Despre Alba Iulia și frumusețile ei aș putea scrie tomuri întregi. Este orașul definirii maturității mele. Și al unirii dintre suflet, minte și trup. Este locul în care, ori de câte ori voi ajunge, o voi face mereu cu zâmbetul pe buze și multă emoție.

În anii în care am bătut cetatea în lung și lat, am descoperit tot felul de locuri și locșoare interesante. De la pomii care deschid vortexuri spre alte vremuri trecute, până la bucăți de cer, în care se oglindesc, urmele voievozilor și principilor de altădată. Multe sunt zonele în care poți respira în voie. Iar vara, mai ales când totul e plin de viață și de verde, uiți efectiv cum trece timpul în cetatea Marii Uniri.
Clarisa Iordache

Unul dintre acele locuri în care sufletul ți se înalță până dincolo de zidurile fortificației de tip vauban este chiar Obeliscul ridicat în onoarea martirilor Horea, Cloșca și Crișan. Amplasat chiar pe platoul care face legătura între Poarta a II-a și Poarta a III-a ale cetății, monumentul a fost ridicat în anul 1937 din inițiativa societății ASTRA, aceeași care a avut o implicare activă și în amenajarea Panteonului Moților, de la Țebea.

Aici, în Iulia cea Albă a lui Mihai, obeliscul ridicat de ASTRA este un monument ce domină întreaga panoramă din această latură a orașului. Trupul său de granit măsoară 22,5m și a fost realizat de un ungur (chiar deloc surprinzăror), pe nume Iosif Fekete, pe baza planurilor arhitectului E. Mihălțan.
Clarisa Iordache

Deasupra celulei simbolice care stă la baza obeliscului, se află un basorelief atent realizat, ce îi înfățișează pe cei trei martiri ai răscoalei moțești, Horea, Cloșca și Crișan. Latura dinspre orașul de jos a monumentului este guvernată de Victoria Înaripată ce străjuiește întreaga panoramă a citadelei. Ori de câte ori o privești, ea îți va aduce aminte de biruința asupra chinurilor celor trei martiri. Dar nu numai a lor, căci, așa cum îți povesteam și în alte materiale despre acest oraș, Victoria Înaripată este simbolul libertății de sub jugul cotropitorilor tătari, este strigătul de libertate al celor 2000 de oameni închiși în catedrala catolică și trecuți prin botezul focului la răscoala săsească din 1277, precum și triumful atâtor sute de ani de persecuție a românilor din întreaga Transilvanie.

Citește și:  Catedrala catolică Alba Iulia – pe urmele celor de demult

Indiferent în ce moment al zilei ajungi pe platoul guvernat de Obeliscul martirilor neamului, vei descoperi, cu siguranță, o liniște aparte. Chiar dacă zumzetul adolescenților ce se strâng zilnic aici este prezent peste tot, vei reuși să-ți smulgi atenția de la ei doar privind în zare, exact ca Victoria Înaripată, către dealurile Albei, pline de case și pământuri roditoare.
Clarisa Iordache

Este un excercițiu fantastic de meditație interioară, asupra liniștii dar, mai ales, asupra istoriei care te învăluie de peste tot în Alba Iulia. E o simbioză vizuală perfectă pe platoul din fața Porții a III-a a cetății. Trecutul istoric în care vei fi teleportat, pășind pe podul de lemn din spatele tău se îmbină ideal cu cromatica dealurilor și a vieții de la țară, ruptă aparent de opulența mai nou renovatei cetăți. Cu toate acestea, ele conviețuiesc fără conflicte, ca niște buni vecini, ce au învățat în timp să lase toate deoparte și să se bucure de traiul în comun, fără granițe etnice sau bariere confesionale.

Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan străjuiește din înălțimi liniștea Albei fecioare, Iulia! Și, indiferent din ce colț al cetății îți vei începe periplul printre farmecele ei, monumentul va fi, din depărtări, credinciosul ei paznic, ce o va vesti întotdeauna care îi sunt noii pețitori!

NB: Fotografiile aparțin autorului și nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.