Cu siguranţă, toată lumea ştie ce înseamnă, în limbajul actual, “mitocan” – om care are comportări grosolane, vulgare; bădăran, mojic (DEX). Există, de asemenea, în limba româna, o mare bogăţie de sinonime, în cazul acestui termen, atât în variante literare, cât şi populare –  bădăran, grosolan, mahalagiu, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, ţărănoi, ţoapă, ţopârlan, vulgar, (pop.) mocan, mocârţan, modârlan, pădurrţ, râtan, ţopârcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modârlău, modoran, mogâldan, necunoscător, negândit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.) 

Este însă mai puţin cunoscută originea şi evoluţia semantică a acestui cuvânt. Mitocan este un derivat de la substantivul mitoc, varianta populară a termenului metoc, care înseamnă:  mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire (sau grup de clădiri) care aparţine unei mănăstiri şi care serveşte ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din slavonescul metohŭ (DEX). Metocul denumea şicăsuţa/chilia clădită lângă o mănăstire de un călugăr, pentru a trăi acolo până la sfârşitul vieţii. 

Evident că, în prezent, sensul cel mai cunoscut este cel precizat iniţial, cel care are conotaţii negative, fiind greu de explicat cum s-a produs această degradare de sens.

Loading...

2 COMENTARII

  1. ” mitocán, -ncă s. (d. mitoc. Cp. cu cĭofligar). Locuitor din mitoace, adică din dependențele saŭ mahalalele orașelor (saŭ după locuitoriĭ de pe lîngă fostu mitoc al Rîmniculuĭ în Bucureștĭ, unde e astăzĭ Ateneu, și de pe la biserica Ceauș Radu). Fig. Iron. Mahalagiŭ, mojic, ghĭorlan, țopîrlan, om necĭoplit: mitocan din dealu Spiriĭ. Munt. vest. Cărăuș. V. magopeț și metec. ”
    Doua dictionare mi se par edificatoare : Saineanu, 1929 si Scriban , 1939. Ultimul – din care am preluat si citatul (cinste internetului!) – chiar e numele unui profesor galatean (parca) si nu o porecla, asa cum am crezut, in incompetenta mea, o vreme.
    As propune originea cuvantului ” prost”, caruia eu nu-i gasesc nici o alta ascendanta decat rusescul “prastoi” (scuze pentru grafie) cu sensul de “simplu”. Paradoxal, conform cunostintentelor mele de rusa – extrem de reduse – la ei “prost” s-ar zice “dura” , ceea ce chiar este interesant vizavi de legatura dintre romana si slavona. Ai naibii rusi !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here