Haideți să cunoaștem istoria fascinantă a locului
La mică distanță de București, în mijlocul unui parc cu arbori bătrâni, lângă un lac populat cu rațe și gâște, se află domeniul Știrbey, care așa cum îl admirăm astăzi, a început să existe la începuturile celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, când domnitorul Barbu Știrbei îl moștenește de la părintele său adoptiv, marele vornic al Știrbei.
La cei 23 de ani pe care îi are când devine proprietar, fiul domnitorului, Principele Alexandru Știrbei (care apoi și-a schimbat numele în Știrbey) se implică activ în dezvoltarea domeniului de lângă București, prin introducerea acestuia în circuitul înaltei societăți aristocratice bucureștene. Acesta era cunoscut ca unul dintre cei mai bogați oameni ai timpului.
Era administrator al Domeniilor Coroanei și a înființat la Buftea o fabrică de conserve, o pepinieră de viță-de-vie de soi american, o moară, o fabrică de vată și pansamente și a introdus cultura orezului și a bumbacului în regiune.
Domnitorul Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbei, a început în anul 1850 construcția palatului de la Buftea, întâi ca o culă (un tip de construcție semifortificată, răspândit în întregul spațiu balcanic, a căui origine se crede că ar fi fost din Afganistan și Iran), prevăzută cu două tuneluri de ieșire în caz de primejdie.
Palatul Știrbei a fost construit după planurile arhitectului german Joseph Hartl, lucrările fiind supervizate de francezul Michel Sanjouand, care construise și Palatul Știrbei de pe Calea Victoriei din București.
La parter, de o parte și de alta a unui vestibul legat de scara principală din lemn, erau dispuse sălile de recepție, sufrageria, salonul mare, biblioteca, salonul de muzică. La primul etaj erau camerele stăpânilor, iar la etajul al doilea, camerele invitaților și ale personalului superior. Bucătăria era la demisol.
Ce se poate vedea acum pe domeniul Știrbei din Buftea
Proprietatea cuprinde, în prezent, palatul Știrbei, structurat pe patru nivele, cu o suprafață construită de 2.000 m², repartizate în mod egal (500 m² construiți/nivel) și compus din 7 apartamente, 2 camere duble și 2 săli de conferință.
Lângă palat, se găsesc capela, serele domnești (pe aproape 3 hectare), turnul de acces de la intrare împreună cu poarta și clădirile administrative, turnul de apă și palatul mic, o construcție de 300 m² ce adăpostește 6 camere și alte anexe, împreună cu pădurea care formează un parc frumos și lacul Buftea. Palatul și domeniul sunt situate la 20 km de capitală.
Din pictura executată în anul 1890 de Gheorghe Tattărescu, rudă cu familia Știrbeilor, au mai rămas doar fragmente. În Capela Palatului care este construită în stil neo gotice, cu elemente bizantine și renascentiste, au fost înhumate persoane din neamul Știrbeilor, membrii din familia Rosetti, Cantacuzino-Pașcanu și Ghica. Vandalizată în anul 2002, capela a mai rămas cu 3 sicrie întregi.
Caselul de apă se află în partea de nord-est a parcului. A fost realizat în anii 1920, după proiectele arhitectului Anghel Saligny, pentru înmagazinarea apei necesare domeniului familiei Știrbey.
Un musafir mai puțin plăcut a fost, în anul 1917, mareșalul August von Mackensen care a rechiziționat palatul și și-a stabilit locuința la palat, aici fiind negociată pacea cu puterile centrale, numită Pacea de la Buftea, semnată la 5-18 martie 1918, prin care România pierdea Dobrogea și versanții Carpaților. Celălalt musafir ingrat al domeniului a fost Nikita Sergheevici Hrușciov care a stat aici în timpul celebrei sale vizite de 6 zile, începută la 26 octombrie 1959, când s-a luat decizia retragerii trupelor sovietice din România.
Pe aleile umbroase ale parcului și domeniului Știrbey, pașii celor care au trăit aici încă se mai păstrează în memoria locului. Regi, domnițe, prinți, scriitori, mareșali și președinți au trăit la palat, au făcut parte din acest loc și, pentru o perioadă, i-au străbătut aleile umbroase, au privit lacul și păsările care îl populau. Acum, pașii lor s-au stins. Nu mai răsună decât amintirile care se prăfuiesc cu fiecare zi ce trece, uitarea înghițindu-le memoria.