Orașul Lucerna din Elveția se află situat chiar în inima țării, în cantonul cu același nume. Este al șaptelea cel mai populat oraș al Elveției, însă faima lui turistică i se trage de la câteva legende fascinante și de la o sumedenie de obiective foarte vechi, numai bune de admirat.
Orașul Lucerna a fost întemeiat în jurul secolului al VIII-lea, pe suprafața sa fiind înființată în anul 730 o mănăstire a Sfântului Leger. Mănăstirea s-a numit Luciaria și de la ea a derivat ulterior denumirea orașului. Legenda spune că mănăstirea ar fi fost construită într-un loc anume, însemnat cu o lumină puternică de către un înger care s-a înfățișat călugărilor.
Cinci secole mai târziu, Lucerna era deja o localitate importantă, un adevărat centru comercial cu 3000 de locuitori care o duceau destul de bine. Independența nu a durat însă foarte mult. Până în 1332, orașul a fost cucerit de către habsburgi și apoi a fost adăugat Confederației Elvețiene.
Din punct de vedere natural, orașul Lucerna oferă priveliști absolut încântătoare. Este situat pe malul lacului Celor patru cantoane (lacul Lucerna) și mărginit de Munții Pilat și Rigi, din Alpii Elvețieni. Din cauză că râul Reuss străbate Lucerna înainte de a se vărsa în lacul Celor patru cantoane, orașul a avut încă de la începuturile sale nevoie de o mulțime de poduri. Câteva dintre ele dăinuie și azi, constituindu-se în atracții turistice deosebite.
Foarte mulți oameni importanți au vizitat orașul Lucerna: Goethe, regina Victoria, Wagner. Chiar aici, William Tell ar fi tras cu arma într-un măr așezat tocmai pe creștetul capului fiului său. Mark Twain s-a arătat uimit de amploarea pe care comerțul cu suvenire a luat-o în acest oraș.
Turiștii sunt invitați să calce pe urmele acestor oameni faimoși. În orașul Lucerna sunt foarte multe lucruri de vizitat:
– podul Capelei, care a devenit în prezent cel mai vechi pod de lemn al Europei. A fost construit la începutul secolului al XVI-lea și este unul dintre simbolurile orașului Lucerna. Îndeplinea inclusiv funcția de apărare a mănăstirii, dar aspectul cu adevărat inedit constă într-o serie de 100 de picturi realizate pe suprafața lui. Artiști consacrați sau în drum spre afirmare au desenat pe lemnul podului secvențe de viață cotidiană, inspirate de trecutul orașului. Cele mai vechi episoade istorice evocate sunt cele de secol XII. După 1990, podul Capelei a fost distrus de un incendiu, însă autoritățile l-au reconstruit fidel, redându-l orașului Lucerna și turiștilor din întreaga lume.
– Turnul cu apă se află dispus la jumătatea podului Capelei și împreună cu acesta reprezintă centrul vechi al orașului Lucerna. Măsoară 35 de metri înălțime, iar la baza lui fusese amenajată o temniță.
– muzeul de Transport al Elveției este un obiectiv fascinant, atât din punctul de vedere al dimensiunilor sale, cât și din punctul de vedere al exponatelor. Absolut toate elementele de transport folosite vreodată pe actualul teritoriu al Elveției se regăsesc în galeriile acestui muzeu, indiferent că este vorba despre transport pe mare, pe uscat sau prin aer.
– alte muzee care merită văzute sunt Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Richard Wagner, Muzeul de Istorie Naturală și Expoziția Alpineum.
– cele două fortărețe cu nume asemănătoare (Museggmaurer și Museggturmen) datează din jurul secolului al XVI-lea și îndeplineau funcții de apărare a localității. Inițial, cele două fortificații reprezentau un tot unitar, un singur corp, dar prin secolul al XVIII-lea, localnicii au decis să dărâme zidurile, pentru a da orașului un aer mai puțin medieval. Și-au dat însă seama că greșiseră și s-au oprit din demolări după ce au distrus peretele ce unea Museggmaurer de Museggturmen. De atunci, orașul Lucerna dispune de două fortificații în loc de una.
– Leul din Lucerna este un simbol celebru al orașului. Reprezintă o sculptură în piatră ce înfățișează un leu rănit de moarte. A fost realizat în secolul al XIX-lea și este dedicat memoriei elvețienilor masacrați în timpul Revoluției Franceze din 1792, cu prilejul asaltului asupra palatului Tuileries din Paris.
– Colecția Rosengart trebuie, de asemenea, văzută. La origine, a fost o colecție privată a negustorului Siegfried Rosengart, un pasionat de pictură. Împreună cu fiica sa, acesta a strâns nu mai puțin de 300 de tablouri, opere realizate de Paul Klee și Pablo Picasso.
– Grădina de Gheață reprezintă una dintre atracțiile cele mai speciale ale orașului Lucerna. Cuprinde un muzeu și un parc natural, unde au fost descoperite, prin secolul al XIX-lea, primele morene. Muzeul evocă perioada îndepărtată în care suprafața orașului Lucerna era acoperită de ghețari.
Ca activități turistice, orașul Lucerna își răsfață vizitatorii. Se pot face plimbări cu vaporașul, se pot organiza drumeții pe Muntele Pilat și există și posibilitatea zborului cu parapanta între Munții Pilat și Rigi. Turiștii mai puțin curajoși se pot aventura într-o altfel de experiență: shoppingul. Orașul Lucerna abundă de magazine mici și mari, unde suvenire dintre cele mai variate se vând în milioane de exemplare.