V-aţi întrebat vreodată dacă procrastinarea (un cuvânt pretenţios, pentru o situaţie aparent banală!) o fi de vină atunci când vă gândiţi prea mult la lucrurile care ar trebui făcute, fără a găsi energia necesară pentru a le rezolva, alegând amânarea acestora pentru altă dată, proiectându-le într-un viitor incert? Dincolo de eventuala senzaţie de confort de moment pe care o poate aduce amânarea unei probleme, trebuie să recunoaştem că a transforma o astfel de tendinţă într-un obicei poate deveni un cerc vicios, din care cu greu vom evada.
Limba română, cel puţin pentru noi, cei care ne-am născut în această limbă, este mai plastică, apelând la tot felul de ziceri, atunci când este vorba de o asemenea atitudine de amânare a lucrurilor de făcut: Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi, Ce nu poţi face azi, lasă pe mâine că poate e târziu şi nu mai trebuie să faci, Lenea caută de lucru, dar nu doreşte să-l găsească, Cui îi este lene, visează că s-a înţepat etc. Eufemismele nu lipsesc nici ele când căutam motive de a amâna orice – oboseală, stres, epuizare, plictiseală, supraefort, lipsă de timp, extenuare, apatie.
Ce este procrastinarea?
Procrastinarea este un termen specializat pentru domeniul psihologiei, dar care a început să intre şi în limbajul comun şi pe care l-au înregistrat şi dicţionarele româneşti, cu sensul de”amânare sau întârziere în începerea execuţiei unei sarcini, a tărăgăna, a tergiversa” (DEX), un împrumut din limba engleză (procrastinate). Originea cuvântului trebuie căutată însă în latinescul procrastinatus (pro – înainte, crastinatus – de mâine).
Aşadar, procrastinarea este tendinţa de a amâna pe mai târziu diverse acţiuni, sarcini, îndatoriri pe care le avem de îndeplinit, dacă acestea nu aduc o satisfacţie imediată, indiferent că este vorba de situaţii punctuale, din viaţa de zi cu zi, sau de altfel de evenimente. De obicei, în asemenea împrejurări, nu înseamnă că cel care amână este un leneş, poate fi prins chiar de o adevărată frenezie în a face multe alte lucruri – cumpărături, curăţenie în casă, vizite etc. – oricum, altceva decât ar trebui să îndeplinească imediat.
Se pare că procrastinarea, la omul modern, a devenit simptomatică, de vreme ce, începând cu anul 2010, există şi o zi mondială a procrastinării – 25 martie – menită să atragă atenţia asupra acestui aspect care are legătură cu modul de viaţă actual şi care ne poate influenţa semnificativ comportamentul, chiar dacă nu conştientizam acest fapt. Conform unor statistici, mai mult de o treime din populaţia globului manifestă un comportament puternic marcat de procrastinare, iar elevii şi studenţii ocupă un loc fruntaş din acest punct de vedere.
Care sunt cauzele procrastinării?
Pentru că fenomenul procrastinării a luat amploare în ultimii ani, s-au făcut nenumărate studii şi experimente de către specialiştii în domeniul psihologiei. Dacă în Statele Unite ale Americii, de exemplu, în anii 1980, potrivit statisticilor, numai 5% din populaţie manifesta comportament de procrastinare, în prezent, procentul a crescut la 30. Psihologii consideră că procrastinarea este specifică marilor centre urbane şi este generată, în principal, de următoarele aspecte:
- Există amânări bune şi amânări rele, dar puţini sunt cei care au abilitatea şi voinţa de a alege să facă lucruri importante, în detrimentul celorlalte. Dacă, să spunem, cineva lucrează într-un domeniu care îi solicită creativitatea şi este pus în situaţia de a găsi soluţii pentru o mai bună funcţionare a companiei/instituţiei în care lucrează, va avea succes dacă poate să se concentreze asupra unor astfel de soluţii, să nu le amâne, lăsând pe mai târziu, fără daune majore, menajul, socializările, micile distracţii etc.
- Mulţi oameni devin victimele exploziei tehnologice şi, implicit, ale procrastinării, alegând privitul la televizor, jocurile pe calculator, iPad-ul, telefonul, prezenta pe reţelele de socializare etc., în detrimentul altor activităţi care pot aduce beneficii de diverse feluri.
- O încredere în sine scăzută îi face pe mulţi să tergiverseze îndeplinirea anumitor activităţi, din teama de eşec. Un studiu publicat în British Journal of Educaţional Psychology, arată că, de exemplu, un elev sau un student, cu cât este mai anxios în legătură cu examenele, cu atât va amâna să se apuce de învăţat, constatând apoi că nu mai are timp, intrând, vrând-nevrând, într-un cerc vicios.
- Cei mai mulţi dintre noi gândim, probabil, că multe sarcini pot fi rezolvate repede, or, după cum arată un studiu al Ministerului Muncii din SUA, de cele mai multe ori este vorba de “erori de planificare”, ceea ce ne face să amânăm sau să eşuăm în diverse activităţi, din “lipsă de timp”.
- Frecvent devin victime ale procrastinării cei care nu rezistă micilor plăceri, renunţând sau lăsând pe mai târziu tot ce nu aduce o recompensă imediată, indiferent că este vorba de privitul la un film, de o masă copioasă, de o întâlnire cu prietenii etc.
- Procrastinarea poate să apară şi când contăm prea mult pe ceilalţi în îndeplinirea activităţilor noastre. Este o situaţie similară cu cea în care unii îşi căută fericirea în ei înşişi, alţii, în ceilalţi. Psihologii spun că, în realitate, a conta pe altcineva nu numai că duce la încetinirea desfăşurării unei activităţi, poate genera chiar eşec. Câţi nu am auzit, din partea prietenilor, încurajări de felul: “E în regulă, o să reuşeşti, ai pierdut o luptă, nu şi războiul!”. E aproape sigur că cine se lasă liniştit de acest tip de mesaj va avea tendinţa de a tărăgăna lucrurile şi, foarte posibil, va pierde “războiul”.
Procrastinarea şi oblomovismul
Oblomovismul, un cuvânt mai cunoscut în rândul iubitorilor de literatură, decât în zona ştiinţifică, dar intrat într-o oarecare măsură şi în limbajul curent, ca şi procrastinarea, se referă la o stare de spirit definită printr-un amestec de apatie, letargie, inerţie, reverie, amorţeală, refuz al oricărei activităţi şi oroare de a lua decizii.
Termenul oblomovism este un derivat de la numele unui personaj – Oblomov – din romanul scriitorului rus I. A. Goncearov, din secolul al XIX-lea, o carte despre societatea rusă de la momentul respectiv şi despre “răul” de care suferă lumea descrisă, acela al inerţiei. La finalul romanului, când unul dintre personaje, Stolz, este întrebat care este cauza morţii lui Oblomov, acesta răspunde: “Cauza… ce cauză! Oblomovismul!”. Replica a rămas celebră, sensul ei s-a generalizat de-a lungul timpului, până imtr-atat încât să se spună că, în fiecare dintre noi zace un Oblomov.
Cum se poate combate procrastinarea? Se poate începe de acum sau “de mâine”!
Aveţi un proiect, la serviciu, de terminat până vineri? O programare la dentist? A expirat termenul pentru plata facturilor? Sunteţi, în sfârşit, hotărât să vă faceţi timp pentru lucrurile care vă pasionează cu adevărat? Vreţi să schimbaţi ceva, în mod semnificativ, în viaţa dumneavoastră? De mâine? Iată câteva sugestii din partea specialiştilor în psihologie pentru a nu ne lăsa atinşi de procrastinare, nici de oblomovism, nici de banala apatie:
- Să avem încredere în noi înşine. Nimeni nu este, în mod fatal, incapabil, iar îndeplinirea unor sarcini în ultimul minut e doar o soluţie de avarie, nu de succes.
- Să ne organizăm timpul în mod rezonabil. O listă cu ceea ce avem de făcut, care ne permite să vizualizăm mai bine programul, ca şi satisfacţia de a tăia de pe listă activităţile îndeplinite, ne va da o stare de bine şi de încredere în capacităţile noastre. Este recomandabil, de asemenea, să începem cu ceea ce este mai greu de făcut sau mai important.
- Concentrarea este incompatibilă cu procrastinarea. Dacă învăţăm să ne concentrăm la ceea ce facem, tot ceea ce ne parazitează din exterior, încet-încet va dispărea.
- Să învăţăm să ne recompensăm cu ceea ce ne face plăcere sau ne relaxează, după o perioadă susţinută de muncă, este esenţial. În felul acesta vom deveni şi mai motivaţi.
- O viaţă sănătoasă, cu un ritm de muncă şi odihnă potrivit personalităţii fiecăruia, ne va da energia necesară şi ne va scăpa de obsesia stresului, de tentaţia de a amâna.
Procrastinare, oblomovism, apatie, inerţie, lene, stres, indiferent cum am numi aceste stări, trebuie să recunoaştem că, până la un punct, ele fac parte din latenţele fiinţei noastre. Ar fi greu de spus dacă, trăind într-un anumit spaţiu geografic, într-o anumită realitate condiţionată istoric, social, economic, suntem mai mult sau mai puţin predispuşi spre un anumit comportament. Dar toţi avem, în structura noastră interioară, disponibilităţi pentru orice, important este ce lăsăm să iasă la iveală, cât de mult ne preţuim pe noi înşine, pentru a ne da şansa la o viaţă mai bună, mai luminoasă, mai energică, în care aspiraţiile să se concretizeze în fapte. Începând nu de mâine, ci de acum!
