Am așteptat acest eveniment cu sufletul la gură. M-am decis, în sfârșit, să investesc niște bani în lucruri de calitate, în lucruri făcute în România, de către mâinile pricepute ale unor meșteri populari pe care nu prea avem ocazia să îi cunoaștem prin intermediul presei.
Oare am înțeles eu greșit? Nu era vorba despre Târgul de Paști al tradițiilor românilor? Ba cred că tocmai de asta era vorba.
Pe la finalul lunii martie, am stat de vorbă cu unul dintre cei mai mari sculptori în lemn de la Curtea de Argeș, Gheorghe Mateescu. Dânsul m-a invitat la târgul din Cișmigiu, să stăm de vorbă mai pe îndelete. Am tras concluzia logică că nu va fi singurul meșter popular de acolo și m-am înarmat cu bani de cheltuială.
Foarte plăcută atmosfera târgului. Am mers în parcul Cișmigiu în Joia Mare din Săptămâna Patimilor și am avut parte de o superbă zi cu soare. Accesul la târgul de Paști a fost stabilit pe intrarea din fața Primăriei Capitalei, unde un aranjament verde, natural și fermecător anunța desfășurarea evenimentului: Paște 2015.
În parcul Cișmigiu, un iepuraș îmbrăcat drăgălaș mâna trăsura cu ouă, la care se înhămase o găinușă. Prezența acestui echipaj a fost foarte apreciată, astfel că mai toți vizitatorii parcului și ai târgului se opreau să chicotească sub nasul iepurașului și să se pozeze cu el.
Pe două dintre aleile parcului Cișmigiu au fost amenajate standurile cu vânzare. Lucruri care îți luau ochii, mici și mari, de toate dimensiunile și culorile. Oul de Paști a fost vedeta târgului din Cișmigiu, astfel că se vindea într-o multitudine de mărimi și cu o serie impresionantă de modele specifice unor zone diverse ale României.
Cele care mi-au atras atenția imediat au fost ouăle micuțe, aparent ouă de prepeliță, foarte frumos și vesel colorate. Am întrebat din ce sunt făcute, mi s-a răspuns că sunt ouă din lemn vopsite cu model. Doamna respectivă era la finalul celei de-a doua tinereți și avea accent moldovenesc. Mi-a dat voie să fac și fotografii la ouăle sale ce luceau atrăgător în lumina soarelui.
Am dat și peste o doamnă care vindea curele din piele naturală și opinci de toate mărimile. Cele mai drăgălașe erau opincuțele pentru bebeluși, atât de micuțe și delicate că abia m-am abținut să nu îmi cumpăr o pereche pe post de amuletă.
Câteva standuri mai încolo, iarăși ouă de Paști. Ouă mici, ouă vopsite, ouă cu modele de hârtie colorată, ațe și mărgeluțe. Şi iarăși ouă mititele, în culori vesele și cu aceleași modele – iepurașul de Paști, floare cu petale rotunde sau motive geometrice – precum vindea și doamna cu accent moldovenesc.
Încep să-mi pierd răbdarea, simt nevoia să cumpăr cât mai repede ouă din acestea vesele. Mă mai plimb însă printre standuri și descopăr și niște oale utilitare de ceramică. Exact ce-mi trebuia! Prin toamna anului 2014, stătusem de vorbă și cu doi meșteri olari renumiți, unul din faimoasa localitate Marginea, altul din renumita localitate Jupânești.
Amândoi îmi făcuseră poftă de bucate pregătite după rețete tradițional românești în vase de ceramică specifice poporului nostru. Meșterul de la Jupânești mi-a explicat că și până în zilele noastre, în acest centru de ceramică, lutul este luat de la marginea localității Jupânești, din vechile locuri folosite de mii de ani în acest scop. Mi-a explicat că în Jupânești, arta ceramicii s-a păstrat tocmai de la dacii lui Decebal care extrăgeau, la rândul lor, lut din aceleași gropi din care se extrage astăzi. Totuși, domnul de la Târgul de Paști din Cișmigiu vindea vase ceramice romane… Am trecut mai departe. Vecinul său vorbea limba maghiară.
Alte standuri cu ouă, la fel de frumoase ca și primele standuri: aceeași varietate de dimensiuni, culori și modele. De fapt, erau identice cu cele vândute de doamna cu accent moldovenesc. Am intrat în vorbă cu o doamnă care vindea și „Ouă de Bucovina”, cu mărgeluțe. Purta o ie țărănească și avea și dânsa accent moldovenesc. Mi-a explicat că ouăle sunt din lemn.
Se acoperă cu ceară fierbinte și, imediat după, oul este îmbrăcat într-o beteală de mărgici, pentru a rezulta un ou bijuterie. Aceeași doamnă vindea și ouă mititele, tot de lemn, cu model de iepuraș și motive geometrice. Încep să mă întreb cum de toate doamnele astea au reușit să își potrivească modelele decorative pentru ouă la unison. Parcă le făcuseră împreună…
Nu mai rezist, trebuie să-mi cumpăr și eu câteva oușoare din acestea, prea sunt drăgălașe, iar doamna îmbrăcată în ie vindea și coșulețe decorative pentru ouă, sub forma unor împletituri de paie. Coșulețe, farfurioare ba în formă de soare cu raze, ba în formă de floare. Am cumpărat cinci ouă mici, frumos decorate, la prețul de 5 ron fiecare.
Veselă nevoie mare, am continuat periplul printre standuri. Foarte multe dintre ele vindeau și produse culinare, fie specialități de carne afumată și brânză, fie dulciuri tradiționale sau mai puțin tradiționale – turtă dulce în toate formele posibile, halviță, nuga, ciocolată de casă, cozonaci, pască, gogoși, plăcinte umplute cu tot felul de minunății.
La Târgul de Paști din Cișmigiu m-am reîntâlnit și cu fetele din Maramureș, prezente în ultimii ani la fiecare dintre târgurile populare din București. Vând mâncare maramureșeană, la prețuri foarte mici și după rețete numai de ele știute: sărmăluțe de post și sărmăluțe cu carne, cârnăciori de la Botiza, bulz de mămăligă cu brânză, langoș cu diverse umpluturi.
Am cumpărat din fiecare câte-o porție. Fetele care vând sunt îmbrăcate în port popular maramureșean; sunt ca niște albinuțe de frumoase, energice și eficiente. La fiecare dintre târgurile la care participă vin și cu spații de luat masa și după fiecare client în parte fac curat, astfel că spațiul lor este veșnic aglomerat, iar vânzarea le merge foarte bine.
La Târgul de Paști din Cișmigiu au participat și producători (sau intermediari?) de vin și palincă sau țuică. Nu au lipsit nici standurile mai puțin tradiționale, cu produse cosmetice pe bază de ulei de trandafir din Damasc sau lavandă. Nu știu dacă sunt produse românești.
În ce privește ceramica utilitară, nu am mai găsit niciun alt stand, in afara celui cu vase romane, așa că m-am întors acolo. Domnul care le vindea era tânăr și politicos, dar am vrut să mă asigur că este român get-beget, nu de vreo altă naționalitate, căci sunt atâția meșteri populari autohtoni de valoare în ce privește olăritul încât ar fi fost păcat să cumpăr o oală de sarmale meșterită într-un atelier unguresc. Domnul respectiv mi-a spus că este din Miercurea Ciuc și mi-a arătat pe oalele sale sigla „Produs tradițional românesc”. Așa că am cumpărat o oală de sarmale. M-a încredințat că înăuntru voi găsi și o serie de rețete ardelenești, dar și datele sale de contact, în cazul în care vreau să îi fac vreo reclamație.
Apoi m-am îndreptat și spre standul meșterului sculptor în lemn din Curtea de Argeș, domnul Mateescu. La vânzare era soția dânsului, doamna Elena Mateescu, artistă în ce privește iconografia pe sticlă. Mi-a explicat că e pasionată de pictura religioasă, însă icoanele sale pline de culoare și expresivitate sunt un amestec de stiluri românești din mai multe zone ale țării.
Pe lângă icoanele splendide, am admirat și sculpturile soțului, în special unelte de uz casnic, dar meșterite cu atâta pricepere și frumusețe a detaliilor încât nu ai inimă să le folosești la bucătărie, ci îți vine să le pui într-o vitrină de muzeu. Linguri de lemn, polonice enorme, etajere împodobite cu sculpturi inspirate din motivele tradiționale românești – cocoșul, soarele și luna, baba și moșul, rozeta, spicul de grâu. Cănile de lemn ale domnului Mateescu sunt adevărate broderii în lemn, iar toiegele sprijinite de trunchiul unui copac aveau capetele terminate în sculpturi reprezentând capul de lup, sarpele, ciobanul, berbecul.
Soții Mateescu sunt o pereche de artiști în adevăratul sens al cuvântului, iar la vânzare au și elemente de port popular, adunate de la țesătoare din mai multe părți ale țării, în special zona Munteniei și o parte a Transilvaniei. Doamna Mateescu a acceptat cu greu să se lase pozată, fiind tare necăjită că tocmai în ziua aceea îmbrăcase straie obișnuite, de stradă, în locul costumului popular.
Mi-a povestit că are acasă costume populare foarte vechi, de circa 300 de ani și pe care le păstrează în mansarda casei, într-un spațiu amenajat sub forma unui muzeu etnografic. Cu greu m-am despărțit de standul soților Mateescu.
Am redescoperit-o și pe meștera sculpturii în lemn din Vâlcea, o doamnă în vârstă, îmbrăcată în port popular și care vinde obiecte utilitare din lemn, făcute de dânsa. Prețurile sunt foarte mici, iar marfa miroase a lemn proaspăt tăiat. Am cumpărat un scaun rustic, rotund cu 3 picioare, o farfurie rotundă și o lingură de lemn.
Înarmată cu toate minunățiile cumpărate la Târgul de Paști din Cișmigiu și foarte veselă, am plecat acasă. Mi-am aranjat ouăle de lemn vopsite în micul platou de lemn cumpărat, iar oala de sarmale am desfăcut-o din ambalaj, curioasă să descopăr rețetele. Pe dinăuntru, oala e plină de sclipici, sub forma unor particule mărunte, argintii. Există o broșurică cu câteva rețete, dar pe etichetă, amplasată undeva într-un loc de margine și tipărită la o dimensiune nedrept de mică am descoperit și o etichetă care m-a dezamăgit: „Vas roman, produs secuiesc”. Deci nu românesc…
Seara am fost într-un supermarket și decepția mi-a fost și mai mare. Se vindeau și acolo ouă din lemn, vopsite cu modele de Paști, adică iepuraș, floare și motive geometrice – exact ouăle cumpărate de mine la târgul popular! În supermarket costau însă 1,9 ron și nu 5, cât am dat eu pe ele, crezând că sunt românești, produse în gospodăriile meșterilor. Ouăle sunt, de fapt, chinezești. Am descoperit și oala de sarmale în supermarket, se vinde sub titlu de vas roman.
Ce să înțeleg de aici? Că există oameni care trăiesc în zone pline de tradiție și artă populară, care îmbracă portul popular pentru a veni la București, dar care înainte să ajungă la târg și să închirieze un stand contra cost, trec mai întâi printr-un supermarket de unde cumpără marfă chinezească pe care o vând apoi sub formă de marfă tradițional românească? Mi se pare îngrozitor de trist…!
