Home Călătorii Obiective turistice din lume Orasul Lyon: Obiective turistice Franta – Lyon

Orasul Lyon: Obiective turistice Franta – Lyon

0
Lyon

Capitala mondială a gastronomiei, locul unde s-a născut arta cinematografică, faimos pentru industria de mătase, zone întregi de podgorii, producţie teatrală de excepţie, pontenţial cultural şi un mare aport adus artelor frumoase; mai pe scurt, Lyon. Lyonul este oraşul în care găseşti toate cele de mai sus şi nu numai.
Lyon este un oraş din centrul Franţei situat la confluența fluviului Rhône cu râul Saône.

Lyon1

Oraşul este renumit ca fiind un Paris mai mic şi mai burghez. Istoria oraşul începe încă din perioada romana, lucru ce se vede şi-n arhitectura oraşului. Aici se găsesc zone foarte bine conservate ce au fost trecute sub patrimoniul UNESCO încă din anul 1998. Combinaţia arhitecturală dintre cea romană şi cea contemporană fac din Lyon un oraş ce a fost văzut de unii oamenii ca fiind un oraş trist, gri, un spaţiu întunecat, însă chiar acestă combinaţie face ca experienţa de călătorie trăită pe tărâmul francez să fie trecută sub categoria uneia unice.

Oraşul oferă o multitudine de obiective turistice ce se pliază pe fiecare turist în parte. Dacă-ţi place arta poţi vizita „Muzeul de artă din Lyon” ce este găzduit într-un palat construit în secolul al XVII-lea. Peste 70 de camere adăpostesc antichităţi şi opere de artă, piese antice egiptene (peste 600 la număr) şi ceramică rară din Asia. Alte cinci camere din palat sunt dedicate picturii europene unde vei avea ocazia să descoperi lucrări semnate de El Greco şi Rembrandt, precum şi de Picasso şi Renoir. Dacă vrei să descoperi arhitectura oraşului şi să-i descoperi secrete, poţi vizita Basilica Notre-Dame de Fourvière.

Basilica îmbină stilul romanic cu arhitectura bizantină, două modele neobişnuite pentru perioadă în care a fost construită aceasta ( 1872 ). Din anul 1998, basilica a fost trecută sub patrimoniul UNESCO. Dacă-n schimb vrei doar să te plimbi şi să te bucuri de atmosfera Lyonului acet lucru îl poţi realiza plimbăndu-te prin Places des Terreaux, o piaţă situată-n centrul oraşului la poalele dealului La Croix-Rousse.

De asemenea, te poţi plimba pe Traboule ( Pasajele secrete din Lyon), o pasarelă pietonală ce permite deplasarea de la o stradă la alta, trecând pe sun case prin intermediul scărilor. În centrul istoric se pot găsi unele dintre cele mai frumoase traboules din Vechiul Lyon, unele dintre ele fiind însă deschise doar dimineaţa, de aceea este recomandată vizitarea dimineaţa.

Un evenemint ce are loc în fiecare an în Lyon este Festivalul Luminilor ce are loc la data de 8 decembrie, când locuitorii oraşului pun mici lămpi cu lumânări la ferestrele caselor lor spre a o celebra pe Fecioara Maria. Festivalul îşi are originea în anul 1852, când în oraş a fost inaugurată o statuie a Fecioarei Maria pe Dealurile Fourvière. Acum evenimentul se întinde pe parcursul a patru zile.

Fie că vrei să vizitezi muzee, fie galerii de artă, fie clădire ce poartă în spate întreagă istorie a oraşului sau fie doar să te plimbi şi să te bucuri de trăirile pe care le trezeşte în tine oraşul, Lyonul este o alegere ideală pentru a avea parte de toate acestea.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version