Palatul Justiţiei din Bucureşti este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale capitalei ţării noastre. Acesta se află pe Splaiul Independenţei – multă lume trece pe lângă el, însă puţini ştiu care este istoria acestei clădiri-simbol.
Construcţia sa a început în anul 1890, avându-i drept arhitecţi pe Albert Ballu şi Ion Mincu, acesta din urmă ocupându-se cu desenele decoraţiunilor interioare, de la plafoane şi până la mobilier. Chiar dacă Bucureştiul avea deja un tribunal, adică un conac pe unul din malurile Dâmboviţei, Palatul Justiţiei a reprezentat una din etapele modernizării României de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Însă conacul nu corespundea pentru un regat ca România, drept pentru care Carol I a hotărât să pună bazele unei clădiri demne chiar pe locul în care funcţiona vechiul tribunal. Mai mult, Regele a fost cel care a pus prima piatră de temelie a Palatului, pe data de 7 octombrie 1890.
Palatul a fost construit în stilul Renaşterii franceze, Albert Bellu fiind şi arhitectul Palatului de Justiţie din Paris. În presa din acea vreme, clădirea a fost desemnată ca fiind una dintre cele mai frumoase din lume.
Faţada principală se remarcă prin ornamentele bogate şi prin cele şase statui care decorează pilaştri, reprezentând Legea, Vigoarea, Adevărul, Justiţia, Elocinţa şi Atenţia. Statuile au fost făcute de Frederick şi Carol Storck, doi sculptori importanţi ai acelor timpuri. Alte două statui ce simbolizează Prudenţa şi Forţa se găsesc pe acoperiş, pe o parte şi alta a ceasului.
Interiorul clădirii adăposteşte birouri şi săli de şedinţă, însă cea mai importantă încăpere este cea numită “Sala paşilor pierduţi” sau “Sala orologiului”. A doua denumire provine de la faptul că în această încăpere de 13.000 de metri pătraţi era amplasat un ceas care măsura timpul petrecut în sala de judecată. Palatul are şi un demisol, destinat arhivelor şi sălilor de arest.
Inaugurarea Palatului a avut loc în 1895, atunci când Carol I a întocmit un document prin care ceda această clădire forţelor judecătoreşti. Documentul a fost scris în trei exemplare, una din ele fiind zidită chiar în pereţii palatului, o alta care se află acum în posesia Ministerului Justiţiei şi o alta aflată în Arhivele Statului. Odată cu inaugurarea sa, palatul a beneficiat de o medalie sculptată de Louis Stelmans.
Atunci când zona Unirii a fost sistematizată de către Ceauşescu, care a pornit un întreg process de demolare, Palatul Justiţiei a fost printre puţinele clădiri care au rămas în picioare. Cu toate acestea, după Revoluţie, s-a aflat că era planificată demolarea lui chiar în 1990, din cauza faptului că era o clădire nesigură. Ceaușescu ar fi vrut să reconstruiască un alt Palat, însă în stilul socialist cu care construia toate clădirile.
Până în anul 1999, în Palatul Justiției din Bucureşti nu a mai fost înregistrată nicio activitate, din cauza condiţiilor precare în care se afla. Din 1993 şi până în 2003, când a început restaurarea, Guvernul a creat un fond special, prin care 30% din valoarea taxelor de timbre a fost folosită pentru consolidarea clădirii. Timp de trei ani de zile, din 2003 şi până în 2006, Palatul a fost restaurat şi consolidat de arhitecţi români şi francezi.
În prezent, aici îşi desfăşoară activitatea Baroul Bucureşti, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, Uniunea Naţională a Barourilor din România, precum şi Curtea de Apel Bucureşti. Mai mult, câteva Săli din Palat au primit numele unor oameni importanţi din domeniu, cum ar fi Ioan Tanoviceanu sau Andrei Rădulescu.
Cu siguranţă, Palatul Justiţiei din Bucureşti este una dintre clădirile-simbol ale României, mai ales că a adăpostit procese foarte importante, cum ar fi cele în care membrii regimului Antonescu au fost condamnaţi ori la moarte, ori la muncă silnică.
Fațada palatului este decorată cu statui alese, reprezentând Justiția și alte alegorii ale legii și ordinei, ce veghează solemn asupra intrării principale. Interiorul este la fel de impunător, cu scări de marmură, coloane masive și săli de judecată ce respiră autoritate și solemnitate.
Sala de judecată principală, locul unde au avut loc unele dintre cele mai importante procese din istoria României, este un veritabil muzeu al dreptului românesc. Aceasta este decorată cu lemn de mahon, tapiserii valoroase și un tavan artistic decorat, creând o atmosferă de respect și reverență.
