Pergamentul in cultura lumii

Dupa ce, cu peste 5000 de ani in urma, egiptenii au inventat papirusul, ca material-suport pentru scris, facut din maduva plantei cu acelasi nume (Cyperus papyrus), presata si uscata, in secolul al II-lea i.Hr., a venit randul pergamentului sa se impuna ca material revolutionar, indispensabil culturii scrise. Potrivit consemnarilor lui Pliniu cel Batran, cunoscuta personalitate a antichitatii romane, autor al celebrei « Istorii naturale », un rege al cetatii Pergamon, din Asia Mica (astazi, Izmir, pe teritoriul Turciei), are meritul de a fi incurajat producerea pergamentului, in momentul in care egiptenii au incetat sa mai exporte papirus, temandu-se ca biblioteca din Pergamon o va intrece pe cea din Alexandria. Procedeul obtinerii unui material pentru scris, din piele de animal, era cunoscut cu mult timp inainte, inca de la jumatatea mileniului al II-lea i.Hr., dar termenul « pergament » s-a impus in contextul evenimentelor mentionate anterior, fiind un cuvant derivat din « pergamena » (« piele din zona Pergamon »).

Pergamentul se obtinea din piele netabacita de animal (capra, vaca, porc, oaie), care se introducea intr-o solutie de calcar, pentru degresare, dupa care se curata de par si de alte impuritati. In urmatoarea etapa, pielea se intindea la uscat, apoi era netezita cu o piatra ponce si se albea cu praf de creta. In functie de pielea folosita, calitatea pergamentului varia prin grosime, suplete, textura, culoare, fiind posibila, insa – ceea ce constituia un avantaj fata de papirus – utilizarea ambelor fete ale materialului. La finalul procesului de preparare, pergamentul se decupa in foi de dimensiuni egale, care fie se coseau una in prelungirea celeilalte, rulandu-se dupa ce erau scrise (procedeu pastrat pana la sfarsitul Evului Mediu), fie se prindeau ca paginile unui caiet, intr-o forma care poate fi considerata « stramosul » cartii din epoca moderna. Aceasta din urma varianta era numita Codex si a fost o inventie romana. Un astfel de format, chiar daca primit cu reticenta, la inceput, a favorizat lectura selectiva si mai rapida, prin posibilitatea de a da paginile mai usor, ceea ce, indirect, a avut un serios impact asupra gandirii critice.

Cele mai fine, mai cautate si mai scumpe foi de pergament se obtineau din piele de vitel, acestea fiind cautate, la vremea respectiva, mai ales de caligrafi si de miniaturisti.

Dintre toate materialele destinate scrisului, pe care omenirea le-a inventat de-a lungul istoriei, pergamentul este cel mai rezistent, pastrandu-se, pana astazi, documente care sunt in perfecta stare, de culoare alba, cu cerneala foarte bine conservata. In epoca medievala, pergamentul era preferat altor materiale atunci cand era vorba de documente importante sau de scrieri de lux. Pentru o singura carte, scrisa pe pergament, erau necesare in jur de 50 de piei de animale. S-a folosit o vreme, intens, si in manastiri, in scoli si in universitati.

Printre cele mai cunoscute lucrari realizate pe pergament se numara «Gesta Danorum », o istorie in versuri latine a regilor, eroilor, miturilor si traditiilor Scandinaviei, de la origini, pana la anul 1000. Din aceasta scriere s-a inspirat, probabil, Shakespeare, pentru a scrie tragedia « Hamlet ». La fel de valoros este si “Coranul albastru”, datand de la sfarsitul secolului al IX-lea, si care isi datoreaza numele culorii indigo a pergamentului, procurat, se pare, din India sau din Egipt. Cerneala folosita este, in cea mai mare parte, aurie (in unele locuri, argintata). Albastrul simboliza cerul, iar auriul, lumina cuvantului divin. Aceasta exceptionala opera de arta a fost comandata de familia de califi musulmani Fatimides, pentru Marea Moschee din Kairuan (astazi, in Tunisia), unde « Coranul albastru » a fost pastrat timp de secole.

Palimpsestul este un pergament care a mai fost utilizat, sters, ulterior, cu piatra ponce (dupa ce se scufunda in lapte), si scris din nou. Metoda s-a folosit frecvent in Evul Mediu, de catre copisti, fiind justificata de pretul ridicat al pergamentului, in felul acesta putandu-se face o anume economie. Este adevarat, pe de alta parte, ca, din pricina unui asemenea procedeu, s-au pierdut texte care, astazi, ar fi avut o valoare inestimabila. Gratie tehnicilor moderne (substante chimice, raze ultraviolete, sincrotronul – un fel de mini-accelerator de particule), in cateva cazuri, s-au mai putut recupera unele texte vechi, aparent sterse.

• Printre palimpsestele celebre se numara, de exemplu, o copie a unei lucrari apartinand lui Arhimede (matematician si fizician grec, din secolul al III-lea i.Hr.) – « Metoda » (referitoare la volumul sferei, al cilindrului si al conului) – transformata, in secolul al XIII-lea, in carte de rugaciuni. Palimpsestul a fost descoperit, in 1906, de catre istoricul danez Johan Ludvig Heiberg, dupa care s-a pierdut din nou si a fost redescoperit in 1996.
•  Un alt palimpsest foarte cunoscut este « Codex Ephraemi Rescriptus », care cuprinde fragmente din Vechiul si Noul Testament, in limba greaca, datand din secolul al V-lea, peste care s-au scris texte apartinand lui Efrem Sirul, teolog, autor de imnuri religioase, canonizat de Biserica catolica.

Pergamentul, de-a lungul timpului, a mai avut si alte intrebuintari, cum ar fi, in cazul instrumentelor de percutie, ca membrana de vibratie. Raspandirea hartiei, al carei secret de fabricatie chinezii si japonezii l-au pastrat pana prin secolul al VIII-lea, si, mai tarziu, aparitia tiparului, inventat de catre Gutemberg, in 1454, au grabit disparitia pergamentului. In secolul al XIX-lea, acesta se mai producea doar accidental, dupa cum consemneaza unele documente. In prezent, fabricantii de hartie produc, artizanal, foi (din celuloza) care imita pergamentul, in amintirea timpurilor trecute.