Misterul curcubeului i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri, datorita frumusetii lui si originii ramase, multa vreme, necunoscuta. In nenumarate mituri fondatoare, curcubeul apare ca legatura intre divinitate si om, ca un “pod” sau “drum” plutitor in cer (pontifex), pe care pot calatori zeii, samanii sau vrajitorii, din lumea aceasta in cealalta. In legendele grecesti se spune ca un astfel de drum – curcubeul – a fost creat de Iris, mesagera zeilor, al carei nume se regaseste si in cuvantul spaniol care denumeste curcubeul “arco iris”. In povestile vechilor irlandezi, casuta unui spiridus, care, dupa cum se spune in folclorul nordicilor, confectioneaza pantofii zanelor, se afla la una dintre extremitatile curcubeului.

Misterul curcubeului1

In India, curcubeul simbolizeaza iluminarea lui Buddha, care coboara din cer pasind pe cele sapte trepte (culori), sprijinindu-se, de-o parte si de alta, pe doi serpi (nagas) fabulosi, veniti din adancuri, unde pazesc comorile Pamantului. In Siberia, curcubeul intruchipeaza spiritul samanilor, iar in mitologia chinezeasca este o scara spre cer, facuta de zeita Nuwa (care a creat primii oameni), din pietre de sapte culori diferite. De asemenea, pentru ca reuneste deopotriva culori calde si reci, curcubeul este si imaginea unitatii dintre Ying si Yang, a armoniei si a fecunditatii. In religia crestina, minunatele culori sunt semnul aliantei dintre oameni si Dumnezeu, dupa Potop, al reluarii unui nou ciclu al vietii, al restabilirii ordinii cosmice.

In ezoterismul islamic, reprezinta cele sapte ceruri. De altfel, in toate partile lumii, cifra sapte (adica tot atatea culori cate are si curcubeul – ROGVAIV), in plan simbolic, are valoare sacra – sapte zile ale creatiei lumii, sapte zile ale saptamanii, sapte note muzicale, sapte arte etc. Pentru incasi, curcubeul este coroana de pene a lui Illapa, zeul ploii si al tunetelor, o divinitate de temut, pe care oamenii arhaici nu indrazneau sa o priveasca. Despre curcubeu se crede, in general, ca anunta evenimente fericite, dar ar putea anticipa si schimbari dramatice, care tin de destinul unui popor.

Din punct de vedere stiintific, misterul curcubeului a inceput sa fie intuit si deslusit partial, inca din Antichitate. Anaximene, filozof grec, din secolul al VI-lea i.Hr., credea ca arcul colorat care aparea uneori pe cer era determinat de trecerea razelor de soare peste mase comprimate de aer, in timp ce Aristotel (secolul al IV-lea i.Hr.) a incercat sa explice fenomenul prin reflectia si refractia razelor solare, dar era mai mult o banuiala, decat o demonstratie stiintifica.

Abia in secolul al XIII-lea, calugarul polonez Witelo, pasionat de “philosophia naturalis” (studiul obiectiv al naturii si al universului fizic, in general), autor al unui tratat de optica – “De perspectiva” – a ajuns destul de aproape de o explicatie deplina a aparitiei curcubeului, aratand ca, atunci cand o raza de soare trece printr-o picatura de apa, lumina se reflecta pe suprafata picaturii respective. Prin urmare, cand lumina paraseste un mediu – aerul – si trece in altul – apa – isi schimba directia. Lungimile de unda diferite ale luminii – a aratat naturalistul polonez – sunt reflectate in culorile spectrului, secventa de culoare fiind intotdeuna aceeasi – de la violet, prin indigo, albastru, verde, galben si portocalui, la rosu.

Un secol mai tarziu, un alt calugar, Dietrich von Freiburg, in lucrarea “De Iride” (“Despre curcubeu” – din grecescul “iris”), a completat explicatia predecesorului sau, nuantand-o si insistand pe reflexia luminii in cadrul fiecarei picaturi de apa de ploaie. Matematicianul francez Rene Descartes, trei sute de ani mai tarziu, a aratat ca un curcubeu apare cand razele soarelui cad pe un perete de ceata sau de ploaie. Fiecare picatura de apa (curbata) reflecta (rasfrange, oglindeste) cateva raze.

Citește și:  Cine a inventat frigiderul?

Celelalte raze, in punctul de intalnire al apei si al aerului, sunt refractate (sunt deviate, in punctul de trecere dintr-un mediu in altul), apoi intra in picatura de ploaie, sunt reflectate din nou, in timp ce altele sunt refractate si parasesc picatura. Singurele raze vizibile sunt cele care au patruns in interiorul picaturii si au fost reflectate. Ceva mai tarziu, astronomul britanic Gerge Airy a subliniat ca un curcubeu se formeaza identic, intotdeauna, diferentele constatandu-se numai in latimea si intensitatea benzilor de culoare, datorate marimilor diferite ale picaturilor.

Misterul curcubeului11

Prin urmare, misterul curcubeului, cel putin din punct de vedere fizic, presupune refractia, reflexia si dispersia (propagarea) razelor colorate, din care este compusa lumina alba a soarelui, care trece prin picaturile de apa. Curcubeiele cele mai spectaculoase sunt cele care se formeaza cand partea de cer opusa pozitiei soarelui, la un moment dat, este acoperita de nori, iar cel care priveste se afla intr-un loc unde cerul este senin. Fenomenul mai poate fi observat si in apropierea izvoarelor sau in orice alt loc unde in aer se afla picaturi de apa, cu o sursa de lumina in spate.

In Antichitate, in texte sau in desene, curcubeul era descris sau reprezentat in trei, patru sau cinci culori (niciodata sapte), notiunea de “spectru” fiind descoperita si definita mult mai tarziu. Isaac Newton, matematician, fizician, astronom si alchimist englez, autorul unei teorii a culorilor, bazata pe observatia ca o prisma descompune lumina alba intr-un spectru vizibil (parte a spectrului electromagnetic, perceptibila de ochiul uman), a fixat numarul culorilor din curcubeu la sapte – rosu (R), orange (O), galben (G), verde (V), albastru (A), indigo (I), violet (V) – acesta fiind numarul de culori pe care le poate distinge ochiul in spectrul luminos. De fapt, misterul curcubeului se leaga de faptul ca este, mai degraba, o iluzie optica, materializata in functie de pozitia privitorului si a soarelui. Foarte rar, un curcubeu poate fi vazut noaptea, la lumina lunii, culorile fiind, in acest caz, mai sterse, pentru ochiul uman, dar putand sa apara foarte clar intr-o fotografie. Se intampla uneori ca, pe langa curcubeul principal, sa apara si unul secundar, avand culorile dispuse invers fata de primul, fapt datorat dublei reflexii a luminii. In 2012, un om de stiinta de la Universitatea din San Diego a remarcat si existenta curcubeielor “siameze”, care au acelasi punct de plecare, dar care se despart si se termina in locuri diferite.

Exploatand valoarea simbolica si, intr-o oarecare masura, si misterul curcubeului, aceasta imagine (sapte culori, cu rosul in partea de sus) a fost aleasa ca drapel de catre Imperiul Incas, unul dintre cele mai puternice din America de Sud intre secolele al XIII-lea – al XVI-lea, si de catre Miscarea pacifista din Europa, din 2003, care a manifestat contra razboiului din Irak.

In limba romana, cuvantul “curcubeu” este de origine necunoscuta, vechiul termen grecesc “iris”, folosit pentru a denumi acest fenomen, pastrandu-se numai cu sensul de “floare” (stanjenel) sau de parte a ochiului, in mijlocul careia se afla pupila, elementul comun al tuturor acestor cuvinte fiind culorile foarte placute si armonios imbinate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.