Parcul Herăstrău este unul dintre cele mai cunoscute parcuri din Bucureşti, un loc în care foarte mulţi oameni îşi găsesc relaxarea. Aflat în nordul capitalei, parcul este delimitat de Bulevardele Aviatorilor şi Constantin Prezan, Şoselele Kiseleff, Nordului şi Bucureşti – Ploieşti şi Strada Elena Văcărescu.
Parcul există încă din anul 1936, luând numele Lacului Herăstrău, pe care parcul îl înconjoară. Iniţial, în zona parcaului, se afla o mlaştină, aceasta fiind asanată între anii 1930 – 1935. Pentru că locul rămăsese gol şi părea dezolant, autorităţile bucureştene s-au gândit să amenajeze un parc.
Primele măsuri care s-au luat au fost expropierea locuinţelor mai sărace, expropierea unei întreprinderi industriale şi trasarea aleilor (cel care a făcut acest lucru a fost arhitectul Octav Dobrescu). Cei care s-au ocupat de proiect au fost Fr. Rebhun (arhitect peisagistic din Austria, care s-a ocupat de vegetaţia parcului) şi Ernest Pinard.
După terminarea amenajărilor, Parcul Herăstrău era cel mai mare spaţiu verde din capitală. În anul 1951, a fost extins, ajungând la suprafaţă pe care o are şi astăzi, de 187 de hectare. De-a lungul timpului, parcul a avut mai multe denumiri, în funcţie de politica ţării: Parcul Carol al II-lea, Parcul Naţional şi Parcul I. V. Stalin – pe când avea acest ultim nume, parcul găzduia statuia lui Stalin, care a fost dărâmată de comunişti în 1962.
Parcul Herăstrău este unul din monumentele istorice ale capitalei şi ale României şi, de asemenea, se află înscris în Repertoriul Arheologic Naţional, datorită urmelor de aşezare paleolitică descoperite de arheologi. Parcul este renumit şi datorită Muzeului Satului, înfiinţat, în anul 1936, de Dimitrie Guşti chiar pe malul lacului ce dă numele şi parcului.
Alte atracţii ale parcului sunt teatrul de vară, cluburile de sport şi cele nautice, pavilioanele în care adeseori se organizează expoziţii, cluburile şi cafenelele. Lacul oferă şi el numeroase posibilităţi de agreement: plimbări cu barca, pescuit sportiv etc.
Vegetaţia din Parcul Herăstrău are o importanţă ştiinţifică deosebită. Aici, se află o specie dendrologică unică, una din varietăţile salcâmului japonez. Această variatete se remarcă prin frunzele pătate cu alb şi cu ramurile „plângătoare”, fiind denumită de specialişti „Sophora japonica Bucureşti”.
În rest, vegetaţia este alcătuită din arbuşti şi arbori foioşi, precum frasinul, teiul, arţarul, plopul şi salcia, dar şi răşinoşi ca juniperus, lonicera sau buxus. Tot aici, se află câţiva arbori protejaţi prin lege – este vorba de cireşii floriferi donaţi de unul din împăraţii Japoniei şi de stejarul lui Tagore, plantat la 100 de ani de la naşterea lui Rabindranath Tagore (scriitor şi filosof indian), în anul 1961.
