Scurtă istorie a locului, moșia boierului Mogoș
Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, o clădire istorică în inima unui parc cu copaci bătrâni, la numai 15 km de centrul Bucureștiului este oglinda unui trecut înfloritor care s-a dezvoltat timp de mai bine de 300 ani. Numele palatului vine de la numele văduvei boierului Mogoș, proprietara pământului pe care micul palat a fost ridicat. Este o clădire în stil renascentist, românesc-brâncovenesc, formată din mai multe corpuri.
Sculptura datează din anul 1820 și se află deasupra uneia dintre intrările casei banului Dumitrache Ghica, din București. Data exactă a începerii construcției nu este cunoscută, dar se știe că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă, din anul 1681. Se presupune că, în jurul anului 1692, a început să construiască și să planteze arborii parcului de 17,7 ha care mai dăinuie și azi.
Istoria palatului și proprietarii care l-au stăpânit până în zilele noastre
Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani, trecând apoi în proprietatea familiei Bibescu. După doar 12 ani, timp în care a aparținut familiei Brâncoveanu, a fost confiscat de otomani, domnitorul și familia sa fiind executați la Constantinopol, în palat deschizându-se un han.
Răscumpărat de domnitorul Ștefan Cantacuzino, el a revenit apoi familiei prin alt Brâncoveanu, nepotul domnitorului și a rămas în posesia acestuia până la începutul secolului al XIX-lea. Palatul a fost devastat de turci în timpul războiului ruso-turc din anii 1768-1774 și de pandurii revoluției, din 1821. După moartea ultimului urmaș al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, în anul 1832, palatul a rămas moștenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat.
Aceasta s-a căsătorit cu domnitorul Gheorghe Bibescu, iar palatul a trecut în familia acestuia și a fost renovat între anii 1860–1880 de către Nicolae Bibescu, care a construit și cavoul familiei în parcul palatului și vila Elchingen din apropiere.
Aceasta s-a ocupat cu renovarea palatului, începând cu anul 1912. Astfel, a fost reinaugurat în anul 1927, unele lucrări interioare continuând până în anul 1935, restaurare realizată cu ajutorul arhitectului George M. Cantacuzino, nepotul de soră al lui George Valentin Bibescu și un arhitect din Veneția, Rupolo.
După 6 martie 1945, moșia și palatul au fost naționalizate forțat de către guvernul comunist. La cererea Marthei Bibescu, autoritățile au declarat palatul monument istoric. Devalizat, jefuit de mobilier și devastat, palatul a fost restaurat începând cu anul 1952.
Descrierea exterioară și a interioarelor palatului domnesc, adevărate comori de artă adunate laolaltă
,,In această reședință unică în Țara Românească și, probabil, în tot răsăritul Europei – nota fostul ministru Argetoianu – prințesa Martha, în sufletul căreia răsunau atâtea coarde și se zbăteau atâtea patimi și tradiții, a știut să adune și sa împace amintirile mai multor lumi și să le așeze în măreția încăperilor atât de îngăduitoare în proporțiile lor, încât nu resping nimic.”
În încăperile remodelate ale palatului, Martha Bibescu a strâns obiecte de artă dintre cele mai valoroase, legate de familiile Brâncoveanu, Bibescu, Mavrocordat, Pellapra și Chimay, amintind de faptul că familia Bibescu este înrudită cu familii franceze aristocratice, Pelapra fiind fiica lui Napoleon și bunica lui George Valentin Bibescu.
Parterul palatului cuprindea opt încăperi destinate slujitorilor. Etajul era în întregime al familiei Brâncoveanu și era format din apartamentul principal, al domnitorului (cuprinzând două încăperi și marea sala a spătăriei, loc de desfășurare a ceremoniilor și Divanul Domnesc), al doamnei (compus tot din două încăperi, azi reunite într-o mare sală) și un alt apartament mai mic.
La etaj, se află și elementul arhitectural cel mai rafinat al palatului, o loggie de pe fațada dinspre lac, inspirată după modelele venețiene, cu șase coloane din piatră ce sprijină cinci arcade în acoladă, încadrate de două foișoare, sprijinite pe coloane cu bogate capiteluri sculptate în piatră.
În prezent, palatul adăpostește Muzeul Tradiției Aulice (înființat în anul 2000), donația artiștilor Liana și Dan Nasta, o colecție de artă comparată, însumând circa 300 de piese, în sălile parterului și în anexe fiind prezentate anual aproximativ 10 expoziții temporare, eseu sau artă contemporană. Centrul de conferințe și rezidențe (fosta vilă d’Elchingen), în prezent, găzduiește un centru de evenimente cu 2 săli de conferință (cu o capacitate de 50, respectiv 75 locuri), un restaurant cu120 locuri si 16 camere de cazare cu 25 locuri.