Limbile vorbite sunt clasate de către lingviști în mai multe familii, în funcție de relațiile stabilite între ele. Există două tipare mari de clasificare a limbilor: criteriul tipologic și criteriul genealogic. Primul se referă la identificarea de asemănări structurale între limbile care au origini diferite. Conform acestui criteriu, limbile pot fi flexionare, neflexionare, aglutinante, izolante și incorporante.
Cel de-al doilea criteriu se referă la înrudirea dintre limbi și include atât limbi vorbite în prezent, cât și limbi vorbite în trecut (care astăzi sunt dispărute sau parțial dispărute, dar care au influențat formarea limbilor de astăzi).
Limbile sunt împărțite în următoarele familii lingvistice, care sunt împărțite la rândul lor în mai multe grupuri lingvistice. Cea mai mare familie de limbi este cea a limbilor indo-europene. Aceasta este împărțită la rândul ei în mai multe grupuri:
♦ limbile indiene, care sunt împărțite în trei subgrupe: vechi (vedica și sanscrita), medii (pali și prakrita) și noi (hindustani, bengali, panjabi, marathi, gujarathi și romani);
♦ limbile iraniene, vechi (vechea persană și avesica), medii (sarmata, scitica, saca, etc) și noi (farsi (persana nouă), afgana, kurda, etc.);
♦ limbile toharice (de est și de vest);
♦ limbile anatoliene (hitita, palaiana și luviana);
♦ limbile slave (est: rusa, bielorusa, ucraineana, vest: polona, ceha, slovaca; de sud: bulgara, macedoneana, sârbo-croata și slovena);
♦ limbile balcanice vechi (greaca, albaneza, ilira, traca, figiana și armeana);
♦ limbile baltice (lituana, letona și vechea prusiană);
♦ limbile germanice care sunt: de est (gotica), de vest (vechea germană, cu subgrupele ei: germana de jos (care include vechea saxonă și vechea franconică de jos (olandeza, flamanda, afrkaans) și germana de sus (germana propriu-zisă)) și anglo-frizona (engleza și vechea frizonă) și de nord (scandinav); de vest (islandeza, feroeza, norvegiana) și de est (suedeza și daneza);
♦ limbile italice, limbile celtice și cele romanice (spaniola, româna, franceza, catalana, portugheza).
Pe lângă familia limbilor indoeuropene, care este cea mai întinsă, mai există și alte familii de limbi: uralo-altaică (maghiara, finlandeza, lapona, estona, mongola, turca, etc); caucaziană (georgiana, avara, abhaza, cecena); sino-tibetană (chineza cu cele șapte varietăți ale ei, birmaneza și tibetana); familia limbilor coreeană și japoneză; limbile din aria Pacificului, denumite și austrice (vietnameza, cambogiana etc.); limbile dravidiene (tamila, telugu și malayama); limbile semito-hamitice sau afro-asiatice (asiro-babiloneana, cananeeana, ebraica, aramaica, araba, egipteana, etc.), limbile africane (limbile bantu-swahili, boșimana, hotentota) și limbile amerindiene (limbile eskimo-aleoute, na-dene, penutien, limbile maya, guarani, etc).
Există și limbi, care, în ciuda eforturilor cercetătorilor, nu au putut fi încadrate în nici o familie. De exemplu limba bască, care este o limbă izolantă, având propria familie și neînrudindu-se în mod clar (unii consideră că face parte din familia limbilor caucaziene) cu nici una dintre celelalte limbi.
Chiar și elaborând o schemă atât de detaliată, nu se poate stabili cu siguranță numărul limbilor existente la ora actuală pe Pâmânt.
Cea mai vorbită limbă în prezent pe Terra este chineza, cu mai bine de 1 miliard și jumătate de vorbitori. Dar cea mai influentă limbă este engleza, deoarece, chiar dacă nu se bucură de un număr atât de mare de vorbitori (cu câteva zeci de milioane mai puțini cunoscători de limbă engleză), aceasta servește drept legătură în diferitele colțuri ale lumii și are o mai mare răspândire decât chineza. Hindu, araba sau spaniola sunt limbi vorbite de aproximativ 500 de milioane de oameni (fiecare).
O numărătoare s-a încercat, totuși. Cercetătorii au estimat că ar exista un număr de 6909 de idiomuri vorbite pe suprafața Terrei. Numărul lor ar putea totuși depăși 8 000, conform altor studii. Din toate cele identificate, doar un număr de 100 sunt vorbite în mod curent astăzi pe Terra.
Dar numărul limbilor se modifică constant. Se estimează că în lume, o dată la 2-3 săptămâni, o limbă moare. Dintre cele aproximativ 7 000 de limbi existente pe planeta noastră, o mare parte vor înceta să existe în curând, atunci când și ultimul vorbitor al acesteia se va stinge din viață. Spre exemplu, se aproximează că există 165 de limbi vorbite de amerindieni, dar dintre acestea, doar opt sunt vorbite de 10 000 de oameni, în timp ce 75 dintre ele numără doar câteva zeci sau sute de reprezentanți, ceea ce înseamnă că aceste limbi sunt pe cale de dispariție, asta dacă nu se încearcă crearea unor dicționare cu ajutorul ultimilor vorbitori rămași în viață. Din păcate, în contextul globalizării, mulți dintre vorbitorii limbilor mai puțin cunoscute le abandonează pentru limbile care le facilitează dezvoltarea socială. În acest ritm, marea parte a celor aproximativ 7 000 de limbi de pe Terra vor fi dispărut până la finalul acestui secol.
Unele limbi pe cale de dispariție pot fi „reînviate” sau păstrate pe baza documentelor scrise existente. Așa s-a întâmplat cu limba de origine celtică vorbită până în secolul al XVII-lea în localitatea Cornish din sudul Marii Britanii. După ce în 1777 ultimul vorbitor s-a stins din viață, limba a fost studiată și s-a ajuns ca în ultimii ani limba să fie din nou vorbită, numărând în prezent aproximativ 2 000 de vorbitori în zonă.
Atlasul limbilor în pericol de extincție alcătuit de UNESCO numără 576 de limbi care se află la acest moment în pragul dispariției. Cele mai multe se află în zona Americii Centrale și de Sud, în partea de sud a Asiei și în Australia (aici, din totalul de 300 de limbi vorbite de aborigeni, 100 au dispărut după venirea europenilor, iar 95 % dintre cele încă în viață sunt pe cale de dispariție).
Studiul limbilor este un instrument utilizat nu numai în lingvistică ci și în alte domenii ca neurologia sau psihologia și acestea măsoară evoluția sau cunoștințele deținute de un popor în acel domeniu (de exemplu, indienii cherokee denumesc plantele existente în zona lor printr-un termen care indică, de fapt, proprietățile benefice sau dăunătoare pe care acestea le au asupra organismului), cuvintele închizând în ele progresul care s-a făcut în acea știință.
Salvarea limbilor vorbite pe Terra este importantă nu numai pentru a menține diversitatea lingvistică, dar și pentru a salva modul unic în care o cultură percepe lumea din jurul ei și astfel, de a menține bogăția culturii umane în ansamblul ei. Spre exemplu, tot în limba cherokee, nu există o expresie care să conțină sensul de „Rămas bun”, ci doar una care se poate traduce prin „Ne vom vedea din nou”.