Probabil ca rock’n’roll-ul nu ar fi cunoscut, in anii ’50 ai secolului trecut, uriasa popularitate de care s-a bucurat, fara emisiunea postului de radio WJW Cleveland –“ Moondog’s Rock’n’Roll Party” – animata de disc-jockey-ul Alan Freed (considerat, astazi, unul dintre cei mai mari DJ radio din secolul al XX-lea), care a gasit, pentru muzica pe care o difuza, cu ritmuri si miscari spectaculoase, aceasta denumire – Rock’n’roll – inspirata de un vers al unui cantec interpretat de Bill Haley: “Rock, rock, rock everybody, roll, roll, roll everybody”. In limbajul argotic al cantaretilor de culoare, interpreti de gospel (negro spiritual) – muzica religioasa, a crestinilor protestanti – “rocking” insemna, initial, “a se legana”, referindu-se la starea de extaz spiritual, provocata de melodiile intonate sau ascultate. Ulterior, sub influenta cantecelor de “rhytm and blues”, termenului i s-a adaugat si un alt sens, acela de “a dansa” sau “a face dragoste”. E lesne de inteles ca emisiunea lui Alan Feed, cu indemnurile – “Rock, rock, rock everybody, roll, roll, roll everybody” – care, evident, nu trimiteau la starea de extaz religios – a facut furori, au urmat concertele pe care tot el le-a organizat, cu artisti de culoare, interpretand ceea ce “lumea buna” americana numea “muzica diavolului”. In 1957, un show de televiziune al lui Freed a fost anulat in momentul in care pe ecran a aparut cantaretul de culoare Frankie Lymon, dansand cu o femeie alba.
Rock’n’roll-ul isi are originea in mai multe genuri muzicale, foarte populare la inceputul secolului al XX-lea, in Statele Unite ale Americii – blues (un stil muzical, instrumental si vocal, care, la inceput, era interpretat de sclavii negri, fie pentru a-si coordona miscarile intr-o munca de echipa, fie pentru a-si exprima tristetea, suferinta, singuratatea), rhythm and blues, jazz (o muzica afro-americana), boogie-woogie (aceasta fiind, initial, interpretarea pianistica a muzicii blues), swing (un fel de jazz clasic), country, folk etc. Rock’n’roll-ul nu a preluat numai ritmuri din toate aceste stiluri, ci si instrumente – chitara, baterie, saxofon, chiar contrabas. Rock’n’roll-ul s-a impus, mai intai, in partea de sud a Statelor Unite, adica intr-o regiune saraca, multi dintre interpretii deveniti celebri avand o origine modesta (Elvis Presley, de exemplu, a fost sofer de camion). Pana cand Alan Freed a facut cunoscuta muzica negrilor, fiecare asculta genul de muzica potrivit apartenentei sale etnice. Rock’n’roll-ul a facut insa sa cada barierele, iar muzicienii albi au gasit in ritmurile “afro” o sursa de inspiratie si o prospetime inepuizabile.
Pe de alta parte, muzica rock a anilor ’50 a marcat si atitudinea unei tinere generatii, care, dupa al Doilea Razboi Mondial, simtea nevoia afirmarii bucuriei de a trai, a acelui, deja celebru, “American way of life” (“Modul de viata american”). Radiourile si televiziunile au incurajat o astfel de stare, chiar daca fenomenul segregatiei rasiale era inca puternic in societatea americana, iar multi adolescenti ascultau pe ascuns de parintii lor programele radio cu muzica artistilor negri. In plus, chitara electrica, realizata si comercializata, pe scara larga, de Leo Fender, unul dintre cei mai cunoscuti producatori de instrumente muzicale, s-a bucurat de un succes enorm, potrivindu-se perfect sonoritatilor muzicii rock. Nu sunt de neglijat, ca factori favorizanti pentru afirmarea acestui gen muzical, dezvoltarea televiziunii si aparitia discului de vinil.
Cand este vorba de numele unor mari artisti, atunci actul de nastere al rock’n’roll-ului este semnat, fara niciun dubiu, de Bill Haley, care, in 1953, cu piesa “Crazy Man Crazy”, s-a situat pe primul loc in topurile muzicale, iar in 1954, “Rock around the clock” a devenit unul dintre primele trei cele mai vandute hituri din epoca muzicala moderna, cu 30 de milioane de exemplare, in 50 de ani, facand parte din clasamentul revistei “Rolling Stone” – “ Primele 500 cele mai mari cantece ale tuturor timpurilor”. “Rock around the clock” a devenit si coloana sonora a filmului “Samanta violentei” (“Blackboard Jungle”), in regia lui Evan Hunter, care prezinta situatia dificila a unui profesor debutant, in raport cu elevii sai (afro-americani, portoricani, irlandezi), dintr-un liceu profesional, dintr-un cartier sarac al New York-ului, punand problema delincventei juvenile, a prejudecatilor rasiale, a rolului educatiei, in general.
La sfarsitul anului 1954, rock’n’roll-ul devenise, in America, un fenomen national, radiourile si televiziunile difuzand non-stop aceasta muzica noua. Elvis Presley, cel care va deveni “Regele” rock-ului, inregistreaza “That’s Alright Mama”, un vechi blues, pe care Elvis l-a transpus in maniera rock, introducand si cateva elemente country. In perioada imediat urmatoare, patronul casei de discuri Sun Records, Sam Phillips, il trimite pe tanarul si promitatorul Elvis in mai multe turnee, prin orasele americane. Miscarile sale incitante, din timpul spectacolului, i-au entuziasmat pe adolescenti, dar i-au scandalizat pe americanii “puritani”.
In Florida, inainte de a urca pe scena, in fata a 22 000 de spectatori, Elvis a fost avertizat ca va fi filmat de catre politie, pentru a fi acuzat de indecenta, motiv pentru care solistul decide ca pe tot parcursul spectacolului sa nu miste decat degetul cel mic, ceea ce a amplificat simpatia publicului, ultima melodie din concert, “Forgot to Remember to Forget” clasandu-se imediat pe primul loc in topuri. De aici inainte, gloria sa va fi fara precedent. Melodii precum “Heartbreak Hotel”, “Suspicious Mind”, ” Want You, I Need You”, “Love me Tender “, “Blue Suede Shoes”,”Jailhouse Rock”,” Hound Dog” etc. probabil ca nu vor fi uitate niciodata. In timpul vietii, Elvis Presley a vandut 700 de milioane de discuri, iar pana in prezent, se estimeaza ca s-au vandut, in lume, peste un miliard. In 1973, concertul sau din Hawai a fost primul transmis prin satelit de televiziuni din 43 de tari, cu o audienta de un miliard si jumatate de telespectatori – un record care, pana acum, nu a fost doborat.
Rock’n roll-ul american a avut si alte celebritati, precum Jerry Lee Lewis, Chuck Berry, Buddy Holly, Eddie Cochran si altii. In anii ’60, dupa ce Regele rock-ului a plecat sa isi satisfaca stagiul militar in Germania, alti cantareti de marca intrasera intr-un con de umbra, iar America era cucerita tot mai mult de ritmurile latino de cha cha cha, rockul este “descoperit” si castiga teren in Europa, in randul tinerilor nonconformisti si protestatari, nemultumiti de societatea care inca se resimtea dupa razboi. Rockul britanic este reprezentat, in epoca respectiva, de pop-rockul celor de la “Beatles”, de rock’n’roll-ul (apropiat de rhythm and blues) al celor de la “Rolling Stones” si de combinatia rock- blues a formatiei “The Yardbirds”. In 1963, rockul american renaste din propria cenusa prin inconfundabilul Bob Dylan, care inregistreaza, printre altele, nemuritorul “Blowin’ in the Wind”. Aparitia casetei audio a avut un rol major in difuzarea muzicii, in general, si a celei rock, in special, pe scara larga.
Rock-ul, ca termen generic, acopera o mare diversitate de genuri muzicale, la fel de vii si astazi, ca in urma cu 30-40 de ani – hard-rock-ul (reperele autentice fiind formatii precum “Led Zeppelin”, “Deep Purple”, “AC/DC”, “Aerosmith”, “Queen”, “Guns N’ Roses”), heavy-metal (“Black Sabbath”), rock progresiv (“Genesis”, “Pink Floyd”), punk- rock, jazz-rock (“Soft Machine”, “Weather Report”), opera-rock etc.
.){kind=link}