Neuronul rosehip sau neuronul cynorhodon este o descoperire de dată recentă, de o deosebită importanţă pentru înţelegerea mecanismelor care acţionează la nivelul creierului uman. Este rezultatul muncii a două echipe de cercetători, una de la Allen Institute for Brain Science, din Seattle, SUA, alta de la Universitatea Szeged, din Ungaria, care au ajuns, independent, la aceeaşi concluzie, după care au decis să colaboreze in vederea următorilor paşi ai proiectului legat de neurostiinţe. Articolul care prezintă etapele si rezultatele studiilor, ce au condus la descoperirea neuronului rosehip, a fost publicat în august 2018, în revista Nature Neuroscience.
Cei mai mulţi dintre specialiştii implicaţi în aceste cercetări sunt de acord că neuronul rosehip este specific inteligenţei umane, prin urmare nu se găseşte la nicio altă specie, şi ar putea avea un rol esenţial în explicarea şi tratamentul unor boli ale sistemului nervos, de la autism la maladia Alzheimer şi schizofrenie şi pentru înţelegerea mecanismelor care generează diverse alte tulburări psihice, după cum sublinia Joshua Gordon, specialist în neurostiinţe şi unul dintre finanţatorii cercetării.
Neuronul rosehip este specific creierului uman – câteva caracteristici ale acestuia
Omul se diferenţiază de restul regnului animal prin limbaj, prin diverse caracteristici anatomice, fiziologice, de comportament (de exemplu, degetul mare opozabil, care a dus, în urmă cu peste 40 de milioane de ani la apariţia lui Homo habilis – Omul îndemânatic etc.), dar, mai ales, prin structura si funcţionalitatea creierului. De multă vreme, se susţine la unison că omul, fără limbaj, fără sintaxă, adică fără aranjarea ordonată si logică a ideilor, ar fi doar puţin mai inteligent decât o maimuţă.
Anul acesta, specialiştii în neurostiinte, pe baza analizei unor eşantioane de ţesut cerebral, prelevate de la oameni maturi, post mortem sau în timpul unor intervenţii chirurgicale, din stratul superior al cortexului cerebral – zona responsabilă cu funcţii superioare, inclusiv conştiinţa – au descoperit neuronul rosehip sau neuronul cynorhodon, nemaiîntâlnit la nicio altă specie.
Cercetătorii au numit această celulă nervoasă surprinzătoare, total necunoscută până acum – neuronul rosehip – pentru că are forma fructului de măceş (Rosa canina – Cynorhodon), cu ramificaţii (dendrite) bogate, stufoase, compacte, concentrate în jurul centrului şi cu o mulţime de puncte de ramificaţie, extensii care au rolul de a primi informaţia prin sinapse, pentru a o transmite corpului celulei.
De-a lungul timpului, explorarea diverselor tipuri de celule nervoase, a proprietăţilor electrofiziologice şi genetice ale acestora a fost o preocupare constantă a specialiştilor, dar niciodată suficientă. Se pare că nenumărate aspecte legate de funcţionarea creierului uman aşteaptă să fie descifrate.
S-a constatat că neuronul rosehip reprezintă, după criteriul numeric, 10% dintre celulele stratului exterior neocortical şi are rol inhibitor. Neocortexul este o porţiune din creier, cea mai recentă din punct de vedere filogenetic, cu dezvoltare complexă, şi care reprezintă, la om, cea mai mare parte a scoarţei cerebrale. Este alcătuit din şase straturi, cel exterior format din neuroni de mici dimensiuni, cu rol receptor.
Funcţia unui neuron rosehip este încă insuficient cunoscută, dar analizele au arătat că este în strânsă legătură cu un alt tip de neuroni – neuronii piramidali – de mari dimensiuni. Rolul inhibitor se referă la faptul că un neuron rosehip acţionează ca un fel de “frână”, transmiţând celorlalte celule ale creierului când să “încetinească” activitatea, altfel spus, acest tip de neuroni controlează fluxul informaţiei în anumite zone ale creierului.
Cu formă caracteristică de măceaşă, neuronii rosehip (sau neuroni cynorhodon) se leagă de alţi neuroni prin intermediul sinapselor – un pod prin care informaţia circulă între celule. Forma şi felul în care aceşti neuroni recent descoperiţi acţionează au condus specialiştii spre concluzia că au rol inhibitor şi că, mai mult, conexiunea cu alte celule se face într-un mod foarte specific, controlând fluxul de informaţii, dar deocamdată nu se ştie mai mult.
De exemplu, spune M. Hodge, unul dintre cercetători, neuronii inhibitori se pot identifica pornind de la gene şi examinând caracteristicile şi efectul unor enzime. Astfel, activitatea celulelor rosehip este semnificativ influenţată de o enzimă, glutamat decarboxilaza, care este implicată în producerea, în interiorul celulei, de neurotransmiţători gamma-aminobutirici, care reduc excitabilitatea celulelor şi care au legătură, de pildă, cu tratamentul epilepsiei.
Neuronul rosehip – doar vârful aisbergului
Este evident că multe dintre informaţiile de până în august 2018, când a fost identificat neuronul rosehip, ca fiind specific omului, trebuie reconsiderate, cu atât mai mult cu cât neuronii inhibitori au rol major în diferite boli ale sistemului nervos.
Descoperirea neuronului rosehip a arătat, printre altele, şi că modelele animale folosite până în prezent în cercetările din neurostiinte, nu sunt decât parţial relevante, ceea ce explică şi faptul că unele tratamente experimentate pe şoareci nu au funcţionat şi la oameni.
Găsirea de tipuri de celule care sunt prezente doar în creierul uman ajută la o mai profundă înţelegere a diferenţelor fiziologice, a proceselor cognitive şi poate conduce la noi şi mai eficiente strategii de tratament pentru autism, epilepsie, schizofrenie, Alzheimer, Parkinson şi o mulţime de alte boli ale creierului.
Cele două echipe de cercetători, americani şi unguri, cărora le revine meritul de a fi descoperit acest tip de neuroni prezenţi doar în sistemul nervos al oamenilor, au subliniat că proiectul la care lucrează este mult mai cuprinzător, noile tehnologii permiţându-le să identifice, probabil, şi alte tipuri de celule nervoase, prezente doar la om. Şi acest fapt, spune coordonatorul celor două echipe, “este doar vârful aisbergului”.
De exemplu, anul trecut, în 2017, experţii în medicină de la Universitatea Yale, au avansat ideea că un neurotransmiţător, dopamina, prezent şi la alte animale (cimpanzei, macaci etc.), dar în cantităţi de aproximativ trei ori mai mici decât la om, pe lângă rolul pe care îl are în senzaţiile legate de plăcere, ar putea avea o funcţie esenţială în evoluţia inteligenţei umane, deoarece aceasta este implicată în procesele de reflecţie şi de planificare a acţiunilor. Răspunsurile în această privinţă sunt însă în curs de cercetare.
Doar parţial se cunosc, de asemenea, şi alte aspecte ale creierului, cum ar fi tratarea informaţiilor complexe, neuroplasticitatea creierului uman (care confirmă că ceea ce trăim, simţim, vedem, auzim modifică structura şi reacţiile creierului), formarea şi manifestarea conştiinţei, stocarea amintirilor, de ce dormim, de ce visăm, de ce creierul este mai activ noaptea decât ziua, care sunt resorturile regenerării neuronale etc.
Secolul XXI se anunţă a fi spectaculos şi din acest punct de vedere, al altor şi altor descoperiri legate de funcţionarea şi specificul creierului uman, care se succed într-un ritm neaşteptat de alert şi care încep deja să răstoarne multe dintre teoriile acceptate până la această dată.
