Numele Gheorghe (inclusiv derivatele lui, masculine si feminine), pe care îl poartă peste 900 de mii de români (peste 700 de mii de bărbaţi şi aproape 200 de mii de femei), şi care se sărbătoreşte, în fiecare an, la data de 23 aprilie, îşi are originea în grecescul “geôrgos”/Gheorghios, care înseamnă “agricultor, lucrător al pământului” (“ge” – pământ” şi “ergon” – “muncă”).

În iconografia creştină, este înfăţişat, de obicei, călare pe un cal alb, străpungând cu suliţa un balaur, în calendar această zi fiind consemnată drept Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Este numit aşa, “purtătorul de biruinţă”, pentru că legendele spun că el ar fi salvat cetatea Silena, din provincia Libia, de un balaur (simbol al forţelor raului). Locuitorii cetăţii, terorizaţi de balaur, ajunseseră să-şi dea copiii drept hrană monstrului, iar în ziua în care un conducător al cetăţii urma să-şi jertfească unica fiică, Sfântul Gheorghe a ucis balaurul, pe care cei din Silena l-au dus în cetate şi i-au dat foc.

Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă

În legătură cu viaţa Marelui Mucenic Gheorghe/George, se ştie că s-a născut în Cappadocia (o regiune istorică din Turcia), în localitatea Lodd (Lida,/Lod/Lydda), unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, într-o familie creştină de greci, în vremea împăratului Diocletian, împărat roman din secolul al III-lea d.Hr.

Diverse surse mitologice mai spun că el s-ar fi înrolat în armata romană, făcându-se remarcat prin curajul său. Deşi Împăratul Diocletian a emis un decret împotriva tuturor creştinilor, el şi-a mărturisit public credinţa creştină, motiv pentru care a fost întemniţat, torturat şi condamnat la moarte prin decapitare, în anul 303, în ziua de 23 aprilie. Mormântul său, loc de pelerinaj, se află în localitatea în care s-a născut, Lod, din Israel, unde a fost ridicată şi o biserică, în anul 1870.

Mormântul si biserica Sfântul Gheorghe, din Lod

Trebuie ştiut că, în Biserica creştină, se serbează ziua morţii sfinţilor drept ziua lor de naştere, cu excepţia Sfintei Fecioare Maria şi a Sfântului Ioan Botezătorul.

În alte reprezentări iconografice, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe apare cu o mantie roşie (culoarea martiriului la care a fost supus), dar şi ca războinic, cu o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă, simboluri ale curajului şi ale credinţei.

În tradiţia românească, Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sân George (“Sân” – forma populară a cuvântului “Sfânt”) marchează triumful naturii renăscute, al soarelui, al vegetaţiei, al pământului şi vieţuitoarelor. Diferite legende povestesc că între Sân George şi Sâmedru (Sfântul Dumitru) există o “înţelegere” – când brotacii se aud pentru prima oară in an, Sân George ia “cheile” de la Sâmedru, pentru a da drumul naturii să pornească noul ciclu din eterna devenire. De aceea există şi obiceiul de a marca Sărbătoarea de Sfântul Gheorghe cu crenguţe verzi de fag, de salcie, la poartă, la ferestre şi pe morminte, pentru a proteja lumea de forţele răului.

Se mai spune că de Sfântul Gheorghe nimeni nu trebuie să doarmă, pentru a fi harnic şi neobosit tot restul anului, fetele îşi pot visa ursitul dacă, în noaptea care precedă sărbătoarea, privesc într-o cofă cu apă proaspătă, neîncepută, iar “urzicatul” este semn de sănătate şi hărnicie pentru toată vara si toamna care urmează.

În România, nenumărate biserici poartă hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Gheorghe este, de asemenea, ocrotitorul Forţelor Terestre ale Armatei Române, iar numărul mare de români care poartă numele Gheorghe/George şi derivate masculine şi feminine ale acestora, arată preţuirea de care se bucură, prin tradiţie, acest sfânt, “purtător de biruinţă”, neînfricat, agricultor şi soldat, dăruit credinţei şi luptei pentru apărarea Binelui, vestitor al triumfului vieţii.

Tuturor celor care îşi serbează ziua onomastică la data de 23 aprilie, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe: La mulţi ani!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here