Stonhenge (megaliti)Termenul “megalit”, provenit din cuvintele grecesti “megas” si “lithos”, inseamna “piatra mare” si se refera la monumentele din paleolitic, care au suscitat interesul specialistilor si au fascinat imaginatia oamenilor secole de-a randul. Megalitii au fost construiti in multe parti ale lumii, incepand cu mileniul al V-lea i.Hr., fara mortar sau ciment, care sa le fixeze structura, fara mijloace de transport si fara cunostinte despre roata, care sa faciliteze deplasarea impresionantelor blocuri de piatra. Cand, la sfarsitul erei glaciare, oamenii primitivi au inceput sa se aseze in comunitati de vanatori si culegatori, treptat, au simtit nevoia edificarii unor spatii ritualice, pentru venerarea zeilor, pentru cultul mortilor sau, ceva mai tarziu, ca observatoare astronomice. Arheologii au opinii diferite in privinta rolului megalitilor, unii considerand ca aceste monumente din paleolitic ar fi fost construite, in Europa, de exemplu, de grupuri de populatie care au venit din Orientul Mijlociu, din Mesopotamia sau Egipt. Aceasta presupunere nu poate fi sustinuta pana la capat, pentru ca s-a dovedit ca multe dintre constructiile megalitice din nordul continentului european (din Marea Britanie, Danemarca, Norvegia) sunt mai vechi decat piramidele egiptene. De asemenea, descoperiri recente arata faptul ca cele mai vechi monumente de piatra din paleolitic (megaliti) se afla in Bretania (in vestul Frantei), ceea ce ar putea indica faptul ca aici s-a nascut cultura constructiilor monumentale din Europa, dupa care s-a raspandit in multe alte parti ale continentului.

Exista mai multe tipuri de megaliti, in functie de locul si de timpul in care au fost ridicati. Menhirele sunt cele mai simple, constand in blocuri de piatra verticale, de inaltimi variabile, de la un metru pana la circa douazeci de metri, bine fixate in pamant (din moment ce dupa 5000 de ani sunt inca stabile), gravate cu diverse simboluri sau cu siluete umane. Unele menhire sunt solitare, altele sunt grupate in linii paralele, cum sunt cele peste 3000 de la Carnac (Karnag), Franta, sau cele peste 1000 de la Kerzerho (la mica distantade Carnac), intinzandu-se pe cativa kilometri. Cand menhirele sunt dispuse in cerc, in jurul unei pietre mai mari, formeaza un “cromlech”, o incinta de piatra, amplasata izolat sau in apropierea unui aliniament. Cel mai cunoscut, din aceasta categorie, este monumentul de la Stonehenge. Dolmenul este un monument megalitic, alcatuit dintr-o lespede de piatra (a carei greutate poate sa ajunga pana la cateva zeci de tone) sprijinita pe stalpi verticali. Cel mai probabil, un dolmen era un fel de camera mortuara colectiva, pentru defuncti din mai multe generatii. Arhitectura acestor megaliti variaza, unii fiind circulari, altii poligonali, patrunzandu-se in interior prin intermediul unui culoar, facut tot din dale de piatra, dispuse in trepte. In Insulele Baleare, un arhipelag din partea de vest a Marii Mediterane, apartinand de Spania, s-au descoperit si megaliti in forma literei T.Megaliti (Malta)

Metode de constructie a monumentelor megalitice

Ca si in cazul piramidelor, marele mister care inconjoara megalitii – monumentele din paleolitic – se leaga de modalitatea in care au fost transportate marile blocuri de piatra, de zeci si sute de tone, pe distante considerabile, cum au fost ridicate in pozitie verticala si, uneori, suprapuse. Nicio ipoteza, pana la momentul actual, nu pare a fi satisfacatoare. Chiar daca ar fi lucrat la aceste edificii un numar foarte mare de persoane, care sa ruleze, pe trunchiuri de copac, bucatile mari de piatra, procedeul nu ar mai fi aplicabil la greutati de 100-300 de tone, pentru ca, in acest caz, bustenii s-ar fi infundat in pamant si, oricum, nu s-ar mai fi putut controla miscarea inertiala a stancilor. Nici folosirea a peste 500 de animale de tractiune nu este verosimila, pentru ca niciun material infasurat pe stancile de granit nu ar fi rezistat. Ar mai fi trebuit ca lucratorii sa fie bine organizati si coordonati, in echipe, situatie greu de imaginat pentru epoca paleoliticului, cand comunitatile umane erau restranse si cu forme incipiente de organizare. Si felul in care au fost desprinse blocurile de granit este incert, presupunandu-se ca au fost facute fisuri in stanca, dupa care au fost aprinse focuri uriase, in locurile respective, erodate apoi de apa de ploaie si fortate, cu pene uriase, din lemn, sa se dislocheze.Megaliti (Franta)

Cand explicatiile rationale sunt partiale si nemultumitoare, se creeaza o bresa pentru ipoteze dintre cele mai surprinzatoare – poate megalitii au fost ridicati prin vointa puterilor supranaturale, a extraterestrilor sau de catre urmasi ai continentului disparut Atlantida, care posedau, poate, tehnologii avansate.

Functia megalitilor – monumente din paleolitic

Daca ridicarea megalitilor este inca inconjurata de o taina aproape totala, nici functia acestor monumente nu este foarte limpede, din perspectiva civilizatiei moderne. In cazul menhirelor aliniate, nu s-au descoperit urme de oase care sa conduca la ideea ca ar reprezenta edificii funerare. Se presupune ca fiecare menhir ar fi intruchipat, simbolic, sufletul unui decedat, si ca, de fiecare data cand se mai stingea din viata cineva, se mai adauga un stalp urias de piatra. Nu se stie insa de ce, in multe locuri, menhirele aliniate sunt din din ce in ce mai mici. Mai mult, coincidenta sau nu, fiecare menhir corespunde unei anume pozitii a Soarelui, care marcheaza momente importante din succesiunea anotimpurilor (vremea insamantarii, a recoltatului etc.) sau a zilei (rasarit, apus). Dar intrebarea imediata, cea mai fireasca, este de ce s-ar fi deplasat blocuri imense de piatra, cand momentele respective de peste an (zi) puteau fi insemnate mult mai simplu (prin pietre mai mici sau prin stalpi de lemn rezistent). Menhirele izolate ar fi putut avea rolul unor repere spatiale, care sa arate drumul calatorilor si sa fie vazute de departe. O alta ipoteza se refera la posibilitatea ca megalitii (prezenti pe toate continentele) sa indice un fel de linii de forta ale planetei, de centre energetice, identificate prin alte mijloace decat cele rationale si care ar justifica starea de “vraja” a omului actual, in apropierea unor astfel de locuri. Multe menhire, dolmene sau cromlech sunt asociate, si in prezent, cu fiinte invizibile, cu forte subtile, generatoare de superstitii, de sentimente confuze, inexplicabile. De-a lungul mai multor experimente, din anii ’90, ai secolului trecut, oamenii de stiinta au recunoscut ca, in anumite momente, in prejma megalitilor, s-au perceput, cu aparatura sofisticata, emisii anormale de ultrasunete si radiatii de intensitate neregulata, provenind din adancuri, cele mai puternice manifestandu-se la echinoctii, la solstitii sau in centrul constructiilor megalitice.Megalitii de la Stonehenge

Citește și:  Pendulul si gravitatia

Monumentul megalitic de la Stonehenge

In Europa, megalitii de la Stonehenge (“Pietre suspendate”), din sudul Marii Britanii, sunt monumentele paleolitice cele mai cunoscute, inscrise pe lista patrimoniului UNESCO. Ridicati in jurul anului 3000 i.Hr., megalitii, de aproximativ sase metri inaltime si cu o greutate in jur de cinci sute de tone fiecare, sunt dispusi in trei cercuri concentrice, cel din exterior avand un diametru de 33 de metri si fiind format din 30 de menhire din gresie, peste care au fost asezate altele, orizontal. Se crede ca momumentul de la Stonehenge avea un rol ritualic, legat de solstitiul de vara (21 iunie), si de venerarea zeilor, a caror putere se manifesta cu fiecare rasarit de soare, care era intampinat de oameni in locul in care stralucea cel mai tare, adica intr-un anumit unghi facut de menhire. Multi atribuie ridicarea acestor megaliti druizilor (preotii-ghizi ai populatiei celtice) sau unei populatii care i-a precedat pe acestia. Cercetatorii sustin ca stancile de gresie ar fi fost aduse la Stonehenge de la o distanta de peste 200 de kilometri. In 2008, doi arheologi englezi, dupa analiza altor dovezi, au ajuns la concluzia ca monumentul indeplinea functia unui mare sanctuar, religios si terapeutic, cel din urma aspect fiind legat de virtutile vindecatoare ale unor pietre albastre.

Megalitii – monumente din paleolitic, pe diverse continente  Megalitii de la Carnac (Franta)

In Europa, in afara megalitilor mentionati anterior, cel mai vechi si cel mai inalt menhir (Er Grah) se afla in Bretania, Franta, are 18,5 metri inaltime, 280 de tone greutate si este inconjurat de alte blocuri de stanca. A fost ridicat in mileniul al V-lea i.Hr.

In America de Sud, astfel de edificii au fost descoperite in Columbia si Brazilia, impresionant fiind insa cel de pe teritoriul actual al Guyanei Franceze, in regiunea unde, in antichitate, a inflorit civilizatia amerindiana. Megalitii dateaza din mileniul al II-lea i.Hr. si par sa fi avut rolul unui observator astronomic, alcatuit din 127 de blocuri de granit, fiecare de cate trei metri inaltime, dispuse in cercuri concentrice, intr-un luminis al padurii amazoniene. Arhitectura aminteste de celebrul Stonehenge.

In Asia, cei mai multi megaliti, datand dintr-o perioada mai tarzie decat cei europeni, s-au descoperit pe teritoriul Indiei, Chinei, Coreei si Mongoliei. Pe continentul african, cea mai mare densitate de megaliti se gaseste pe teritoriul Etiopiei, in apropiere de capitala Addis-Abeba, unde exista peste 160 de situri arheologice, dar si in Tunisia, Mauritania, Niger.

In afara de megalitii din paleolitic, exista si alte constructii din piatra impresionante, dar din perioade mai tarzii, cum ar fi fascinantele statui din Insula Pastelui (secolul al X-lea) sau menhirele din Liban, de la Baalbek (construite de romani).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.