Drumul spre Oradea este superb. După ce treci de Brașov, se deschide înaintea ochilor o Românie a satelor înmărmurite în timp, a șoselelor ce șerpuiesc printre dealuri verzi gălbui, a cetăților medievale înălțate pe câte o colină.
Am ajuns în Oradea pe întuneric, la capătul unui drum de 9 ore. Pensiunea la care ne-am cazat nu mi-a plăcut. Era dispusă central, pe strada Primăriei, dar în afară de acest detaliu, nimic nu mă face să o recomand și altora.
A doua zi de dimineață, o dimineață ploioasă, rece și mohorâtă, am pornit să cutreier centrul orașului Oradea. Strada Primăriei are un farmec tipic transilvan, cu clădiri scunde, aranjate ordonat, una în continuarea alteia, cu porți înalte și rotunde și cu geamuri lungi, cu fațade cochete și aspect clasic, de case istorice. Trotuarele sunt înguste, iar drumul șerpuiește lin și cuminte, purtându-te spre centrul orașului Oradea.
Palatul Primăriei
Clădirea Primăriei este un castel în toată regula, de o frumusețe și eleganță surprinzătoare. Latura lui vestică este și cea care dă numele străzii, în timp ce fațada principală a palatului mărginește Piața Unirii, punctul zero al orașului Oradea.
Este o clădire de culoare galbenă, cu multă dantelărie albă, sculpturi impozante și un turn enorm, de 50 metri înălțime ce poate fi vizitat, începând cu ora 12:30 a fiecărei zile. Din vârful turnului, panorama asupra orașului Oradea se spune că ar fi copleșitoare. Personal, nu m-am bucurat de nicio priveliște. Am ajuns în jurul orei 11:30 în fața turnului, iar vremea rece de afară și stropii de ploaie m-au determinat să nu aștept cuminte, în stradă, începerea orelor de vizitare.
Palatul Primăriei din Oradea este o construcție veche, din anul 1903 și care a fost înălțată după planurile arhitectului Rimanoczy Kalaman fiul, ajuns în această postură după un concurs pentru proiectarea noului sediu al Primăriei. Se spune despre Palatul Primăriei că ar fi de inspirație eclectică, combinând mai multe stiluri și curente arhitecturale.
Privită din orice unghi al pieței Unirii, este, cu adevărat, cea mai grandioasă prezență arhitecturală. Fațada principală este ornată, la ultimul etaj, cu câteva sculpturi ce străpung parcă cerul, o acvilă și două statui umane, simbolizând comerțul și industria.
Turnul Primăriei
Turnul Primăriei se află pe latura de est a Palatului Primăriei din Oradea, vizavi de podul ce desparte centrul orașului de centrul istoric, peste apele Crișului. Se cheamă Turnul cu ceas datorită ceasului enorm aflat la unul dintre cele 4 etaje ale construcției; ceasul are patru cadrane, pe cele patru fețe ale turnului și, la origine, cadranele erau realizate din material de sticlă, iluminate din spate.
După cea de-a doua conflagrație mondială, cadranele originale au fost înlocuite cu unele metalice. Turnul nu a fost distrus pe timpul celor două războaie mondiale. În schimb, păstrează și azi urmele gloanțelor trase asupra lui. Orologiul anunță fiecare oră exactă a zilei și în acele momente, sunetul bătăilor se suprapune cu „Marșul lui Iancu”.
Biserica Sfântului Ladislau
Se află chiar vizavi de clădirea Primăriei și nu poate fi cuprinsă cu vederea decât de la depărtare. Biserica Sfântului Ladislau este o construcție copleșitoare, prin înălțimea turnului. Din păcate, la momentul vizitei mele era închisă și nu dispunea pe ușă de vreun program de vizitare.
Este o clădire de culoare galben – pal, cu acoperiș verde și se numără printre cele mai vechi biserici din Oradea. În interiorul ei, s-ar afla cel mai vechi altar al orașului, datând tocmai de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Biserica Sfântul Ladislau din Oradea a fost construită începând cu anul 1720 ca și catedrala episcopală, în stil baroc și închinată Sfântului Ladislau, rege al Ungariei din secolul al XI-lea.
Deasupra intrării, sculptată foarte frumos în lemn, stă o plăcuță pe care scrie „Biserica a fost ridicată în cinstea vrednicului rege Ladislau”. Turnul bisericii este marcat de patru ferestre semicirculare și de câte un cadran de ceas. Impresionantă este statuia lui Padre Pio, amplasată în curtea laterală a bisericii, în vecinătatea unei plăcuțe memoriale ce-i onorează pe localnicii ce s-au opus distrugerii podului Ferdinand de către trupele hitleriste, la 12 octombrie 1944.
Statuia lui Mihai Viteazul
Centrul Pieței Unirii este dominat de o statuie enormă, cea care îl înfățișează pe Mihai Viteazul, unificatorul celor trei țări românești. Mihai este sculptat în șaua calului, într-o poziție sobră, scrutând cu privirea Biserica cu Lună. Statuia a fost realizată în anul 1994, din 8 tone de bronz, dar de executarea ei se leagă o serie de controverse. Lucrarea a fost susținută financiar prin contribuțiile făcute de personalul garnizoanei Oradea, însă rezultatul a stârnit nemulțumiri.
Raportul între proporțiile calului și călărețului, rasa animalului și poziția cu toate cele patru picioare pe pământ sunt neconforme cu realitatea istorică, iar la acestea se adaugă și amplasarea statuii cu spatele la granița cu Ungaria. Rezultă un monument care, deși atrage privirile trecătorilor, provoacă orădenilor frustrare și numeroase critici.
Palatul episcopal greco – catolic
A fost construit în aceeași perioadă și de către același arhitect ca și Palatul Primăriei din Oradea. Palatul episcopal greco – catolic se află chiar în spatele statuii lui Mihai Viteazul și păstrează farmecul elegant, cochet, al unei clădiri princiare. Bineînțeles, nu l-am putut vizita. În schimb, fațada exterioară m-a impresionat prin frumusețea și complexitatea detaliilor.
Clădirea nu este excesiv de înaltă, dar dispune de foarte multe decorații. Există două turnulețe laterale, în armonie cu turnul foarte mare ce marchează colțul clădirii.
Palatul episcopal greco – catolic din Oradea are ferestre arcuite, balcoane cu aspect de broderie, în timp ce zugrăveala este realizată în combinații de roz pastel, galben pal și alb strălucitor. Deasupra intrării în palat, se găsește și blazonul episcopal.
Poarta este marcată de o mică plăcuță ce anunță că este vorba despre un monument istoric, de secol XX. Ca și stil arhitectural, Palatul Episcopal Greco Catolic din Oradea reprezintă o combinație de baroc, rococo cu elemente decorative romanice și bizantine. Pe timpul regimului comunist, palatul fusese confiscat și transformat în sediul Bibliotecii Județene, dar din 1992, s-a întors la proprietarul său de drept, Episcopia Greco – Catolică.
Podul Ferdinand din Oradea
Nu am apucat să-l traversez decât până la jumătate. M-a prins ploaia, așa că am făcut cale întoarsă și m-am adăpostit la Palatul Primăriei. Podul Ferdinand are o înfățișare impozantă, fiind lung de 57 de metri și lat de 20 metri, prevăzut cu linie de tramvai. Podul are o istorie nefericită, cel din prezent fiind construit în 1954 pe locul în care începând cu prima jumătate a secolului al XVIII-lea s-au înălțat și apoi demolat la rând, șase poduri din lemn sau metal.
Cel actual este al șaptelea pod clădit în Piața Unirii. Cea mai frumoasă panoramă asupra lui este accesibilă din fața turnului Palatului Primăriei din Oradea, fiind vizibil carosabilul, porțile podului, clădirile monumentale din vecinătatea lui și apa Crișului. Podul Ferdinand din Oradea face legătura între Piața Unirii, considerată centrul istoric al orașului, și Piața Ferdinand, considerată centrul cultural al orașului.
