Baia de Aramă – vestită altădată prin minele de aramă – este un oraş din Oltenia, în Judeţul Mehedinţi. Situată în Podişul Mehedinţi, ea este înconjurată de trei dealuri: Dochiciu, Dealu Mare, Cornet şi este străbătută de râul Brebina.
Rocile sunt, în majoritate, şisturi cristaline şi păstrează apa la suprafaţă. Dincolo de pârâul Bulbii – Cornetul Brebinii –un deal constituit din calcare, în care apa se pierde în adâncime, este sărac în vegetaţie.
În depărtare, se poate admira platoul calcaros de la Ponoare – natura realizând aici o operă de construcţie de mare artă – podul natural de la Ponoare. Imensă deschidere a picioarelor podului confirmă existenţa fostei peşteri, prin prăbuşirea căreia a luat fiinţă podul.
Baia de Aramă se remarcă prin peşterile sale (Bulba, Gura Plaiului, Cloșani, Ponoarele, Izverna). Acestea, cu farmecul adâncurilor lor, oferă cercetătorilor şi turiştilor comori de nepreţuit. Astfel, este vestită peştera de la Cloșani, aici se găseşte o staţiune de cercetări a Institutului „Emil Racoviţă” de Cercetări Speologice. Vestitele izvoare numite ,„bolboroase” (ca de exemplu izvoarele Orlei) sunt captate, mărind debitul de alimentare cu apă al oraşului.
Râul Bulba îşi are izvoarele în Peştera Bulba (4 km sud-vest de oraş, care este în legătură cu Peştera Ponoarele, prin care se scurge apa Lacului Zăton) şi străbate întregul oraş. Unul dintre cele mai cunoscute izvoare este cel numit Bolborosul (apare de la baza unei stânci de pe dealul Cornetul), unde se organizau, în zilele de vară, ieşiri la iarbă verde, până noaptea târziu.
Apele acestui izvor au fost captate la o păstrăvărie a Ocolului Silvic din Baia de Aramă. Un alt izvor a fost captat şi adus până în faţa bisericii „Sf.Voievozi” și curge printr-o fântână cu douăsprezece guri. Văile seci, numite aşa pentru că, deşi este o zonă de munte, mai multe luni pe an, aceste râuri nu au pe firul lor decât pietre (Motru, Sec, Sohodol etc).
Baia de Aramă are un climat cu ierni blânde, uneori lipsite de zăpadă, cu temperaturi pozitive, cu primăveri şi toamne lungi. Deoarece sunt multe locuri unde liliacul creşte în pâlcuri, în aprilie, sărbătoarea liliacului aduce la Ponoare sute de oameni din satele vecine. La Baia de Aramă (datorită climei), se găseşte viţa-de-vie sălbatică, nucul, castanul dulce, mojdreanul – aceste plante iubitoare de căldură cresc spontan prin păduri.
Baia de Aramă (numită şi „Calchis” de către Stefanus Bizantinus, plasată în regiunea Sciției) a fost locuită de daci (în timpurile străvechi), mărturie fiind numărul mare de ruine dacice găsite în zonă (au fost descoperite monezi şi urme de bordeie dacice pe dealul Dochiciu).
Mircea cel Bătrân exploata aramă cu ajutorul unui saș (Ciop Hanas) care era din oraşul Bratilov (oraşul există şi astăzi). Numele de dealuri, ape, sate, munţi, păstrate de-a lungul timpului, atestă locuirea continuă a acestor meleaguri, prezența popoarelor migratoare nereuşind să schimbe limba şi obiceiurile.
Masivul de la nord de Pocruia-Tismana se numeşte Vâlcan (care în slavă înseamnă lup), iar lângă el sunt trei şiruri de dealuri (Lupoaia, Lupului şi Lupeşti). Vestitele nedei (miezul verii pastorale, când ciobanii separă oile şi are loc o petrecere pastorală), cu vechime mai mare de 2000 de ani, sunt o mărturie a transmiterii folclorului din generaţie în generaţie şi atestă continuitatea populaţiei în această regiune.
În timpurile mai vechi, o parte din populaţia de la Baia de Aramă se ocupă cu prelucrarea cuprului. Pe malul stâng al Brebinei, halele şi cuptoarele de topit minereul, numite „cuşniţe”, sunt un adevărat muzeu în aer liber.
Oraşul Baia de Aramă este atestat documentar din anul 1518, din timpul domniei lui Neagoe Basarab. Oraşul cunoaşte o mare dezvoltare pe vremea domnitorilor Mircea cel Bătrân, mai târziu datorită lui Matei Basarab şi apoi Constantin Brâncoveanu.
Abia în secolul al XVII-lea a devenit târg (până atunci fiind sat), ea era situată pe marele drum ce traversa Țara Românească (de la Râmnic, Ocna Mare, spre Târgul Jiu şi Severin, trecând pe la Polovragi, Târgul Gilort şi Baia de Aramă). Acest drum era folosit (în secolul al XVII-lea) de Arhidiaconul Paul de Alep, Patriarhul Macarie al Antiohiei – aceştia dorind să ajungă la mănăstirile din Țara Românească.
În oraş, se află Biserica „Sf.Voievozi” cu picturi murale, ctitorită de domnitorul Constantin Brâncoveanu (în anul 1699) care, la puţin timp, a devenit mănăstire de călugăriţe, cunoscută sub numele de Mănăstirea „Baia de Aramă” (1699-1703) – fiind închinată Mănăstirii Hilandar din Muntele Athos.
Alte monument istorice ale oraşului sunt reprezentate prin: bustul revoluţionarului Tudor Vladimirescu (realizat în bronz de sculptorul Constantin Bălăcescu în anul 1894), statuia lui Constantin Brâncoveanu (din curtea Grupului Şcolar Industrial „Constantin Brâncoveanu”) şi o fântână artiziană numită „Paralela 45” construită în centrul oraşului.
În depărtare, se văd: Piatra Cloșani (1421 m alt.), râurile Brebina şi Motru care îşi trimit apele în depresiune nu departe de Padeş (unde a izbucnit Răscoala condusă de Tudor Vladimirescu). Fauna pădurilor este diversă: vulpea, ţapul, căprioara, iepurele, veveriţa, porcul mistreţ, lupul, ursul, dar şi o serie de şopârle, vipera cu corn (vipera ammodites) , scorpionul (euscorpius carpathiann), broasca ţestoasă (testudo hermani).
Localităţile învecinate: Brebina, Bratilovu, Titerlești, Negroiești, Pistrița, Mărăşeşti, Stăneşti şi Dealu Mare aparţin tot de oraşul Baia de Aramă (fiind administrate de acesta).
Comunitatea din Baia de Aramă este cunoscută pentru ospitalitatea și tradițiile sale. Evenimentele culturale, precum festivalurile locale și târgurile de artizanat, atrag vizitatori din întreaga țară și contribuie la păstrarea și valorificarea moștenirii culturale a orașului.
În ultimii ani, administrația locală a inițiat mai multe proiecte de revitalizare urbană și turistică, menite să transforme Baia de Aramă într-un punct de atracție turistică principal în regiunea Mehedinți. Aceste eforturi includ restaurarea monumentelor istorice și îmbunătățirea infrastructurii locale.
