Home Cultură generală Omul vitruvian şi “secretele” sale

Omul vitruvian şi “secretele” sale

0
Omul vitruvian

Omul vitruvian, una dintre capodoperele lui Leonardo da Vinci, expresie a artei şi a ştiinţei deopotrivă, transcende, de fapt, ambele domenii, devenind un simbol al “Înaltei Renaşteri” (perioadă de excepţionale realizări culturale, din interiorul epocii renascentiste, cuprinsă, aproximativ, între 1490 şi 1525).

Omul vitruvian nu este doar un “desen”, este un studiu meticulos, adnotat, al proporţiilor corpului uman, o sinteză a talentului şi a rigorii ştiinţifice, reflectând ideile centrale ale umanismului renascentist, care plasa omul în centrul universului, o reprezentare perfectă a dorinței de a găsi ordinea și armonia în lumea fizică, venind din partea unui “polimat” – un geniu ale cărui cunoştinţe acoperă o gamă vastă de subiecte şi domenii, de la pictură, sculptură, arhitectură, la anatomie, geometrie, botanică, astronomie, inginerie etc.

Leonardo da Vinci şi principiul său călăuzitor – “Învățarea nu epuizează niciodată mintea”…

Leonardo da Vinci
Leonardo da Vinci

Venit în Florenţa (centrul culturii renacentiste), dintr-un mic sat din Toscana, ajungând apoi la Milano, Roma, Leonardo da Vinci a fost o personalitate complexă, caracterizat de o curiozitate şi o creativitate nelimitate, ocolind mereu “drumurile bătute”. Era convins că  „învăţarea nu epuizează niciodată mintea” şi că, pentru dezvoltarea unei “minţi complete”, sunt necesare “ştiinţa artei”, “arta ştiinţei”, dezvoltarea simţurilor (“Învaţă să vezi!”) şi înţelegerea faptului că “totul se conectează la altceva”.

Pe lângă marile opere devenite celebre – Mona Lisa, Cina cea de Taină, Fecioara pe stânci, Adoratia magilor, Salvator Mundi etc. – s-au păstrat de la marele gânditor al Renaşterii o mulţime de caiete cu mii de schiţe şi reflecţii, observaţii care acopereau totul, prin care cauta să pătrundă în esența lucrurilor, să înțeleagă cum funcționează lumea şi universul, de la anatomie, la mașini zburătoare, de la dinamica apei, până la structura frunzelor.

Când studia un subiect, fie un corp uman sau un peisaj, nu se mulțumea cu o analiză superficială. Își dedica timpul pentru a studia în detaliu fiecare aspect. A disecat zeci de cadavre, pentru a înțelege anatomia umană, cu o precizie științifică, ceva rar pentru un artist din acea vreme.

Un aspect definitoriu al personalității lui Leonardo da Vinci era capacitatea sa de a îmbina cunoştinţele. Această interdisciplinaritate a fost una dintre cele mai mari forțe ale sale. Desenele anatomice, precum celebrul “Om vitruvian”, reflectă nu doar o înțelegere artistică, ci și o cunoaștere profundă a proporțiilor și a geometriei.

Nu s-a înregimentat niciodată în tiparele sociale sau academice ale epocii sale, a avut o gândire vizionară, capabilă să anticipeze soluții tehnologice care vor deveni posibile doar sute de ani mai târziu. Desenele sale de mașini zburătoare, tancuri, submarine și alte invenții mecanice au fost cu mult înaintea vremurilor sale.

Omul vitruvian – o capodoperă densă în simboluri

Omul vitruvian

Realizat în jurul anului 1490, “Omul vitruvian” este o ilustrare a proporțiilor ideale ale corpului uman, bazată pe descrierile arhitectului roman Marcus Vitruvius, de la care derivă și numele lucrării.

Desenul intitulat “Omul vitruvian” arată imaginea unui bărbat nud, desenat într-o dublă poziție suprapusă, cu brațele și picioarele întinse, încadrat simultan într-un cerc și un pătrat. Aceste două forme geometrice fundamentale reprezintă perfecțiunea și simetria corpului uman.

Cele două poziții suprapuse ale corpului sugerează mișcarea și versatilitatea fizicului uman, dar și felul în care acesta se potrivește atât în cadrul natural (cercul, simbol al cerului, al divinității, al infinitului, al armoniei cosmice), cât și în cel artificial sau construit (pătratul, simbol al pământului, al rațiunii umane, al stabilităţii şi ordinii în lumea materială).

Omul vitruvian ilustrează şi observațiile lui Leonardo da Vinci asupra proporțiilor corpului uman, care sunt descrise detaliat în notițele sale, consemnate în toscana veche, în oglindă (scriere speculară), în jurul figurii.

Proporțiile ideale ale corpului uman, ilustrate în “Omul vitruvian”

Potrivit lui Vitruvius și lui Leonardo da Vinci, proporțiile ideale ale corpului uman sunt următoarele:

  • Lungimea brațelor întinse este egală cu înălțimea corpului.
  • O palmă este aproximativ 1/10 din înălțimea unui om.
  • Un picior este 1/6 din înălțimea totală.
  • Înălțimea capului este aproximativ 1/8 din înălțimea totală a corpului.
  • Patru degete formează o palmă, iar şase palme constituie distanţa dintre vârful degetului şi cot.
  • De patru ori distanța dintre deget și cot este echivalentă cu înălțimea unui bărbat.
  • Dacă picioarele sunt depărtate astfel încât să coboare înălțimea cu a paisprezecea parte și dacă braţele sunt întinse astfel încât vârfurile degetelor să fie la nivel cu coroana capului, centrul membrelor extinse va fi la buric, iar spațiul dintre picioare va fi un triunghi echilateral.
  • De la linia părului până la partea de jos a bărbiei este o zecime din înălțimea unui om. De la partea de jos a bărbiei până la vârful capului, o optime. Din vârful pieptului până în vârful capului, o şesime, iar de la vârful pieptului până la rădăcinile părului, o şeptime. În plus, mușchi, articulații, oase – totul este surprins în “Omul vitruvian”, cu precizia unui neurochirurg.

Aceste proporții au fost studiate de Vitruviu în tratatul său de arhitectură (celebrul “De Architectura”, scris în jurul anului 25 i. Hr., cu reguli şi principii valabile şi astăzi), iar da Vinci le-a aplicat nu doar pentru a înțelege corpul uman, ci și pentru a le lega de matematică, arhitectură și ordinea universului.

Omul vitruvian – context și semnificație

Galeria Academiei din Venetia

Asadar, lucrarea “Omul vitruvian” reflectă ideile centrale ale umanismului renascentist, care plasa omul în centrul universului. În această perioadă, artiștii și savanții căutau să înțeleagă legăturile dintre om, natură și divinitate. “Omul vitruvian” este o expresie perfectă a dorinței de a găsi ordinea și armonia în lumea fizică, prin matematică și geometrie.

Desenul este considerat un simbol al proporțiilor perfecte și al echilibrului, dar și o reflectare a relației dintre microcosmosul uman și macrocosmosul universal.

Vitruviu spunea că “Pentru ca o clădire să fie frumoasă, trebuie să aibă o simetrie și proporții perfecte ca cele găsite în natură”, iar diagrama lui Leonardo da Vinci transmite ideea că omul este modelul geometric ideal pentru arhitectură, aşa cum “Natura este sursa tuturor cunoștințelor adevărate”.

Martin Kemp, un istoric al artei, şi Steve Maher, un designer grafic, au realizat, pe baza imaginii “Omul vitruvian”, o animaţie, iar rezultatul indică faptul ca Leonardo da Vinci a analizat mișcările așa cum le-ar face animatorii, pentru a înțelege cum se mișcă un personaj.

Walter Isaacson, istoric și jurnalist american, cunoscut mai ales pentru că a scris biografii ale unor personalități, spunea că: “Omul Vitruvian al lui Leonardo da Vinci întruchipează un moment în care arta și știința s-au combinat pentru a permite minților muritorilor să cerceteze întrebări atemporale despre cine suntem și cum ne încadrăm în marea ordine a universului. De asemenea, simbolizează un ideal de umanism care celebrează demnitatea, valoarea și capacitatea rațională a oamenilor ca indivizi. În interiorul pătratului și al cercului putem vedea esența lui Leonardo da Vinci și esența noastră înșine, stând goale la intersecția dintre pământesc și cosmic”.

Lucrarea “Omul vitruvian”, realizată de Leonardo da Vinci, se află, din 1822, la Galeriile Academiei din Veneția, care o păstrează cu mare grijă, expunând copiile acestei capodopere.

 

 

 

 

 

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version