Cea de-a doua planeta de la Soare, Planeta Venus, este cel de-al doilea cel mai luminat obiect ceresc din timpul noptii, dupa Luna. Aceasta a dus la denumirea sa de Luceafar in randul romanilor de pretutindeni. Pana si Mihai Eminescu recunostea frumusetea si unicitatea acestei planete. Planeta venusiana nu pare sa se indeparteze prea mult de Soare, avand o elongatie de maximum 47.8 °. Ea atinge apogeul stralucirii la putin timp inaintea rasaritului sau in scurt timp dupa apus, de aceea, in multe colturi ale lumii a fost denumita Steaua diminetii sau Steaua apusului.
Venus este clasificata ca fiind o planeta terestra, compozitia, gravitatia si dimensiunea similare cu cele ale Pamantului i-au dat si denumirea de planeta – sora a Terrei. Suprafata planetei este acoperita cu nori grosi de acid sulfuric, fapt ce nu permite ca suprafata sa sa fie vazuta din spatiu nici macar in lumina vizibila. Planeta venusiana are cea mai densa atmosfera (formata in principal din dioxid de carbon) dintre toate planetele terestre ale Sistemului Solar. Se pare ca planeta nu prevede un ciclu care ar duce la inchiderea carbonului inapoi in suprafata stancoasa sau orice fel de viata organica ce ar absoarbe carbonul.
Se spune ca Venus ar fi avut oceane similare celor de pe Pamant, insa acestea s-ar fi evaporat in urma cresterii temperaturii. Suprafata planetei a fost cartografiata in detaliu de catre proiectul Magellan desfasurat in 1990-1991, descoperindu-se ca aceasta seamana cu un desert de praf uscat cu multe roci asmanatoare bramei, presarat pe alocuri cu elemente vulcanice. Sulful indica existenta eruptiilor recente, insa inexistenta lavei ramane o enigma. Apa a disociat si datorita lipsei campului magnetic planetar, hidrogenul a fost maturat in spatiul interplanetar de catre vanturile solare. Presiunea atmosferica a suprafetei planetei este de 92 de ori cat cea a Pamantului. Planeta are putine cratere in urma impactului cu asteroizi, ceea ce sugereaza ca suprafata este relativ tanara. Nu exista dovezi asupra existentei placilor tectonice. In schimb, Venus ar putea sa isi piarda caldura interna in evenimente tectonice majore.
Venus orbiteaza in jurul Soarelui la o distanta de 108 milioane de kilometri, si face o rotatie completa in jurul astrului in aproximativ 225 de zile. Desi majoritatea orbitelor planetare sunt eliptice, planeta venusiana se apropie destul de mult de o orbita circulara. Cand planeta se afla intre Pamant si Soare, are cea mai mare apropiere fata de Terra pe care o planeta ar putea-o avea vreodata, apropiindu-se la aproximativ 41 milioane de kilometri in timpul conjunctiei inferioare. Acest fenomen se petrece odata la 584 de zile terestre.
Venus are o rotatie retrograda, spre deosebire de celelalte planete ale sistemului Solar. Se pare ca planeta s-a format din nebuloasa solara cu o rotatie diferita fata de celelalte planete, ajungand la forma actuala datorita schimbarilor de rotatie haotice cauzate de perturbari planetare si efecte ale valurilor atmosferei sale dense. Planeta nu are sateliti naturali, desi asteroidul 2002 VE68 mentine o relatie cvasi- orbitala cu aceasta. In secolul 17, Giovanni Cassini a reportat existenta unei luni pe nume Neith ce orbita planeta venusiana, insa dupa cateva decenii s-a descoperit ca aceasta era doar vederea inselatoare a unor stele vecine Sistemului Solar.
In ceea ce priveste numele sau, Venus este singura planeta a Sistemului Solar ce a fost botezata dupa o zeitate feminina. Planetele-pitice Ceres, Haumea si Eris au fost si ele denumite dupa personaje feminine. Si Pamantul si Luna au fost botezate cu nume femeiesti: Gaia/ Terra, Selene/ Luna, insa figurile mitologice ce au purtat aceste nume au fost numite dupa corpurile ceresti, si nu invers.
Din cauza ca este cel mai stralucitor obiect de pe cer, planeta venusiana a fost cunoscuta inca din vremuri preistorice. Este descrisa in tablete Babiloniene care dateaza din anii 1600 inainte de era noastra, atunci planeta fiind numita Ishtar (in limba summeriana Inanna), ceea ce simboliza intruchiparea feminitatii si zeita iubirii.
Egiptenii antici considerau ca Venus era de fapt doua corpuri ceresti, si anume planeta vizibila dimineata numita Tioumoutiri si planeta vizibila pe cerul serii numita Ouaiti. In mod similar, si grecii antici credeau ca observa pe cer doua corpuri ceresti, cel vizibil dimineata numit Phosphoros, „aducatorul de lumina”, si cel ce putea fi admirat seara, Eosphoros „aducatorul de asfintit”. In perioada elenica, grecii au realizat ca vad pe cer o singura planeta de fapt in doua momente diferite ale zilei si au redenumit planeta, dandu-i numele zeitei dragostei Afrodita.
Romanii au urmat traditia grecilor si au botezat corpul ceresc cu numele unei zeitati similare celei din panteonul grecesc, zeita dragostei numita Venus. Astfel, planeta si-a pastrat numele din vremea romanilor. Planeta a fost insa importanta si in cadrul civilizatiei mayase care a dezvoltat un intreg calendar bazat pe miscarea planetei pe cer, denumind-o „Planeta Mare” sau „Planeta Viespe”. Si poporul Massai stia de aceasta planeta, botezand-o Kileken si creand o poveste ce s-a transmis pe cale orala din mosi stramosi, numita Baiatul Orfan.
