Parcul Național Serengeti este fără nici o îndoială cel mai cunoscut sanctuar al faunei sălbatice din toată lumea, neegalat prin frumusețea sa naturală și valoarea științifică. Migrația anuală din Serengeti reprezintă un spectacol unic, fiind cea mai mare din lume și aici este o destinație populară pentru safari. Parcul Național Serengeti a fost fondat în 1951 iar din 1981 face parte din Patrimoniul UNESCO.

Denumirea de „Serengeti” privine din limba Maasai și înseamnă „câmpiile fără de sfârșit”. Cu o dimensiune de peste 13.000 de kilometri pătrați, el este situat între malul lacului Victoria în partea de vest, lacul Eyasi la sud și Marele Rift la est, dar ecosistemul său care include Zona de Conservare Ngorongoro, Rezervația Maswa și Rezervația Maasai (din Kenya) depășește 30.000 de kilometri pătrați. Ca atare, este cel mai complex și mai puțin deranjat ecosistem din lume ce este întreținut de către guvernele din Tanzania și Kenya.

O combinație unică de diverse habitate îi permite să susțină mai mult de 30 de specii de ierbivore și aproape 500 de specii de păsări. Peisajul, format inițial de activități vulcanice, a fost sculptat de acțiunea concentrată a vântului, ploilor și soarelui. Acesta variază de la câmpii în sud, la savana în centru, dealuri cu pășuni împădurite în nord, la păduri extinse în vest. Mici râuri, lacuri și mlaștine sunt împrăștiate prin peisaj. Fiecare zonă are propria atmosferă și faună.

Clima este în general caldă și uscată. Condițiile meteorologice extreme, cu vânturi aspre combinate cu o căldură puternică crează un mediu dur. Principalul sezon ploios este din martie și până în mai, cu ploi scurte între octombrie și noiembrie. Cantitatea de precipitații crește din zona de câmpie spre malul lacului Victoria. Chiar dacă după ploi totul este verde și luxuriant uscarea treptată încurajează animalele să migreze în căutarea apei permanente.

Infinitatea câmpiilor este întreruptă de câtre Ol Doinyo Lengai, singurul vulcan activ din zonă și singurul vulcan care încă scoate lava bogată în carbonat de calciu care atunci când este expusă la aer devine albă. Când plouă, cenușa se transformă într-un material bogat în calciu care e la fel de dur ca și cimentul. Peisajul este presărat cu un formațiuni de granit și gnais cunoscute sub numele de kopjes (formațiuni stâncoase mari, rezultat al activității vulcanice). Simba Kopje este o atracție turistică populară.

Cu altitudini cuprinse 920 și 1850 de metri, temperaturile medii variază de la 15 grade Celsius la 25 de grade Celsius. Cel mai frig este între lunile iunie și octombrie, în mod special seara.

Citește și:  Delfinii – animale inteligente şi altruiste ce salvează oamenii de la înec

Timp de secole câmpia Serengeti rămăsese nelocuită dar acum aproximativ 200 de ani în urmă, poporul migrator Maasai a coborât din nord cu vitele lor. Primul european care a pus piciorul în zonă a fost exploratorul și naturalistul german Dr. Oscar Baumann, care trecuse pe acolo în drumul spre Burundi în 1892.

Primii vânători profesioniști au venit în 1913. Ei au descoperit viață sălbatică din belșug. Șapte ani mai târziu, un american sosi într-o invenție ciudată cunoscută sub numele de automobilul Ford iar știri despre minunatul Serengeti ajunseseră în toată lumea. Din cauza vănătoarei excesive, rămăseseră foarte puțini lei, motiv pentru care s-a decis construirea unei rezervații ce avea să devină baza Parcului Național Serengeti. Odată cu conștientizarea nevoii de conservare, rezervația a fost extinsă și modernizată într-un parc național. Opt ani mai târziu este înființată Zona de Conservare Ngorongoro, în sud-est.

Acum aici întâlnim zebre, gazele, antilope, bizoni, lei, hiene, gheparzi, girafe și multe alte specii mai mici. În timpul anilor 1890, seceta și o epidemie au dus la moartea a foarte multe animale din Serengeti. Cu toate acestea, până în 1970 populațiile de antilope și bizoni își reveniseră.

Nu doar turiștii se înghesuie să vadă păsările și animalele. Zona a devenit și un important centru de cercetare științifică. În 1962, este fondat Institutul de Cercetare Serengeti iar ca rezultat acum se știe mai mult despre dinamica din Serengeti decât despre oricare alt ecosistem din lume.

Pe câmpii, în timpul lunilor ploioase, sute de mii de antilope gnu și zebre se adună. De aici începe cea mai mare migrație din lume. Pe parcursul călătoriei mii de animale mor fie de sete, foame sau de aboseală. Leii, gheparzii și hienele urmează grupurile migratoare asigurându-se și ei că doar cei mai puternici supraviețuiesc. În noiembrie, după ce iarba devine iar verde în sud, grupurile se întorc în zona marilor câmpii. Apoi ciclul este reluat în fiecare sezon.

În afară de rinoceri, ale căror numere au fost decimate de braconieri și câini de vânătoare, Serengeti supraviețuiește. Populațiile de antilope gnu și bivoli s-au înmulțit, în principal spre beneficiul animalelor de pradă precum leu, hiena și ghepardul.

Cu toate acestea, ecosistemul este delicat și este ușor afectat de secetă, boli sau pășunatul excesiv. Astfel că guvernul tanzanian face eforturi mari pentru a conserva acest patrimoniu unic pentru întreaga omenire. Cel puțin pentru moment, Serengeti nu va muri.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.