Numele Gheorghe (inclusiv derivatele lui, masculine și feminine), pe care îl poartă peste 900 de mii de români (peste 700 de mii de bărbați și aproape 200 de mii de femei), și care se sărbătorește, în fiecare an, la data de 23 aprilie, își are originea în grecescul „geôrgos”/Gheorghios, care înseamnă „agricultor, lucrător al pământului” („ge” – pământ” și „ergon” – „muncă”).
În iconografia creștină, este înfățișat, de obicei, călare pe un cal alb, străpungând cu sulița un balaur, în calendar această zi fiind consemnată drept Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Este numit așa, „purtătorul de biruință”, pentru că legendele spun că el ar fi salvat cetatea Silena, din provincia Libia, de un balaur (simbol al forțelor răului).
Locuitorii cetății, terorizați de balaur, ajunseseră să-și dea copiii drept hrană monstrului, iar în ziua în care un conducător al cetății urma să-și jertfească unica fiică, Sfântul Gheorghe a ucis balaurul, pe care cei din Silena l-au dus în cetate și i-au dat foc.
Numele GHEORGHE, respectiv GEORGE, simbolizează adesea curajul, integritatea și nobilitatea. Răspândit în multe culturi, acest nume a fost purtat de sfinți, regi și personalități marcante, modelându-și semnificația prin valorile și faptele acestora. Într-o lume în continuă schimbare, numele GHEORGHE sau GEORGE rămâne un simbol al constanței și al speranței, reamintindu-ne de importanța și puterea tradiției și a istoriei personale.
În legătură cu viața Marelui Mucenic Gheorghe/George, se știe că s-a născut în Cappadocia (o regiune istorică din Turcia), în localitatea Lodd (Lida,/Lod/Lydda), unul dintre cele mai vechi orașe din lume, într-o familie creștină de greci, în vremea împăratului Diocletian, împărat roman din secolul al III-lea d.Hr.
Diverse surse mitologice mai spun că el s-ar fi înrolat în armata romană, făcându-se remarcat prin curajul său. Deși Împăratul Diocletian a emis un decret împotriva tuturor creștinilor, el și-a mărturisit public credința creștină, motiv pentru care a fost întemnițat, torturat și condamnat la moarte prin decapitare, în anul 303, în ziua de 23 aprilie. Mormântul său, loc de pelerinaj, se află în localitatea în care s-a născut, Lod, din Israel, unde a fost ridicată și o biserică, în anul 1870.
Trebuie știut că, în Biserica creștină, se sărbătorește ziua morții sfinților drept ziua lor de naștere, cu excepția Sfintei Fecioare Maria și a Sfântului Ioan Botezătorul.
În alte reprezentări iconografice, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe apare cu o mantie roșie (culoarea martiriului la care a fost supus), dar și ca războinic, cu o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă, simboluri ale curajului și ale credinței.
În tradiția românească, Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sân George (“Sân” – forma populară a cuvântului “Sfânt”) marchează triumful naturii renăscute, al soarelui, al vegetației, al pământului și viețuitoarelor. Diferite legende povestesc că între Sân George și Sâmedru (Sfântul Dumitru) există o “înțelegere” – când brotacii se aud pentru prima oară în an, Sân George ia “cheile” de la Sâmedru, pentru a da drumul naturii să pornească noul ciclu din eterna devenire. De aceea există și obiceiul de a marca Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe cu crenguțe verzi de fag, de salcie, la poartă, la ferestre și pe morminte, pentru a proteja lumea de forțele răului.
Se mai spune că de Sfântul Gheorghe nimeni nu trebuie să doarmă, pentru a fi harnic și neobosit tot restul anului, fetele își pot visa ursitul dacă, în noaptea care precede sărbătoarea, privesc într-o cofă cu apă proaspătă, neîncepută, iar “urzicatul” este semn de sănătate și hărnicie pentru toată vara și toamna care urmează.
În România, nenumărate biserici poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Gheorghe este, de asemenea, ocrotitorul Forțelor Terestre ale Armatei Române, iar numărul mare de români care poartă numele Gheorghe/George și derivate masculine și feminine ale acestora, arată prețuirea de care se bucură, prin tradiție, acest sfânt, “purtător de biruință”, neînfricat, agricultor și soldat, dăruit credinței și luptei pentru apărarea Binelui, vestitor al triumfului vieții.
În concluzie, indiferent dacă preferăm forma românească GHEORGHE sau varianta internațională GEORGE, este clar că acest nume poartă cu el o greutate istorică și culturală semnificativă. Reflectând asupra originii și semnificației sale, putem câștiga o mai bună înțelegere a propriilor noastre rădăcini și a modului în care numele influențează identitatea noastră. Pentru cei interesați să descopere mai multe despre originea și semnificația altor nume, recomandăm să citiți cum este corect: niciun sau nici un. Acesta este un excelent punct de plecare pentru a explora diversele aspecte ale limbii și culturii noastre.
Tuturor celor care îşi serbează ziua onomastică la data de 23 aprilie, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe: La mulţi ani!
