Motivaţia interioară este sau ar trebui să fie resortul fundamental al existenţei noastre, pentru că ne condiţionează comportamentul, structurându-se şi restructurându-se continuu. Motivaţia interioară este un mecanism esenţial, complex şi subtil al psihologiei umane, care trebuie conştientizat şi stimulat.

Motivaţia interioară reprezintă nu numai o sursă inepuizabilă de energie, dar este acea componentă a personalităţii care poate asocia acţiunilor noastre entuziasmul, care ne ridică spre nivelul superior al piramidei nevoilor umane, aşa cum au fost identificate în Piramida lui Maslow – nevoile de valorizare de sine, implicit dorinţele de autovalorizare. Mai mult, motivaţia interioară este cea care face diferenţa între o existenţă inerţială, pe de o parte, si una în care potenţialul fiecăruia este valorificat la maximum, în funcţie de priorităţi autentice şi într-un mod creativ, îndrăzneţ şi liber.

Motivaţia interioară

Ce este motivaţia interioară?

Un filosof şi scriitor german din secolul al XVIII-lea, Georg Christoph Lichtenberg, constata, în lucrarea sa, “Oglinda sufletului”, într-o vreme în care studiul psihologiei umane era abia la începuturi, că “nimic nu este mai greu de descifrat decât sistemul motivaţional din spatele acţiunilor noastre”.

Preocuparea pentru identificarea şi definirea mecanismului care ne determină comportamentul, concentrarea, reacţiile în faţa realităţilor vieţii şi pe care îl numim motivaţie, este însă mult mai veche. Platon, în antichitate, descria “sufletul”, esenţa fiinţei noastre, în trei ipostaze – epithumia (dorinţa de hrană şi reproducere), noos (spiritul, intelectul, raţiunea) şi thumos (emoţia), care mediază între celelalte două amintite anterior. În termenii psihologiei moderne, thumos (emoţia) este o experienţă psihofiziologică intensă şi complexă, legată atât de stimuli externi, cât şi interni. Emoţia se asociază dispoziţiei, temperamentului, personalităţii şi motivaţiei. De altfel, şi etimologic, emoţie şi motivaţie provin din latinescul emovere/exmovere – e/ex (în afară) şi movere (mişcare)

La începutul epocii moderne, Kant, filosof german, considera că motivaţia are două surse – datoria şi satisfacţia/împlinirea unei dorinţe. Aproximativ în aceeaşi epocă, matematicianul şi filosoful francez Maine de Biran, precursor al psihologiei ca ştiinţă, considera că libertatea interioară este sursa specifică a unei motivaţii autentice: “Omul poartă în sine o forţă curată, regală, căreia i se supun toate celelalte şi aceasta este sufletul care are ca vasali diferitele puteri ale eului şi motivaţiile sale”. Şi Arthur Schopenhauer, autorul celebrei lucrări filosofice “Lumea ca voinţă şi reprezentare”, considera că motivaţia cea mai puternică este cea care răspunde cel mai bine dorinţei şi felului de a trăi al unui individ.

De-a lungul timpului, au fost formulate nenumărate teorii referitoare la motivaţie, toate având în comun faptul că acţiunile fiecărui individ sunt condiţionate de motivaţia interioară/intrinsecă şi de motivaţia exterioară/extrinsecă, în diverse proporţii, ambele legate de dorinţa de a progresa, de dorinţa de emancipare, de autodepăşire, de aşteptări, de recompense, de nevoia de echilibru, de stabilitate, de interacţiune etc.

Motivaţia exterioară versus motivaţia interioară

Motivaţia interioară, reiterarea cotidiana a mitului lui Sisif

Realitatea în care trăim ne copleşeşte adesea cu “zgomotul” său, statisticile OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) arată că stresul, comportamentul bipolar, anxietatea tind să devină bolile secolului al XXI-lea, starea noastră de spirit este influenţată major de cei din jurul nostru, de contextul social, profesional, familial etc. Ducem o luptă continuă cu umorile noastre sau ale altora, cu incertitudinile, frustrările, teama de neprevăzut, în pofida faptului că, aparent, trăim într-o lume care oferă libertate şi oportunităţi.

Poate că mulţi dintre noi am auzit sau ne-am autoadresat îndemnuri de felul: “Adaptează-te!”, “Acţionează!”, “Fă un efort!” etc., în momentele în care simţeam că lucrurile merg altfel decât ne-am fi dorit. Viaţa ne demonstrează că acestea pot funcţiona un timp, dar fără a ne mobiliza întreaga energie şi voinţă. Pentru orice schimbare în bine la nivel individual sau colectiv, singura cale viabilă ţine de motivaţie.

Dacă motivaţia este exclusiv exterioară (bani, avantaje contextuale, recompense diverse etc.), vom rămâne vulnerabili în faţa dificultăţilor, pe când motivaţia interioară (intrinsecă) este puternică, nelimitată. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al sportivilor de performanţă, al conducătorilor/managerilor autentici, al marilor creatori din orice domeniu, care petrec ore, zile, luni, ani pe un proiect, fără să se plictisească, fără să se teamă, fără să abandoneze. De unde vine hotărârea şi puterea lor? Din motivaţia interioară.

Motivaţia interioară, care intervine, de regulă, când sunt în joc dorinţe fundamentale ale existenţei noastre, creează efecte în lanţ: ne conferă energie, încredere, putere de a depăşi dificultăţile, anulează anxietăţile, teama de viitor sau de nereuşită, ne remodelează.

Cum poate fi cultivată motivaţia interioară?

Motivaţia interioară, a crede in tine insuti

Pentru a ţine lucrurile în echilibru, mai mult, pentru a fi mulţumiţi de viaţa noastră şi încrezători în drumul pe care mergem, psihologii spun că trebuie să fim mereu atenţi la tipul de motivaţie legat de o acţiune sau alta şi, la fel de important, să înţelegem ce tip de motivaţie funcţionează sau a funcţionat de-a lungul timpului. Un remember sincer, o analiză lucidă, fără parti-pris-uri, poate fi de mare folos pentru a corecta ceea ce nu corespunde aşteptărilor noastre.

Fără motivaţie interioară, orice recompensă pasageră, orice efort de a contrabalansa într-un fel sau altul nemulţumirile, eşecurile, vor rămâne doar paliative. Iată câteva mecanisme şi situaţii, explicate de specialiştii în psihologie, şi câteva metode prin care putem înţelege, stimula, cultiva, menţine motivaţia interioară.

Mobilurile motivaţiei interioare

Motivaţia interioară si curiozitatea
  • Stabilitatea – Mai mult sau mai puţin conştient, fiecare dintre noi caută stabilitate în viaţă, stabilitate legată de locuinţă, de locul de muncă, de relaţiile interpersonale, de prietenii, obiceiuri, credinţe, convingeri etc. De aceea suntem capabili să ne mobilizăm ani de zile, din toate punctele de vedere, pentru a construi, de exemplu, o casă. De aceea acţionăm cu hotărâre dacă suntem prejudiciaţi, furaţi în vreun fel. Este nevoie de acea stabilitate, din viaţa de zi cu zi, care nu înseamnă imobilitate, conservatorism, ci siguranţa că avem un punct de sprijin, un eşafodaj pentru schimbările din viaţa noastră. Fără această stabilitate este dificil să facem din motivaţia interioară o prioritate.
  • Schimbarea – dacă stabilitatea ar fi singurul scop în viaţă, probabil că foarte repede am intra într-o stereotipie existenţială dincolo de care numai motivaţia exterioară (recompensele) ne-ar mai anima. Este în natura umană nevoia de a “creşte”, de a experimenta, de a descoperi alte niveluri, din toate punctele de vedere. Această dorinţă de schimbare este foarte vizibilă, de exemplu, în cazul adolescenţilor, care vor să se “construiască” prin puterile lor. Motivaţia interioară este cea care poate asigura o schimbare autentică, şi nu una de bravadă, superficială, doar pentru a le demonstra altora că eşti în stare de fapte la care ei nu s-ar fi aşteptat.
  • Unicitatea – Dorinţa unui om de a nu fi confundat, asociat unei mase nediferenţiate, cu interese, comportamente, gândire, acţiuni comune, previzibile, este firească. Suntem unici nu numai prin dimensiunea noastră biologică, ci vrem să ni se recunoască singularitatea mai ales prin felul în care gândim, în care realizăm lucruri importante. Unii vor să se distingă prin achiziţii excentrice – maşina ultimul răcnet, case precum palatele etc. – dar în acest caz nu motivaţia interioară intervine, ci exclusiv cea exterioară, care nu are putere pe termen lung.
  • Iubirea, empatia, generozitatea, credinţele şi convingerile – este firesc ca fiecare să-şi dorească în viaţă relaţii puternice, profunde, intense, sincere, în viaţa particulară şi, în formele adecvate, şi în viaţa socială, profesională. Paradoxal este însă faptul că, pe măsură ce mulţi redescoperă nevoia/valoarea acestor legături cu semenii, lumea pare a deveni tot mai rigidă şi străină, iar individul tot mai alienat. Numai o motivaţie interioară puternică, bazată pe valori, pe echilibru, cultivată şi exersată în timp, şi care să se manifeste la cât mai mulţi oameni, o inteligenţă emoţională pe măsură pot inlătura această tară, această deficienţă a societăţii moderne, în care motivaţiile exterioare par să primeze.
  • Creativitatea şi “moştenirea” – pot fi mobiluri esenţiale ale motivaţiei interioare. Cine ajunge la o cunoastere autentică, veritabilă a realităţilor vieţii va avea şi dorinţa de a contribui cu ceva major la progresul sau reconfigurarea acestei realităţi. În acest caz este nevoie de pasiune, de a gândi “outside the box”, de conştiinţa că destinul individual se poate lega de fapte semnificative pentru sine şi pentru colectivitate.
Citește și:  Argumentul ad personam, agresivitatea verbală versus discursul polemic. Cum ne dezvăluie cuvintele personalitatea?

Cum stimulăm motivaţia interioară?

Gandeste Out the box
  • Mecanismele motivaţiei interioare se vor activa dacă, în spatele proiectelor, acţiunilor noastre, vom aşeza o dimensiune emoţională, un sentiment puternic, o cauză nobilă, care să fie prezentă în minte constant;
  • Motivaţiile exterioare (satisfacţiile, recompensele pasagere) să fie doar adjuvanţi ai motivaţiei interioare;
  • Să facem din scopurile noastre “misiuni” de neabandonat, astfel încât nicio îndoială (inerentă, în unele situaţii), nicio dificultate, nicio critică să nu ne facă să renunţăm;
  • Când simţim că energia scade, să rămânem concentraţi pe obiective şi pe rezultatele posibile, să ne obişnuim să gândim “departe”; putem să repetăm diverse enunţuri motivante, pe care să le ţinem în minte şi în care să ne obişnuim să credem;
  • Să evităm amânările de orice fel, procrastinarea, cum este numită această tendinţă în studiile de specialitate;
  • Nu contează în ce fel înţelege fiecare noţiunea de “fericire”, de destin implinit. Pentru unii ar putea însemna să câştige mulţi bani, pentru alţii să se căsătorească cu prinţul/prinţesa visurilor sau să fie alături de copii sau să aibă o profesie minunată etc. Importantă este motivaţia interioară care să conducă sigur şi constant spre îndeplinirea dorinţei;

    Motivaţia interioară
    Motivaţia interioară

Mobilurile motivaţiei interioare nu sunt obligatorii, se poate trăi şi fără ele şi fără o astfel de motivaţie. Ar fi un nonsens să aşteptăm ca altcineva să stimuleze ceva ce ţine de interioritatea fiecăruia, de zonele profunde ale fiinţei. Dar când motivaţia interioară începe să se manifeste şi să aducă rezultatele fireşti, bucuria, încântarea, satisfacţia pot fi de necomparat cu altceva. Nimeni nu îşi face un proiect, de exemplu, din a întâlni “marea iubire”, dar, dacă o întâlneşte şi trăieşte acest sentiment, se va simţi probabil capabil/capabilă să aducă si luna de pe cer.

Existenţa sau nonexistenţa motivaţiei interioare, intensitatea acesteia depind de personalitatea fiecăruia. Ar trebui ca oricine să-şi găsească timpul pentru a se întreba ce îşi doreşte cu adevărat (nu ce îşi doresc ceilalţi pentru tine, părinţi, prieteni, anturaj, colegi de serviciu, familie etc.) şi să acţioneze după propriile îndemnuri şi dorinţe.

Fiecare este, trebuie să fie stăpân pe propria viaţă şi să facă din ea, dacă nu o capodoperă, măcar ceva de neconfundat, în sensul bun al cuvântului, fără teamă, fără victimizări inutile, având grijă ca motivaţia interioară, sursa inepuizabilă de energie, încredere şi pasiune, să nu dispară. Să luăm exemplul celor care au ştiut să-şi cultive această forţă interioară şi să dea sens destinului lor – “Sunt recunoscător – spunea Albert Einstein – tuturor celor care mi-au spus “Nu!”. Graţie lor sunt eu însumi”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.