o informaţie, peste trei zile ne-am putea aminti de aceasta în proporţie de 10%. Dacă informaţiei auzite i se adaugă şi o imagine, ne-o vom aminti 70%, deoarece creierul nostru percepe cuvintele asociindu-le, în mintea noastră, cu imagini.
Creierul funcţionează diferit la introvertiţi faţă de extravertiţi
Creierul persoanelor introvertite (orientate către propriile trăiri interioare) diferă de al extravertiţilor (care îşi exteriorizează sentimentele), nu din pricina timidităţii, ci după felul în care sunt trataţi stimulii emoţionali la nivelul sistemului nervos.
La extravertiţi, aceşti stimuli parcurg un drum mai scurt, prin acele zone ale creierului care coordonează gustul, atingerile şi alte percepţii senzoriale. La introvertiţi, drumul este mai lung şi mai complicat, prin regiuni ale creierului responsabile cu memoria, planificarea şi rezolvarea problemelor.
Sunt mai uşor acceptaţi, în relaţiile interumane, oamenii care greşesc
Complicatele mecanisme ale creierului, dincolo de reacţiile premeditate, raţionale, ne fac să acceptăm în jurul nostru, cu mai multă bunăvoinţă pe oamenii care greşesc, decât pe cei impecabili. Este ceea ce, în psihologie, se numeşte Efectul Pratfall. Perfecţiunea sperie, creează distanţe, aşa că oamenii preferă instinctiv să-i privească îngăduitor, uneori chiar cu simpatie, pe cei care mai greşesc.
Meditaţia este benefică pentru creier
Există, în creierul nostru, în zona cortexului prefontal median, o zonă numită “centrul eului”, care prelucrează informaţiile legate de noi înşine şi de experienţele noastre. În această parte a creierului, centrii nervoşi ai fricii sunt foarte puternici. Când cineva încearcă o acută senzaţie de frică sau pur şi simplu deranjantă, se activează acest “centru al eului”.
Atunci când medităm, agitaţia, anxietatea, frica scad, pentru că se relaxează conexiunile nervoase din zona eului şi se consolidează legăturile cu partea din creier responsabilă cu raţionamentul.
Mai mult, persoanele care meditează regulat pot să-şi crească performanţele mult mai rapid decât cei care nu o practică, se adaptează mult mai uşor la situaţii noi, sunt mai empatici, au o memorie mai bună.
Mecanismele creierului uman pot fi stimulate prin activităţi noi
Tot timpul vin spre noi tot felul de informaţii, pe care creierul le organizează astfel încât experienţele noastre, viaţa noastră să aibă sens. Dacă informaţia pe care o receptează creierul ne este familiară, structurarea şi decodarea ei se face rapid. Dacă informaţia este nouă, prelucrarea ei va lua mai mult timp, dar, în acelaşi timp, vor fi stimulate conexiunile neuronale. Orice nouă experienţă mentală, emoţională, fizică remodelează această reţea. Este şi motivul pentru care, la momentul actual, specialiştii în neurostiinte afirmă cu tot mai multă convingere că plasticitatea corticală şi neuronală – o calitate excepţională legată de mecanismele creierului uman – face posibilă recuperarea şi regenerarea funcţiilor sistemului nervos in caz de boală. Iar în condiţii normale, este garanţia capacităţii noastre de autoperfecţionare. Trebuie doar să avem dorinţa şi voinţa de a gândi, de a progresa, de a crea, de a fi noi înşine.
